◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro08.05.2024

Sindicatele profesorilor britanici cred că interzicerea telefoanelor mobile în școli este „imposibil de aplicat”

Planurile de a interzice folosirea telefoanelor mobile de către elevi în şcolile din Anglia sunt „imposibil de aplicat”, conform liderului unui sindicat al profesorilor, transmite PA/DPA. Directorii unităţilor de învăţământ din Anglia urmează să le interzică elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul în care se află la şcoală, conform unor îndrumări guvernamentale. Deocamdată, în Anglia, directorii fiecărei unităţi de învăţământ pot decide singuri cu privire la politica instituţiei faţă de telefoanele mobile şi dacă acestea trebuie interzise în şcoli. Deja numeroase şcoli le solicită elevilor să-şi pună telefoanele în dulapurile individuale atunci când intră în şcoală, în timp ce alte şcoli le permit să-ţi ţină telefoanele la ei. Însă Ministerul Educaţiei doreşte să le solicite şcolilor din Anglia să interzică folosirea telefoanelor mobile în clase, dar şi în perioada pauzelor, potrivit AGERPRES. „Dacă guvernul va introduce o interdicţie generală ce este imposibil de aplicat, atunci criza comportamentală din şcoli se va înrăutăţi”, consideră Patrick Roach, secretar general al sindicatului din învăţământ NASUWT.

Un sondaj recent derulat de NASUWT în rândul membrilor săi din Marea Britanie cu privire la comportamentul elevilor arată că „principalele îngrijorări ale profesorilor sunt legate de abuzurile fizice şi verbale”.

Paul Whiteman, secretar general al sindicatului conducătorilor de şcoli, NAHT, a susţinut la rândul său că acest anunţ poate reprezenta o mare provocare pentru şcoli.

În luna iulie, guvernul olandez a anunţat că telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile smart vor fi interzise din clase din 2024, în cadrul unor măsuri de limitare a surselor de distragere a atenţiei în timpul predării. În Franţa a fost interzisă folosirea telefoanelor mobile în şcolile primare şi gimnaziale încă din 2018.

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *