Trăim într-o ţară care moare.
Unde trădătorii s-au înmulţit.
Agramaţii sunt lăudaţi. Hoţii au funcţii înalte, iar oamenii cumsecade nu sunt respectaţi.
O ţară furată, ucisă, înjurată. Plină de invidie, ură, corupţie şi haos. În care justiţia nu-şi mai face datoria. Omul simplu este umilit, corectitudinea-i considerată un defect şi se aplaudă prostia.
Aici copiii nu vor să se mai nască şi tinerii fug de sărăcie. Bătrânii se sting în casele lor: de frig, singurătate, aşteptare şi dor.
Ticăloşii sunt luaţi de oameni buni, iar intelectualii – denigraţi. Binele este văzut ca rău şi răul ca bine, iar rusul nu se mai satură de pământuri străine.
O ţară care-i ca o pasăre încolţită. Mereu manipulată, trădată, lovită. Unde scriitorii sunt dispreţuiţi, impostorii – îmbrăţişaţi, clevetitorilor nu le poţi închide gura şi pe străzi latră minciuna.
Dar care-i obligată să se ridice în picioare măcar acum, în ceasul acesta târziu. Când Domnu-i şopteşte iară: „Cât încă se mai poate! Ridică-te, ţară!”.
Doina DabijA