Două treimi dintre tinerii slovaci cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani doresc să studieze – sau fac asta deja – în străinătate, datorită calității educației, doar că majoritatea celor care au plecat au ales… Cehia vecină, a constatat un nou sondaj.
În ultimii 15 ani, peste 300.000 de slovacii au părăsit țara, iar dintre cei care vor să plece, doar o treime spun că vor să se întoarcă, a mai constatat sondajul realizat de Slovenská sporiteľna. Cei care pleacă sunt în mare parte tinerii calificați, adaugă studiul.
Problema exodului creierelor a fost deja discutată în țară, deși nu au fost întreprinse măsuri specifice până acum. Ministerul Educației spune că va oferi tinerilor slovaci granturi. „Vom sprijini 1.400 de studenți pe an, dintre care 1.000 vor fi cei mai talentați studenți”, a declarat Ľudovít Paulis, secretar de stat în Ministerul Educației.
Companiile resimt, de asemenea, efectele exodului de creiere, iar mai multe au început propriile inițiative cu scopul de a aduce înapoi slovacii. „Suntem convinși că Slovacia are nevoie de oameni care cred în viitorul ei. Numai așa vom trăi cu toții mai bine, oamenii de afaceri se vor descurca mai bine și numai așa vom reuși cu toții împreună, ca țară”, a declarat Dáša Juríková, de la Slovenská sporiteľna, una dintre cele mai mari bănci din țară.
Majoritatea slovacilor merg în Cehia din cauza educației de calitate superioară și a proximității culturale. În Brno, al doilea oraș ca mărime din Cehia, există aproximativ 20.000 de studenți slovaci.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024Articole recente
- Valahii din Balcani în cronica francezului Robert de Clari,
de la începutul secolului
al XIII-lea - Poezia – o pasăre spin
- Povești fabuloase prind viață
la Castelul ,,Ghika”
din Dofteana, Bacău - „Ar fi bine să existe un ghid de utilizare
a mediului virtual, care să ajute la identificarea informațiilor corecte și să inoculeze o rezistență la propagandă”. Interviu neconvențional
cu jurnalista Lavinia Betea - UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- „Ziariștii, dar și decidenții politici trebuie
să aibă grijă ca inteligența artificială să rămână un instrument care să ne faciliteze viața,
dar să nu ajungă să ne domine”.
Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop,
președintele Academiei Române - Dulcea viață
de europarlamentar… - Pictura ca terapie a sufletului
- Muzeul Național al Literaturii Române și UZPR
celebrează Ziua Internațională a Libertății Presei
prin expoziția de caricatură jurnalistică
semnată de Vali Ivan
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro