Cea de-a XXX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, ediţie aniversară, va avea loc pe 4 iulie, de la ora 21,00, la Palatul Culturii din Bistriţa (Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”). „Anunţăm cu bucurie că sărbătoarea Teatrului românesc îşi reia periplul cultural în ţară. Şi dacă până acum ne-au primit în mijlocul comunităţilor lor oraşele Sibiu, Iaşi, Târgu-Mureş, Oradea, Timişoara, Alba Iulia, Cluj, Craiova, iată că în 2022 Gala Premiilor UNITER ajunge la Bistriţa. Aşadar, ediţia aniversară a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 4 iulie, ora 21,00, la Palatul Culturii din Bistriţa, pol al vieţii culturale locale”, anunţă site-ul UNITER.
Până atunci, juriul format din Mihai Constantin (actor), Doru Mareş (critic de teatru), Viorica Petrovici (scenograf), Tania Popa (actriţă) şi Theodor Cristian Popescu (regizor) vizionează spectacolele nominalizate, pentru a putea decide câştigătorii aflaţi în competiţie pentru trofeul UNITER. „În 4 iulie vom afla împreună, în direct, cine sunt cei mai buni artişti şi cele mai bune creaţii ale anului 2021”, precizează UNITER.
Ceremonia acordării Premiilor UNITER va putea fi urmărită în direct pe TVR1, TVR Internaţional, TVR Moldova şi Radio România Cultural, online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro şi preluat de pagina de Facebook UNITER.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.05.2024Articole recente
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Companiile pot acorda angajaților tichete pentru activități casnice
- Elon Musk privește dincolo de rivalitatea Beijing-Washington (II)
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Spectacolul „Lecția’’,
de Eugen Ionescu - Stațiunea Slănic-Moldova,
printre finalistele concursului „Destinația Anului 2024 în România” - Salonul Imobiliar București,
de la Palatul Parlamentului - Din activitatea Filialei „Valeriu Braniște”
– Timiș a UZPR. Implicarea jurnaliștilor
în activități prepascale - Cimitire și biserici celebre ale planetei
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro