Născut la Buzău. A urmat cursuri juridice, obţinând licenţa în drept.
A fost director al ziarului „Bucovina” (Cernăuţi). A intrat în presa cotidiană în aprilie 1918 după ce a fost demobilizat.
În 1919 întemeiază, împreună cu Cezar Petrescu, revista literară „Hiena”. Face parte din colegiul de redacţie al revistei „Gândirea”, alături de Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Gib Mihăescu, Adrian Maniu.
În 1923 este angajat la ziarul „Cuvântul” ca şef redactor. Demisionează din redacţie în 1927. Preia conducerea ziarului „Curentul” al unei societăţi anonime unde funcţionează ca director şi redactor şef. În perioada ianuarie 1927-august 1944, când pleacă din ţară, a semnat articolul de fond.
În 1924 a fost ales preşedinte la Sindicatului Ziariştilor.
În 1939 lansează „Evenimentul zilei”, cotidian în două ediţii (orele 12,00 şi 18,00) de care se îngrijea Ion Vinea.
În trei rânduri este ales deputat independent în Parlamentul României.
S-a stabilit la Madrid unde scoate o ediţie trimestrială „Curentul”.
În ultimii ani de viaţă a trăit în Germania.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro06.05.2024Articole recente
- Valahii din Balcani în cronica francezului Robert de Clari,
de la începutul secolului
al XIII-lea - Poezia – o pasăre spin
- Povești fabuloase prind viață
la Castelul ,,Ghika”
din Dofteana, Bacău - „Ar fi bine să existe un ghid de utilizare
a mediului virtual, care să ajute la identificarea informațiilor corecte și să inoculeze o rezistență la propagandă”. Interviu neconvențional
cu jurnalista Lavinia Betea - UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- „Ziariștii, dar și decidenții politici trebuie
să aibă grijă ca inteligența artificială să rămână un instrument care să ne faciliteze viața,
dar să nu ajungă să ne domine”.
Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop,
președintele Academiei Române - Dulcea viață
de europarlamentar… - Pictura ca terapie a sufletului
- Muzeul Național al Literaturii Române și UZPR
celebrează Ziua Internațională a Libertății Presei
prin expoziția de caricatură jurnalistică
semnată de Vali Ivan
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro