Numărul editorialelor din ziarele din Marea Britanie care cer mai multe acțiuni pentru prevenirea schimbărilor climatice a crescut de patru ori între 2019 și 2021, potrivit analizei site-ului de științe climatice Carbon Brief.
Societățile occidentale au renunțat la îndoielile anterioare cu privire la schimbările climatice, iar presa caută un consens asupra tipului de acțiune care ar trebui urmată. Carbon Brief, în colaborare cu cercetătoarea Sylvia Hayes, de la Universitatea din Exeter, a evaluat 1.364 de editoriale publicate de ziare britanice între 2011 și 2021, iar materialele pro-climă, inclusive editoriale, au sporit numeric spectaculos, tendința fiind cea mai pregnantă în The Guardian, Financial Times, The Times și The Independent, care în perioada studiată au publicat cele mai multe texte pe această temă și au fost universal în favoarea acțiunii climatice.
Potrivit Carbon Brief, „numărul de editoriale care solicită mai multe acțiuni pentru combaterea schimbărilor climatice s-a multiplicat de patru ori în intervalul de trei ani, reflectând o creștere mai largă a acoperirii știrilor despre acest subiect”.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro04.05.2024Articole recente
- Valahii din Balcani în cronica francezului Robert de Clari,
de la începutul secolului
al XIII-lea - Poezia – o pasăre spin
- Povești fabuloase prind viață
la Castelul ,,Ghika”
din Dofteana, Bacău - „Ar fi bine să existe un ghid de utilizare
a mediului virtual, care să ajute la identificarea informațiilor corecte și să inoculeze o rezistență la propagandă”. Interviu neconvențional
cu jurnalista Lavinia Betea - UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- „Ziariștii, dar și decidenții politici trebuie
să aibă grijă ca inteligența artificială să rămână un instrument care să ne faciliteze viața,
dar să nu ajungă să ne domine”.
Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop,
președintele Academiei Române - Dulcea viață
de europarlamentar… - Pictura ca terapie a sufletului
- Muzeul Național al Literaturii Române și UZPR
celebrează Ziua Internațională a Libertății Presei
prin expoziția de caricatură jurnalistică
semnată de Vali Ivan
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro