Prof. dr. Dumitru V. MARIN s-a născut la 28 aprilie 1941 în satul Giurgioana, comuna Podul-Turcului, județul Bacău, localitate unde a urmat Școala Primară (1948-1952), ca mai apoi să urmeze Școala Medie din Podul-Turcului (1952 – 1959). Studiile superioare le-a facut la Facultatea de Filologie a Universității ,,Al.I.Cuza” (1961-1965), Facultatea de Limbi Străine a Universității din București (1970-1974), urmate de un Doctorat în Filologie cu specializarea Folclor, la Facultatea de Litere a Universității din București.
Din activitatea jurnalistică a lui Dumitru V. Marin, acest deschizător de drumuri și mare însuflețitor al presei vasluiene, enumerăm: înființarea primului post de televiziune privată din țară, TV Vaslui, cu licența numărul 001/TV (1990); înființarea primelor posturi de radio din Vaslui, Unison Radio Vaslui (1993); Unison Radio Bârlad (1994); înființarea ziarului Meridianul… (1996-prezent) și a revistei Meridianul Cultural Românesc (2015-prezent). A realizat mii de emisiuni și interviuri. Pentru realizări deosebite în presa și cultura din România a primit din partea UZPR, Ordinul Ziariștilor, clasa I, alte câteva distincții oficiale.
A scris numeroase monografii, dintre care amintim: Liceul Mihail Kogălniceanu (1990), Tudor Pamfile și revista Ion Creangă, Meridianul – istorie a presei locale și a Curentului Cultural Informațional (2009) – monografie premiată de UZPR; Giurgioana – Bacău, Sat, Biserică, Oameni (2011). Este cunoscut și apreciat și pentru contribuții științifice, lucrări de istorie culturală, de istorie a învățământului, studii de etnografie și folclor, reportaje și memorii de călătorie. Reunind activitatea sa de făuritor de cultură, cele șapte volume alcătuind ciclul Opera Magna, tipărite până în prezent, se remarcă prin acuratețea, sinceritatea și valoarea creației sale de scriitor, activist politic, om de cultură, mai ales de inspirat și fervent mânuitor al condeiului de jurnalist, așa cum o dovedește volumul 5 din serialul Opera Magna, reunind Reportaje și editoriale, apărut în anul 2021 la Iași, Editura PIM, (704 p.), Bătălia pentru Vaslui-ro, 2020, 736 p., ș.a.
Tanța Tănăsescu: Stimate domnule profesor dr. Dumitru V. Marin, vă rog să îmi permiteți să vă provoc la o întoarcere în timp și să rememorați momentul debutului dumneavoastră jurnalistic, petrecut la vârsta de 16 ani, în oct.1957. Cum a avut loc și cât de mult v-a influențat acest memorabil moment ce a însemnat debutul Dumneavoastră de acum 66 de ani în jurnalism?
Dumitru V. Marin: Înregistrez azi 61 de volume tipărite.
Eram copil de țărani-răzeși foarte muncitori și făceam naveta 6 km. dus, 6 întors, citeam mult, inclusiv pe timpul deplasării, eram cooptat pentru concursuri școlare, scriam din clasa a VI-a, și am îndrăznit să dau telefon la Steagul Roșu, din Bacău, le-am trimis articole și…gânduri. Primul articol se intitula „Bibliotecarul nu are timp”, în care o criticam pe fosta mea învățătoare fiindcă lipsea de la biblioteca satului.
Aș zice că debutul nu m-a influențat foarte mult, dar mi-a provocat multe, multe adversități și dușmănii, inclusiv colegii liceului de atunci m-au cam izolat. Dar am fost la etapa națională a concursului „Iubiți cartea”, olimpiada acelui moment, în întrecere cu Fănuș Neagu și alți viitori mari scriitori. L-am văzut pe M.Sadoveanu, Z. Stancu ș.a. (i-am intervievat apoi pe aproape toți marii noștri scriitori). Dar… eu trebuia să-mi cresc vitele pentru subvenționarea… cursurilor școlare. Poveste lungă, reală, grea, spectaculoasă. Vă avertizez că viața mea… bate filmul. Aveți destulă răbdare? Să știți că l-am văzut, la Iași, pe Henri Coandă, l-am intervievat pe Anghel Rugină, la Vaslui… am fost oaspete la BBC și televiziunea canadiană…
Multe debuturi.
T.T.: În ultimii ani, revistele de cultură, trecând prin tot felul de greutăți iscate de această parcă fără de sfârșit tranziție, au devenit un fel de „rara avis” atât în Capitală, dar mai ales în provincie. Dumneavoastră ați ctitorit o revistă exemplară, cu program editorial, dar și ca valoare a colaboratorilor revistei. Este vorba, desigur de „Meridianul Cultural Românesc”, care a reunit semnăturile a aproape o mie de colaboratori, de pe patru continente. Cum ați reușit această performanță de invidiat? Credeți cumva în prejudecata conform căreia oamenii de cultură valoroși își leagă colaborarea doar cu reviste consacrate, cu vechi renume, sau exemplul dumneavoastră vine să contrazică această prejudecată ?
Dumitru V. Marin: Chiar la numărul de debut (martie, 2015) am avut nouăzeci și trei de colaboratori, deci am avut autoritate de reporter și de scriitor, iar imediat s-au înscris Dumitru Brăneanu, Ioan Dănilă, Cornel Galben, Mihai Miron, Mihai Batog-Bujenița și mulți-mulți universitari. Conta destul renumele celor din frunte, dar de-a lungul timpului am dus și duc tot greul. Mai ales cel financiar. Atragerea numelor mari e dintotdeauna necesară, dar aici au venit peste jumătate fără să-i solicit, semn că realizez o publicație solidă în timp
T.T.: Un alt domeniu cu care vă puteți mândri, pe bună dreptate, este acela al reunirii operelor de până acum într-un ciclu reprezentativ, „Opera Magna”, ilustrând valoarea și diversitatea preocupărilor dumneavoastră pe tărâmul cunoașterii, având până în prezent 7 volume. Intenționați să continuați acest ciclu? Ce alte subiecte și teme urmează?
Dumitru V. Marin: Repet, înregistrez 61 de volume tipărite, ziar, revistă, TVV.
Opera Magna e o sinteză a sintezelor. Sper să continui, dar, e foarte, foarte greu, nu cu mintea ori creația mea, ci din lipsa de colaboratori-practici, adică făuritori de carte. Un apropiat valoros, Cătălin Sîmpetru, a decedat de peste o jumătate de an. Sunt preocupat de ziar mai mult, din lipsă de ziariști. Intenționez să continui.
T.T.: În anul 2020, UZPR v-a acordat Distincția ,,Prestanță jurnalistică”, ,, pentru implicarea sa în viața cultural-publicistică, pentru performanța admirabilă în breasla jurnaliștilor, de-a lungul unei remarcabile cariere, la 30 de ani de la înființarea Grupului de presă CVINTET-TE-RA (televiziune, radio, presă scrisă) ”. Cum este percepută izbânda celor 33 de ani de televiziune, radio și presă scrisă la Vaslui? Vă invităm să ne împărtășiți din poveștile de succes ale acestor ani.
Dumitru V. Marin: Cu regret: mediul și momentul, categorii taineene (stabilite de H.Taine), nu ating cote de succes în acest mediu provincial de unde de secole tot emigrează materia cenușie. Am vorbit de multe ori de fuga inteligenției locale (credeți că anul acesta a rămas vreun absolvent de merit prin Vaslui?), începând cu întemeierea Moldovei.
De altfel, se zice aici, că Vasluiul se mândrește cu 3 nume mari: Dimitrie Cantemir care a crescut la Constantinopol (Istanbul, de azi), și a emigrat la Moscova ca sfetnic al țarului Petru al II-lea (tatăl său polcovnicul și domnitorul avea moșie în actuala comună Dimitrie Cantemir), cu vestitul comic Constantin Tănase, afirmat la București, care nu e tatăl Festivalului Umorului – pe care l-am întemeiat noi – și D.V. Marin care, din cele 93000 de pagini tipărite, a consacrat Vasluiului 21000 pagini. Această operă, împreună cu multe altele, rămâne inclusiv în Capsula timpului cultural, denumită Spirit stop, din centrul municipiului, un ansamblu subintitulat Memorial Muzeal M. care cuprinde mărturii în oțel-beton (și presă) din răstimpul de 53 de ani de când D.V.M. este în fruntea culturii zonale.
Prin Meridianul Cultural Românesc, prin operă, prin ziarul zonal, Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău-Leova/R.Moldova ridicăm Vasluiul și oamenii săi în cultura universală.
Am fost printre primii în televiziune, în radio, în presa scrisă de după Revoluție, cu neplăcerile timpului, mai ales că trăgeam din frunte și roaba politicii de ecologist, mereu în opoziție.
În anii din urmă televiziunile, radiourile și ziarele locale au dispărut, dar vasluienii mei, mă mai întreabă, chiar dacă nu contribuie, nu se omoară cu interesul. Prea sunt toate de același fel.
T.T.: Vă pregătiți de un nou moment aniversar, 27 de ani de la apariția ziarului „Meridianul…”. Vă rugăm să ne prezentați această publicație și să ne spuneți care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le aveți, legate de această realizare.
Dumitru V. Marin: Mai întâi precizez că în acești peste 33 de ani, noi am organizat multe zeci de acțiuni cultural-jurnalistic-festive publice, pentru că am aniversat TVV, Unison Radio, Ziarul, Revista, ba și multe lansări de carte. Chiar am săvârșit acte culturale serioase, cu spectacole publice cu până la 25000 de oameni, deși oficialitățile nu ne-au sprijinit.
Din păcate, orice acțiune culturală are costuri financiare și nu mai rezistăm. Dar, în acest an realizăm Ziua presei vasluiene, marți, 26 septembrie 2023, la 27 de ani și o zi de la apariția ziarului, Simpozion național „Dimitrie Cantemir”, pe 26 octombrie, când e și onomastica mea, și, în decembrie aniversarea TVV (înființată pe 5 decembrie 1990). A nu se uita că prima emisiune a TVV a fost difuzată pe 24 decembrie 1990, în Ajunul Crăciunului.
Ziarul „Meridianul…” a avut întotdeauna Editorial, pagină culturală și apariție „la ceas”. Poate de asta avem și astăzi mare autoritate. El e mărturia scrisă „scripta manent” pentru TVV, Unison Radio și chiar Meridianul Cultural Românesc. Înregistrează peste 1488 de interviuri cu mari personalități, 9 (și cu Iohannis, 10) – președinți de stat, cu Papa Ioan Paul al II-lea la Cracovia, cu 16 prim miniștri, cu sute de parlamentari și alte personalități. Unii spun că sunt cel mai vechi și mai important editorialist din țară. Eu cred că sunt un salahor intelectual.
O întâmplare nostimă dintre sute: cu mare îndrăzneală am realizat un interviu cu prefectul de Tours (apoi cu Marie Trautman, la Strassburg), de pe Valea Loarei (pe unde se tot plimbase D’Artagnan), ținând luminile în stânga, ditamai aparatul pe umărul drept, cu firul încurcat împrejurul piciorului stâng în aer și păstrându-mi echilibrul doar pe piciorul drept, și trebuia să vorbesc franțuzește.
O spaimă, serioasă: în Triunghiul Bermudelor s-au oprit motoarele vaporului, numai bătăile inimilor se auzeau, că nici vântul nu bătea. Alta: În insula Saint Thomas, după ce am făcut cunoștință cu diseuze românce, am stat numai la umbră, dar tot am făcut insolație…
Am avut și atentate la viața mea, iar în fața Colosseumului din Roma într-o scurtă îmbrățișare, un român mi-a furat tot de prin buzunare. La un concurs de șah din Paris alții ne-au furat bagajele…
Am dormit în case și hoteluri imperiale, am stat la masă cu președinți de stat, printre care Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Mircea Snegur (acest mare prieten a murit acum câteva zile, în septembrie) și l-am intervievat pe regele Mihai I.
T.T.: Făcând o analiză retrospectivă a traiectoriei dumneavoastră jurnalistice, a realizărilor avute în acest domeniu, a fost greu să vă păstrați verticalitatea? Ați avut parte de conjuncturi dificile? Cum ați făcut față tuturor provocărilor? De unde atât de multă energie și pasiune?
Dumitru V. Marin: Țărănelul de la Giurgioana a fost învățat să muncească de mic.
A fost singurătatea alergătorului de cursă lungă dintotdeauna. Puteam să plec în Ghana ca organizator de televiziune națională, la București de n ori, în alte părți ale lumii. Am crezut că am o misiune aici, la Vaslui.
Energia vine din voință, capacitate de luptă, muncă. S-ar putea să nu înțelegeți că la peste 82 de ani pot munci atât de mult. La o asemenea longevitate… cineva, acolo sus, mă iubește. Dar, mai ales familia mea de 3 copii, 9 nepoți, 2 strănepoți și o soție, Iulia, cu care împart viața de 62 de ani. Vedeți, chiar sunt un om bogat…
Să nu înțelegeți că nu am avut și eșecuri. De exemplu, „contimporanii mei”, temându-se să nu le iau funcțiile nu m-au promovat vreodată. Eu am fost șef de partid ecologist 29 de ani, mereu în opoziție cu actualii. Consilier județean 5 mandate, local, 2.
Cinstit: câte aș mai fi putut eu face…
T.T.: Ce le-ați recomanda unor tineri jurnaliști la început de profesie?
Dumitru V. Marin: În condițiile globalismului care tot năvălește, să-și găsească grupul cu care să reușească, fără să uite că ziarișții actuali sunt cei care asigură servicii ălor cu bani. Ei… trebuie să trăiască, dacă se poate, nu ca servitori.
T.T.: Cât de mult iubiți actul jurnalistic? Ce anume vă face fericit?
Dumitru V. Marin: Nu e vorba de iubire/dragoste, ci munca aplicată care se suprapune unei chemări și hobby-urilor. Eu cred că am fost un chemat în acest domeniu dificil și izolatoriu. Dar, nu prea am fost deranjat că am ajuns unul contra multora. Iluștrii înaintași ca V. Alecsandri, B.P. Hasdeu, Al. Macedonski, Ov. Densusianu, Tudor Pamfile, să nu mai vorbim de Mihai Eminescu, tot singuri și izolați au fost. Marele poet american W. Whitman spunea că prea puțini oameni de pe globul pământesc se bucură de libertatea deplină la care visează dintotdeauna omul. O spun cu mândrie: azi, eu Marin V. Dumitru, vasluian (venetic) de 53 de ani mi-am dobândit pe deplin libertatea de a gândi, a scrie, a trăi liber. Am realizări, cu adevărate, trainice, unicate.
Dumneavoastră credeți că va egala cineva vreodată cartea „Jale și eroism românesc la Cotu Donului… și după!” (318 pag.), care cuprinde 7 interviuri cu 7 supraviețuitori de la Cotu Donului, după 77 de ani? Dar sinteza etno-folcloristică „Tudor Pamfile și revista Ion Creangă” din 1998, sau primul roman realizat din istoria Vasluiului, „Zăpada pe flori de cireș…”(1999) și acele cărți despre istoria municipiului? Din păcate eu reprezint o istorie a devenirii „locului unde nu s-a întâmplat nimic” într-o locație pentru Curentul Cultural Informațional, dezvoltat sub bagheta mea. Cum lumea asta se schimbă, eu rămân reprezentantul ei pentru totdeauna, că nu se mai poate altfel, nemaiexistând altcineva din lumea de odinioară.
Să știți că am avut contribuția esențială la crearea și afirmarea Festivalului Umorului „Constantin Tănase”, denumit și „construit” de mine în 1970 și sprijinit 53 de ani? Cine va mai putea face asta, și cum, și când?
Vreți să știți că în 1961, în conflictul din Cuba, eram radiotelegrafist de înaltă clasă și eu am transmis ordinul de relaxare, legat de rachetele sovietice care erau la țărmurile Cubei? Culmea coincidenței, în Canada m-am întâlnit cu preopinentul meu american de atunci, un colonel deștept.
Sau că am transmis în direct proclamarea Republicii Moldova (primul interviu al lui Snegur a fost al meu, înghiontit din spate de cei de la BBC), ori din Ierusalim, Tel Aviv, Londra, Moscova, Kiev, Varșovia, Montreal, New York, Paris, Roma, Budapesta, Praga, și alte capitale ale lumii? Din țară… de pretutindeni!
Am fost fruntaș la catedră, dar jurnalismul m-a împlinit și afirmat în lume.
Norocul, existența, satisfacția mea e… munca. Pare declamatoriu, dar asta e.
Cât despre fericire… chiar credeți că există ? Care-i definiția?
T.T.: Ce prețuiți cel mai mult în viață? Și de ce?
Dumitru V. Marin: Ce am făcut. De ce? Că nu mai sunt promisiuni, ci realități. Îmi pare rău că nu am urmași pe urma acestor realizări personale, menite să rămână unice. Nimic nu e statornic în viață, decât ce ai reușit de valoare înaltă. Cea mai importantă hrană e speranța. Am scris adesea că:
Mintea e pentru genii,
Metafora pentru talent,
Dragostea pentru aleși
Ura e pentru toată lumea.
Mai e ceva: timpul nu are răbdare, nici cu tinerețea, nici cu frumusețea și nici cu viața noastră. Eu știu că nu am trăit degeaba. Și, că mai pot! Viața te crește 20 de ani, te pune la muncă 30 și te distruge în 40…
T.T.: Ce proiecte aveți în desfășurare, la ce lucrați în prezent? Regretați ceva ce nu ați reușit să realizați în perspectiva preocupărilor dumneavoastră jurnalistice?
Dumitru V. Marin: Oricine poate zice că are treabă, inclusiv să-și îngrijească o grădină (vedeți, eu am o grădină suspendată cu mentă, lavandă, pepeni, castraveți, struguri, flori). Dar… chiar am treabă aici pe pământ, pentru ai mei, pentru mine, pentru conjudețeni. Ce să fac acolo, sus ?
Deci:
– Revista, care mi-a adus mari satisfacții morale. Și cu ajutorul ei sunt membru în 6 unități de creație din 6 țări, membru al unor mari/universale Cenacluri literare, am conștiința valorii afirmate.
– Într-o istorie afectivă a Vasluiului, eu fiind aici de la 1 martie 1970, am pus umărul și mintea la orice s-a înfăptuit aici, în școli, în rețelele și infrastructurile oficiale, în infuzarea unor elemente de mare cultură ca om și ca presă.
– Nu-mi propun să mai fac un număr de cărți. Și așa știu că nu pot fi ajuns prea curând. Dar mai am prea multe, multe de transmis celor care mereu vin. Trebuie să știe ce a fost, de la un martor autentic. Și, acum, altul nu mai este, eu am o datorie.
– Din perspectiva jurnalistică, nu există margini…
T.T.: La finalul acestui interviu, pentru care vă mulțumesc și vă doresc în continuare ani mulți și bogați în creații, vă invit să adresați un mesaj colegilor noștri din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Dumitru V. Marin: Mi-aș dori să reușiți în viață, după aspirațiile dvs., nu după contorsiunile sociale.
Interviu de Tanța Tănăsescu