Doi jurnalişti de la Reuters au fost răniţi după ce au fost atacaţi în apropiere de oraşul Severodoneţk, în estul Ucrainei, a confirmat un purtător de cuvânt al Reuters, într-o declaraţie pentru CNN. Şoferul vehiculului în care aceştia se deplasau a fost ucis, a afirmat purtătorul de cuvânt.„În timpul unei călătorii pentru un reportaj, doi jurnalişti Reuters au suferit răni minore după ce au fost atacaţi, pe drum spre Severodoneţk. Ei călătoreau într-un vehicul oferit de separatiştii sprijiniţi de ruşi, care era condus de o persoană desemnată de separatişti. Şoferul vehiculului a fost ucis. Reuters transmite întreaga sa compasiune familiei şoferului pentru pierderea suferită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Reuters.
Oraşul Severodoneţk, situat în regiunea Lugansk din Ucraina, a suferit unele dintre cele mai puternice bombardamente în ultimele zile. Armata ucraineană a afirmat vineri că bombardarea poziţiilor defensive continuă şi a raportat atacuri aeriene ale ruşilor în zonă. Organizația Reporteri fără frontiere estimează că cel puțin opt jurnalişti au fost uciși în timp ce relatau despre conflictul din Ucraina de la începutul invaziei Rusiei, la sfârșitul lunii februarie, potrivit The Times of Israel.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro01.05.2024Articole recente
- Companiile pot acorda angajaților tichete pentru activități casnice
- Elon Musk privește dincolo de rivalitatea Beijing-Washington (II)
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Spectacolul „Lecția’’,
de Eugen Ionescu - Stațiunea Slănic-Moldova,
printre finalistele concursului „Destinația Anului 2024 în România” - Salonul Imobiliar București,
de la Palatul Parlamentului - Din activitatea Filialei „Valeriu Braniște”
– Timiș a UZPR. Implicarea jurnaliștilor
în activități prepascale - Cimitire și biserici celebre ale planetei
- Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, calendarul manifestărilor culturale,
mai 2024
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro