Sâmbătă, 4 decembrie 2021, ora 18:00, Asociația „Universul Prieteniei” Iași invită publicul, pe pagina de Facebook și pe contul de YouTube al Asociației, să urmărească prezentarea online a antologiei de poezie bilingvă româno-italiană, „Sufletul cuvântului/Anima della parola”.
Antologia cuprinde creațiile literare și o scurtă prezentare a șapte poeți români (Florin Dochia, Mihaela Grădinariu, Doina Guriță, Emilian Marcu, Ioan Prăjișteanu, Cristina Ștefan, Aurel Ștefanachi) și a șapte poeți italieni (Paola Casulli, Alessandra Corbetta, Andrea Laiolo, Antonio Nazzaro, Max Ponte, Bartolomeo Smaldone, Valerio Vigliaturo), în traducerea scriitoarei și traducătoarei Rodi Vânau.
Acest volum a văzut lumina tiparului la Editura TipoMoldova Iași, cu participarea, alături de Rodi Vânau, coordonator antologie, a unui colectiv de redactare din care au făcut parte Rodica Rodean, Max Ponte, Barbara Pavetto, Petronela Angheluță.
Ajuns la ediția a VI-a, proiectul continuă şi în acest an, în format online, cu un clip video creat special pentru eveniment. Actrița Ina Paladi va lectura poemele în limba română.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.05.2024Prezentare online a antologiei de poezie bilingvă româno-italiană, „Sufletul cuvântului/Anima della parola”
Articole recente
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Companiile pot acorda angajaților tichete pentru activități casnice
- Elon Musk privește dincolo de rivalitatea Beijing-Washington (II)
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Spectacolul „Lecția’’,
de Eugen Ionescu - Stațiunea Slănic-Moldova,
printre finalistele concursului „Destinația Anului 2024 în România” - Salonul Imobiliar București,
de la Palatul Parlamentului - Din activitatea Filialei „Valeriu Braniște”
– Timiș a UZPR. Implicarea jurnaliștilor
în activități prepascale - Cimitire și biserici celebre ale planetei
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro