◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.07.2024

Constanța Hodoș (1860-1934). 90 de ani de la trecerea în neființă. Portret (aproape) sentimental (studiu evocativ)

Context

În Anul Bicentenarului Avram Iancu, se cuvine o trimitere (restituire) înspre Constanța Hodoș. Aceasta, s-a bucurat în epocă de o relativă notorietate și de aprecieri ale unor personalități precum Nicolae Iorga sau Alexandru Vlahuță.

Recent, o călătorie pe harta literară a Țării Zărandului (prin Traian Mager, Ioan Slavici, Carolina Ilica, Lavinia Betea, Marius Fernolendt, Ioan Valeriu Tuleu, Valeriu Ilica și alți contemporani) mi -au determinat orientarea spre un spirit feminin, intrat într-un con de umbră pe nedrept.

Scriitoare, publicistă, militantă pentru emanciparea femeilor din România, Constanța Hodoș a avut o viață demnă de o anume istorie atât pentru originalitatea lumii evocate și problematica umanitaristă, națională și istorică, cât și pentru capacitatea de a exprima concis impresii despre natura umană și sentimentele omenești ale acesteia.

Biografie

S-a născut (12 octombrie 1860) la Zimbru, județul Arad și a trecut la cele veșnice (20 aprilie 1934) la București. Este fiică a învățătorului și a notarului Constantin Taloș și a Amaliei (născută Vida). A copilărit la Aciuța, Hălmagiu și Baia de Criș.

A studiat clasele primare la Școala de Fete din Hălmagiu (și apoi în particular, fiind autodidactă și o împătimită iubitoare de literatură).

A fost căsătorită de trei ori (cu Nicolae Marcu, Ion Russu Șirianu, înrudindu-se cu Ioan Slavici, mama acestuia fiind soră cu Șirianu și Alexandru Hodoș) și a avut și copii (cu Marcu, doi copii și cu Șirianu tot doi copii). Alexandru Hodoș, cel din urmă soț (1863-1929) a fost cunoscut în literatura română sub pseudonimul Ion Gorun (numele are un etinom maghiar: hod-păstor).

Împreună cu soția Constanța se va stabili în România în anul 1894.

 

Preocupări literar- publicistice

Constanța Hodoș a colaborat la mai multe reviste: Tribuna, Lumea ilustrată, Viața, Sămanatorul, Viața literară și artistică, Luceafărul, Transilvania, Minerva, Universul, Adevărul literar și artistic, Revista scriitoarelor și scriitorilor români (1926-1943, cu apariție lunară) ș.a.

Exemple: a publicat în revista Cosînzeana (1925) la rubrica „Dări de seamă”, volumul „Departe de lume”. În Revista Scriitoarei (1927, an I, nr. 12) a publicat poeme în proză: „Nemurirea”, „Florile”.

A editat la București (1905, împreună cu soțul său) Revista noastră, în paginile căreia se vor regăsi nume precum: Sofia Nădejde, Elena Văcărescu, Elena Farago, Alice Călugăru, Elena Sevastos, Maria Cunțan, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, Ion Minulescu, George Topîrceanu ș.a.

 

Preocupări literare

Debutează (1889) cu o schiță în revista Familia sub pseudonim Th. Constant și editorial (1893) cu nuvela „Aur”. Continuă să publice volume de proză scurtă cu următoarele titluri: „Spre fericire” (1897), „Frumos” (1905), „Departe de lume” (1909, nuvele), „Aci pe pământ” (1914).

Romane: „Martirii”, un roman care se definește a fi o cronică a suferințelor românilor, acțiunea desfășurându-se se pe mai multe decenii, în anul revoluționar sub stăpânire străină (1908, reeditat în edițiile din 1915 și 1928).

Romanul scoate în relief o suită de tablouri surprinse în Transilvania și o seamă de galerii a personajelor, caleidoscopice sau abia schițate. Romanul începe cu seceta mistuitoare care s -a abătut asupra satelor maramureșene (în relief fiind intelectualitatea și cei doi eroi, tribunul Ilie Crișan și șovăielnicul Stoe). Sunt descriși și elevi arădeni cuprinși în revolta dramatică a anului 1848, dar romanul nu are construcția unei solide opere epice (un personaj episodic este Avram Iancu, pe care scriitoarea l-a cunoscut în tinerețe).

Piese și povestiri pentru copii sub titlurile: „Teatru pentru copii”, 1914, „Rodica. În vârtejul războiului. Povestire” (1921, București, în alte două ediții, 1926, 1932), „Povestiri din viața copiilor” (1926), piese de teatru: „Mântuirea” (dramă modernă într-un act, Sibiu, 1920), „Judecătorul” (dramă într-un act, Sibiu, 1921), „Lilica iubește. Povestiri”, Sibiu, 1921, „Povestiri pentru copii”, Sibiu, 1928.

Alte piese: „Teatru pentru copii. Cinci piese într -un act: Îngerul, Societatea Pușculița, Mintea și inima, Minciună și adevăr, Florile” (București, 1928); „Aur” (1903, dramă în patru acte), drama istorică: „Caterina Varga” (1914).

Teatrul semnat de Constanța Hodoș a fost pus în scenă de Teatrul Național din București sau de alte teatre de amatori din țară.

Foarte cunoscută este drama „Aur!” (1903), având ca subiect forța malefică a banului (la fel ca și la Slavici), dar fără soliditate artistică.

 

Interpretarea operei literare

În opera semnată de Constanța Hodoș se resimt teme predilecte ale literaturii române feminine: dragostea, iubirea de familie și neam, întâmplări fantastice de factură romantică („Furtuna”, „Foc și cenușă”).

Alte teme sunt preluate din realitate, care sunt banale: „O căsnicie”, „Oglinda” ș.a.

În privința convingerilor epice, unele opere nu sunt suficient de concluzive, precum: „Aur”, „Spre fericire”, „Frumos”, „Departe de lume”, „Aci pe pământ”.

Un stil de nuanță naturalistă, cu personaje insuficient creionate în dialoguri, însă tendențios feminină, prin expunere, se desprinde din ciclul scrierilor „Amintiri din copilărie” („Pepenii”, „Prima mărturisire”, „Maialul” – aici este vorba de comuniunea fetelor de liceu de la Hălmagiu care conviețuiau armonios cu cele de etnie maghiară).

Constanța Hodoș – semnatar de Cronici artistice

Prezentăm un fragment despre „O scrisoare pierdută”, apărut în Revista Scriitoarei, an II, nr. 13, 1928:

După o serie de spectacole, puțin gustate de intelectuali, în sfârșit am revenit la succesele vechi.

Comedia lui Carageale e scrisă cu această puternică, divină întuiție a talentului său prodigios. Comedia lui Carageale e clasică.

Nici Shakespeare, nici Molière n-au scris ceva mai genial.

Am avut bucuria să-l revedem pe bătrânul Petrescu în rolul lui Conu Zaharia, d. Sîrbu care a luptat cu amintirea neîntrecutului cetățean turmentat, Ion Brezeanu, candelabrul teatrului nostru, cum îl numea Carageale, dna. Maria Filoti în rolul Coanei Joițica a fost o revelație.

Talentele se înțeleg.

Se ridică și ne ridică în slavă.

 

*

Constanța Hodoș – „Amintiri despre Avram Iancu” (în Revista Transilvania, septembrie, 1922):

Eroul marei epoci de redeșteptare națională, cel care a prins să traducă în fapte idealul proclamat pe Câmpia Libertății, sufletul care a știut să se întrupeze într-un semizeu al apărării noastre energice și înțelepte și umane, își trăia ultimii ani ai martirului său.

Era în anul 1868,toamna, în septemvrie. Deși eram copil de 8-9 ani pe atunci, mi-l reamintesc – ca aevea – deschizînd ușa casei noastre părintești și intrând sfios, înfășurat ca de obicei, pînă sub bărbie, în șuba lui neagră (…).

Atunci, în toamna acelui an, tatăl meu, pretor în Hălmagiu, rugase oamenii lui de pe la Lazuri, Albac și Vidra, că oriunde îl vor întâlni și cum vor putea, să-l aducă pe Iancu la dînsul. (…)

Se apropie ziua hotărâtă pentru desvelirea monumentului ridicat lui Buteanu la Iosășel și dorința fruntașilor inițiatori a celui monument, era să fie și Iancu de față. Da’ de unde să-l iei pe Iancu. Regele Munților nu avea reședință (…).

Când l-au slobozit din închisoare, acasă, ai lui, nu l-au mai cunoscut pe Iancu. Plecase un Rege și s- a întors o umbră. O umbră! (…)

Veni Iancu și tata îl ospăta, ca de obicei (…).

– Vii cu noi să-l vezi?

– Vin, răspunse Iancu hotărât. (…)

Iancu iubea muzica și singurătatea.

De aceea, tata îl lăsa singur în odaia lui de oaspeți și-i aducea câte fluiere găsea pe la ciobanii din împrejurimi.” Legat de această pasiune, Simion Florea Marian a publicat (1900, Suceava) o cărticică cu titlul „Poezii poporale despre Avram Iancu”.

Însemne și recunoașteri:

A fost membră a „Societății Scriitorilor Români”.

A fost premiată cu Medalia „Bene Merenti”,clasa I (1910).

Referințe în exprimări și citate:

Referințe: Natalia Negru despre Constanța Hodoș (Revista Scriitoarei, an. I, nr. 6, 1927, la rubrica „Adevărul literar și artistic”): „Constanța Hodoș are o privire cinstită, adâncă, pătrunzătoare, are o putere de înțelegere nativă, primordială, de care se sfarîmă toate artificiile și subterfugiile.

Nu mai este tânără. A plîns mai acum trei ani, la șaizecea aniversare.

Dar e vie, neastâmpărat, energică, aleargă, trudește…

A fost frumoasă, a iubit, a inspirat pasiuni, a trecut prin vîltori, a gospodărit cu hărnicie, a născut copii, mulți (…), dar pe primul loc a fost literatura”.

* Traian Mager (revista Hotarul, februarie 1938): Romanul „Martirii” de Constanța Hodoș (istoria fidel romanțată a generației patruzeci-și-optiste din Zărand, cu centrul de acțiune în Hălmagiu): „Am prezentat în numărul precedent (nr. 12, 1938) al acestei reviste, odată cu biografia scriitoarei Constanța Hodoș (1861-1934) și numele adevărate ale personagiilor romanului său Martirii.

Stoe este Constantin Taloș (1825-1916) tatăl autoarei;

Ilie Crișanu – Sigismund Borlea (1827-1883); viceprefectul Munteanu – dr. Iosif Hodoș (1829-1880); protonotarul Ionaș – Ioan Simionaș (1838-1905); pretorul Lați – Vasile Ladislau Fodoru (1824-1865); protopopul fruntaș – protopopul unit Ioan Moga (1804-1862); protopopul Iorgovan – protopopul ortodox Petru Moldovan (1814-1868).

(…)

«Martirii» vizează în primul rând pe Stoe și Ilie Crișan, cu numele maghiarizate încă din școala primară, Tallos Szilard și Korosi Illes (…).

Eroul principal, Stoe, originar din Mîndruloc de pe Mureș, fiul unui refugiat de foamete dintr’o regiune maramureșană pe la 1824 se ascundea sub numele unui învățător din Șilindia, Constantin Mureșanu. Pentru plasticitatea cuvântului este dat Mîndruloc, în loc de Sîmbăteni, comună învecinată.

Ambele lui soții sunt arătate cu numele adevărate, Antonia, apoi Amalia.

Celelalte personagii mărunte, fac parte din senzațional și cotidianul de odinioară. (…)

Nu mai puțin fidel este redată topografia regiunii: Valea Tăcășelelor, comuna Aciua cu muntele Moma, Șortocul, priporul Hălmagiului, totul sub spiritul timpului.

Suntem în anul revoluției, 1848, și cei doi prieteni deghizați în straie rupte țărănești, pornesc spre Arad, noaptea, pe furiș, spre Ardeal, în tabăra lui Iancu.

Vin Crișenii!

Sute de topoare și furci de fier se învârtiră. Strălucind, se repeziră și izbiră fără milă.

– Ura! Ardealul să trăiască! Ardealul nostru! (…)

Stoe venea rar și era bine văzut, modest, delicat, cu baerul lui de poet și filosof, băiatul Aniței lui Chiril din Mândrul, știa să se facă stimat din obscurul său colțișor.

* Citate:

Afară-i frig și viscol. Una câte una s-au scuturat florile din grădină.

Cărările sunt pline de frunze moarte.

Vântul șuieră printre crengile despoiate și natura își plânge podoabele pierdute.

Pierdute pentru totdeauna!… Nu!

La primăvară ele vor reînvia! (…)

Mă uit din fereastra micii mele colivii și mă gândesc. Da! Natura reînvie.

În bucuria și jalea aceasta să fie câte o sămînță de floare. Floarea sufletului omenesc. Nemurirea lui” (fragment din „Nemurirea”).

 

*

Cu ochii strânși, cu pleoapele lipite, nemișcată și rece, zace copilița.

Moartă!

Ea, care însuflețise tot universul (…).

Dar pe fruntea senină a copilei tot mai adâncă se lăsă umbra părerei de rău. Și pe buzele ei albe flutura o șoptire duioasă:

– Mamă, nu rupe florile!” („Florile”).

În loc de Concluzii:

Traian Mager – Biograful de necontestat al unei scriitoare de Zărand (Hotarul, nr. 11, 1938, cu respectarea normelor ortografice ale vremii.)

Fiică a lui Constantin Taloș și a Amaliei Vida, Constanța (măr. Hodoș) este scriitoarea consacrată pe care Zărandul a dat-o literaturii române. S-a născut la Zimbru (azi. pl. Hălmagiu) la 12 oct. 1862, unde tatăl său era notar comunal și și-a petrecut copilăria și adolescența în Hălmagiu, unde tatăl său fu apoi prim pretor de la 1865 pînă la 1876. Educația școlară și-a făcut-o într’un pension particular din Arad. Copila năzdrăvană cum ne-o prezintă contemporanii încă în viață din Hălmagiu, fecioara răsfățată a elitei zărăndene de mai apoi, deveni la maturitate scriitoarea cu distinse calități literare, ceea ce n’a împiedicat-o să rămână și o bună mamă în foarte zbuciumata ei viață conjugală.

A fost căsătorită întîiu cu Nicolae Marcu, funcționar în telegrafie, cu mult mai în etate, cu care a avut doi copii: Amos Aureliu și Lucian Nerva, gazetari în București. (acesta a cunoscut-o la o masă la Episcopul din Arad / cf. av.Vasile Pop, comportând discuții inteligente).

În acest timp, locuia la dânșii tânărul Ioan Rusu, elev la școala normală maghiară, viitorul publicist și om politic Ion Rusu Șirianu. Afinități sufletești fac că între tinera doamnă și tinerul candidat la dăscălie să se desvolte în mod fatal o dragoste și pleacă împreună la București, unde zărăndenii noștri începuseră a-și face bune rosturi de existență.

Pe Rusu Șirianu, Constanța l-a învățat limba literară românească și l-a ambiționat să scrie, căci el făcuse pînă aci numai școala ungurească.

Cu Rusu Șirianu a avut încă doi copii, pe Letiția măr. Cernătescu și pe Mircea, mort ca erou în luptele de la Turtucaia (1916).

Cea mai fericită însă pentru desvoltarea talentului ei literar i-a fost a treia căsătorie, cu scriitorul Alexandru Hodoș (Ion Gorun), tot un zărăndean și el, fiul fostului subprefect dr. Iosif Hodoș, cu care a avut pe Alexandru Hodoș, cunoscut publicist și om politic.

Rămasă văduvă, a murit în 19 aprilie 1934 (la spitalul central de boli nervoase), la București.

Constanta Hodoș, în copilăria ei a avut ocazia să cunoască la Hălmagiu, în casele primitoare de oaspeți ale tatălui său, pe toți figuranții marei tragedii politice a Zărandului (…) Constanța Hodoș a avut fericirea inspirației să utilizeze în artă acest capitol de istorie națională. Despre «Martirii» s-a spus că este un roman social.

Într-un anume ritm al acestui eseu-portret, vă propunem o întâlnire pe strada care îi poartă numele (în preajma Galeriilor Turnul de Apă și a străzii Ioan Russu Șirianu).

 

Florica R. Cândea / UZPR Filiala Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *