Mare parte din lume a devenit protecționistă, dar nu recunoaște asta, pentru că a semnat… opusul. Ca urmare, protecționismul este mereu al altora.
Dependența Europei de gazul rusesc, cu toate semnalele de alarmă trase de decenii, s-a întors împotriva „bătrânului continent”, iar consecințele nu sunt suportate de cei care au ignorat semnalele de pericol; ca de obicei, decidenții „aterizează în picioare” și au un bun prilej de a „striga”: uite ce se întâmplă când industriile strategice sunt deschise comerțului.
În decurs de un an de la invazia declanșată de Rusia în Ucraina, Congresul SUA a infuzat masiv ajutorul industrial intern, iar Europa se agită pe aceeași direcție. Ca și cum nu ar fi ignorat chestiunea cu anii, ca treziți din somn, politicienii își găsesc tot felul de motive pentru acest scop – de la pedepsirea violenței ruse până la încetinirea ascensiunii Chinei și de la gaz la cipuri și tehnologie verde. Ca și cum nu s-ar ști că monopolul asupra producției de panouri solare este la China, iar minereurile critice necesită minerit în plus în Africa… Chiar și în interiorul UE protecționismul e mereu în altă parte – statele cu piețe interne mai mici se tem de protecționismul celor mari.
Faptul că faimosul „buy american” al lui Joe Biden este văzut în interiorul SUA ca o politică puternică arată că de fapt oamenii cred în continuare că statul este primordial în viața unei țări, că orice eventuală prosperitate este subordonată securității (pe care oficialii ajung să o definească după cum bate vântul…) și că națiunile trebuie să-și facă propriile aranjamente. În același timp, însă, SUA au câștigat războiul rece, parțial, prin construirea unui imperiu comercial, iar comerțul reprezintă o pondere mare a producției naționale și în social-democrațiile din nordul Europei.
Un proiect de propunere legislativă europeană menționat de presă – Actul Net-Zero Industry al Comisiei Europene – include măsuri de descurajare a produselor străine cu tehnologie curată similare cerințelor privind conținutul intern ale Actului de reducere a inflației din SUA. Pe scurt, pe de o parte, Comisia Europeană a apelat în mod repetat la SUA pentru conținutul actului de combatere a inflației, considerându-l discriminatoriu și incompatibil cu legislația comercială a Organizației Mondiale a Comerțului, iar pe de altă parte, aceeași Comisie pare să introducă clauze proprii care au un efect similar – punând sub semnul întrebării angajamentul propriu al UE față de normele Organizației Mondiale a Comerțului.
Retorica protecționistă a lui Joe Biden a fost primită cu „blândețe” în Canada, acuză opoziția. Deși pe vremea președintelui Trump Cabinetul Trudeau a folosit termeni mai tari, acum e mult mai împăciuitor. De menționat că, la rândul său, economia canadiană însăși este caracterizată de niveluri semnificative de protecționism. Studiile au evidențiat sectoare ca telecomunicațiile, serviciile bancare, transportul aerian și managementul aprovizionării unde există restricții semnificative privind participarea străină…
Poate unul dintre cele mai relevante exemple de „oglinzi paralele” în ale protecționismului este China. Marele stat asiatic nu ezită niciodată să susțină vocal comerțul liber internațional și să acuze protecționismul altora. Ministrul chinez de Externe, Qin Gang, spune că membrii G20 „ar trebui să promoveze dezvoltarea globalizării, să respingă unilateralismul și protecționismul și să asigure buna funcționare a lanțurilor industriale și de aprovizionare globale”. În același timp, aceeași China nu a avut nicio reținere să preia modelul altor state din Asia care au trecut la protecția digitală, de exemplu. În 2021, guvernul a introdus Legea securității datelor, care restricționează circulația datelor considerate relevante pentru securitatea națională. Companiile străine care operează în China și-au exprimat îngrijorarea că nu vor mai putea partaja date cu companiile lor din țările de origine. Și nu este nimic nou: în 2009, China acuza SUA de „practici protecționiste grave”, după decizia administrației americane de a impune taxe vamale suplimentare pentru pneurile chinezești. Dar de partea sa, China, care atrăsese deja sume impresionante de la momentul aderării sale la Organizația Mondială a Comerțului, ținea multe sectoare „la adăpost” de participațiile străine. „Faptele arată că nu au fost selectați furnizori de turbine de la companii internaționale stabilite în China”, afirma la acel moment Paulo Fernando Soares, director executiv al companiei indiene Suzlon Energy despre o licitație pentru turbine eoliene mari.
De partea sa, România nu are astfel de probleme; nicio politică din ultimele decenii nu a deranjat dulcele trai al importatorilor doar pentru că exista producție internă…
Roxana Istudor