Arhivele Naţionale ale României reprezintă cea mai veche instituţie a ţării, având menirea de păstrare a documentelor care atestă istoria naţiunii române. Documentele istorice sunt considerate a fi acele relatări ale activităţii omeneşti, foarte diverse, în legătură cu evenimente şi cu desfăşurarea cursului istoriei. Sunt documente scrise propriu-zise, dar şi imprimate, documente heraldice, proiecte, schiţe, planuri etc., inclusiv cele mai recente, documentele informatice. Concret, totalitatea acestor documente de valoare excepţională, reunite în Fondul Arhivistic Naţional, include, potrivit legii, „documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, de către persoane fizice autorizate, profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale şi persoane fizice”, toate acestea beneficiind de protecţie specială din partea statului. Este vorba despre acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, proclamaţii, chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice şi alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate. Împreună, dau imaginea istoriei poporului român, reflectând drepturile şi libertăţile trecutului şi prezentului şi, totodată, punând bazele viitorului. De aici şi importanţa lor deosebită pentru societatea românească, dat fiind faptul că atunci când lipseşte un document, lipseşte, practic, trecutul, deci proiecţia în prezent şi continuitatea în viitor.
Arhivele Naţionale înregistrează o activitate neîntreruptă din 1831, anul înfiinţării în Ţara Românească. Până la începutul secolului al XVIII-lea, arhivele din Ţările Române erau păstrate de către Cancelaria domnească, autorităţile ecleziastice şi de către demnitarii de diferite ranguri în cadrul ierarhiei boiereşti. Cele mai vechi locuri de conservare a documentelor erau mănăstirile, care păstrau şi documente laice. De pildă, în secolul menţionat, Mitropolia Bucureştilor avea o arhivă generală ce cuprindea documente private, de tipul „hotărniciilor” (documente care fixau, pe bază de măsurări, hotarele unor proprietăţi).
Arhivele din Moldova datează din 1832, în condiţiile în care primele legi administrative moderne, Regulamentul Organic, au intrat în vigoare. În ce priveşte teritoriul Transilvaniei, autorităţile ungare şi-au păstrat arhivele până în momentul în care Regatul maghiar a fost desfiinţat ca urmare a bătăliei de la Mohacs, din 1526. După ce Transilvania a intrat în componenţa Imperiului Habsburgic, în 1688, metodele de conservare a documentelor s-au îmbunătăţit. Mai târziu, când Arhivele de Stat Maghiare au luat fiinţă în 1875, multe dintre vechile arhive transilvănene au fost mutate la Budapesta. Astfel, la finele secolului al XIX-lea, documentele referitoare la Transilvania, ca şi cele din Banat şi Bucovina, erau concentrate la arhivele statale din capitala Ungariei şi de la Viena.
După Primul Război Mondial, Arhive ale Statului au fost înfiinţate la Cluj, în 1920, pentru Transilvania, La Cernăuţi, în 1924, pentru Bucovina şi la Chişinău, în 1925, pentru Basarabia. Acesta a fost şi anul în care o nouă lege referitoare la Arhivele Statului a intrat în vigoare, plasând instituţia în subordinea Ministerului Educaţiei Publice. Ulterior, Direcţia Arhivelor Statului a trecut în subordinea Ministerului de Interne.
Misiune definitorie
În toată existenţa sa, instituţia a avut misiunea de pregătire şi păstrare a documentelor pentru scrierea istoriei, aceste documente fiind unicat şi constituind astfel un adevărat tezaur. Partea cea mai valoroasă a tezaurului arhivistic al României o constituie documentele cele mai vechi, intitulate medievale, cuprinse aproximativ între anii 1200 şi 1600. Cei 400 de ani de istorie reunesc circa 30.000 de piese de patrimoniu naţional, original şi copie, din acea perioadă. În această colecţie intră primele documente de pe teritoriul României scrise în limba germană şi în limba maghiară, foarte importante, de altfel, şi pentru limba şi cultura respectivelor popoare. Totodată, există documentele emise de marii noştri domnitori, autografele unor lideri politici ai vremurilor în care scrisul nu era la îndemâna oricui (primul domnitor a cărui semnătură autografă se păstrează în arhivele româneşti este regele Matei Corvin), zeci de documente semnate de domnul primei Uniri a Ţărilor Române Mihai Viteazul etc.
Tot în Arhivele Naţionale se găsesc şi dovezi ale evoluţiei istoriei recente, care nu ar fi putut fi păstrate altundeva – de pildă, pentru perioada dinainte de 1989, dosarele cu cereri, reclamaţii, petiţii, destinate prin nomenclatoarele epocii a fi eliminate după doi-trei ani, sunt azi socotite documente istorice foarte valoroase, deoarece reflectă problemele de atunci ale oamenilor. De pildă, în Revista Arhivelor nr. 1/2011, în articolul intitulat „Instituţia cenzurii şi accesul la documentele privind secretul de stat”, autoarea Liliana Corobca arată că „la câteva zile după cutremurul din 4 martie 1977, a fost emisă o comunicare potrivit căreia «Până la noi dispoziţii, nu se vor viza pentru publicare (difuzare) niciun fel de date şi informaţii de bilanţ, fizice sau valorice, referitoare la evaluarea pierderilor materiale cauzate de cutremur, pe ţară, ramuri ale economiei naţionale, subramuri, sectoare de activitate, judeţe, localităţi (inclusiv sectoarele Capitalei), unităţi economice şi sociale (imobile, locuinţe distruse sau avariate, întreprinderi, maşini, utilaje, instalaţii, reţele de transport, feroviare, auto, de telecomunicaţii, electrice, de apă, gaze naturale, magazine, şcoli, spitale etc.). În legătură cu victimele cutremurului (morţi şi răniţi), se vor putea publica numai date oficiale de bilanţ»”. În aceste condiţii, rolul Arhivelor de păstrătoare ale adevărului devine cu atât mai elocvent. Un exemplu este şi existenţa încă din anii 1920 ai secolului trecut a unui proiect de Canal Dunăre-Bucureşti, menţionat de către inginerul inspector general Alexandru Davidescu, profesor la Şcoala Politehnică, în lucrarea „Canalul Navigabil Bucureşti-Dunăre“. Proiectul, întocmit de inginerul Nicolae Caramfil, care arăta încă de atunci că obiectivul „este menit să aducă Capitalei ţării noastre foloase economice imense, prin eftenirea mărfurilor, prin înlesnirea industriilor, a comerţului, a agriculturii şi tuturor activităţilor orăşeneşti, transformând şi îndrumând astfel oraşul spre o propăşire viguroasă“, a fost materializat în planşe în 1929, toate acestea existând la Arhivele Naţionale!
Per ansamblu, în cele 87 de imobile din ţară dedicate arhivelor se află astăzi 325.000 de metri liniari de documente, „325 de kilometri de acte, dosar lângă dosar, filă lângă filă”, după cum sintetiza fostul director general al instituţiei, Ioan Drăgan. Aici se găsesc documente de zeci sau sute de ani vechime, multe unicat. „Ele probează cine suntem, cum ne-am format ca naţiune, cum au gândit şi s-au format oamenii politici, cum s-au creat şi au funcţionat instituţiile ţării, de la şcoală la Parlament, care sunt proprietăţile mobile şi imobile – case, pământuri – etc. Aici sunt adăpostite actele de identitate ale poporului român. Spre a ne forma o idee despre cantitatea de documente, să reţinem câteva date: în depozitele Arhivelor Naţionale ale României se păstrează aproximativ 240 km de arhivă, reprezentând 30.000 de fonduri şi colecţii de documente, produse de instituţiile ţării în peste 600 de ani. Volumul acestora este de aproximativ 90.000 «metri cubi de cultură»”, arată prof. ing. Nicolae Noica, ministrul Lucrărilor Publice în perioada 1996-2000. De altfel, atenţia de care s-au bucurat Arhivele Naţionale de-a lungul timpului reiese şi din faptul că la conducerea instituţiei s-au aflat mari personalităţi ale vieţii publice din România, printre care Gheorghe Asachi, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Haşdeu sau Constantin Moisil.
Pornind de la principiul că orice guvernare performantă se poate realiza doar cu o bună gestionare a informaţiei, inclusiv cea stocată în arhive, instituţia Arhivelor Naţionale a alcătuit un proiect strategic 2013-2016, care avea ca priorităţi consolidarea statutului său, îmbunătăţirea dotărilor, colectarea, conservarea şi asigurarea Fondului Arhivistic Naţional, controlul patrimoniului arhivistic digital, demersuri pentru recunoaşterea profesiunii de archivist/arhivar, lărgirea accesului la arhive, aducerea documentelor privitoare la români din arhive străine, consolidarea rolului său de instituţie naţională de cercetare şi educaţie, îmbunătăţirea securităţii arhivelor, afirmarea ANR în viaţa internaţională a Arhivelor lumii.
Din perspectiva valorii sale pentru societate, instituţia poate fi considerată de prim rang. Pornind de la principiul că documentul scris este temeiul oricăror drepturi într-un stat de drept şi al identităţii individuale şi comunitare, protejarea documentelor aparţinând statului român, a izvoarelor istorice privind teritoriul României constituie o componentă majoră a politicii de stat. Nicio activitate publică nu trebuie să rămână neînregistrată, fie că e un document scris, informatic sau o imagine. Din aceste considerente, Arhivele Naţionale au avut şi au un rol extrem de important, inclusiv pentru România prezentului.
În fiecare an, la 31 octombrie se sărbătoreşte Ziua Arhivelor Naţionale, această bază de date unicat, alcătuită din documente cu valoare de patrimoniu referitoare la toate perioadele existenţei statului – de la instituţii şi oraşe până la familiile, drepturile cetăţeneşti şi secretele sale – şi care constituie o deschidere către trecut, un fundament al pezentului şi un reper al viitorului.
Roxana Istudor
Foto: Wikipedia
Bibliografie
Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996
Ioan Drăgan, director al Arhivelor Naţionale – interviu „Prin digitizare aducem în fața lumii ştiinţifice un tezaur” („Agerpres”)
Revista Arhivelor – nr. 1/2011
Prof. ing. Nicolae Noica, ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (1996-2000) – interviu „Un tezaur uitat: Arhivele Naţionale ale României” (ziarul „Lumina”)
Bilanţul Activităţii Arhivelor Naţionale 2012
Legea nr. 16/1996 – Republicare (Monitorul Oficial nr. 293 din 22 aprilie 2014)
adevărul.ro („Arhivele Naţionale s-au perfecţionat”)
osim.ro/arhiva/lege