◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.07.2024

Simpozion Mihai Eminescu la sediul ANCMRR – Filiala „Pintea Viteazu” Maramureș

Joi 18.01.2024, la sediul ANCMRR din MAI-Filiala „Pintea Viteazu” Maramureș, în prezența a numeroși membri, a avut loc Simpozionul dedicat poetului Mihai Eminescu, intitulat „Eminescu și unitatea spirituală a tuturor românilor”.

Activitatea a fost deschisă de către Președintele Asociației, col. (rtr.) Ioan Ceterchi, iar moderatorul a fost Carmena Felicia Băințan – președintele Filialei Maramureș a Ligii Scriitorilor și membră a Asociației.

Au luat cuvântul: col.(r.) Ioan Marchiș, col.(rtr.) Gheoghe Neag, col.(rtr.) Iacob Oniga-scriitor, col.(rtr.) Ioan Ceterchi, col.(rtr.) Gavril Babiciu-scriitor, cpt.(r.) Mihai Marian-scriitor, g-ral de bgd.(rtr.) Ion David-Bratu, col.(rtr.) Iosif Coroiu, Prof. Maria Berciu-scriitor, Lucia Pop-poetă, Radu Botiș – scriitor (UZPR) și Carmena Felicia Băințan-scriitor.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici)

A fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura românăA publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).

S-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale.

A debutat în 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în Revista Familia, ce apărea la acea vreme la Pesta, în Ungaria. Unul din aceste numere se află și în arhiva Bibliotecii Județene din Timișoara.

Supranumit „Luceafărul poeziei româneşti”, acesta a apărut în Revista Familia, cu poezia „De-aș avea”. Este vorba de o revistă de limbă română, și care era condusă de românul Iosif Vulcan. Este momentul în care scriitorul îşi schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu.

Directorul revistei, Iosif Vulcan, a modificat numele fără a-l întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul slavon, „ici”, din numele acestuia și transformându-l în „escu“, sufixul românesc. Eminescu acceptă noul nume, fiind de acord că este mai potrivit.

La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, apoi la 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași. Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul.

Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie, în iunie 1883.

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital.

Imediat după moartea acestuia, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în santoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă. Se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.

Deşi a lăsat în urmă o creaţie de o valoare universală, poetul diagnosticat greşit, după cum arată ultimele studii, nu a cerut prea mult celor care-l îngrijeau. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă, care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: „Sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator și probabil intoxicația cu mercur. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel, pe care erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene. De altfel, aceste poezii au stârnit controverse în lumea criticilor şi eminscologilor, unii dintre aceştia fiind de acord că Eminescu nu era capabil psihic să creeze în ultimii 7 ani de viaţă.

Una din aceste poezii găsite în carnețel a fost:

„Sînt ultimul romantic al țării mele sfinte,

Vă spun la despărțire doar câteva cuvinte;

Eu am cântat, natura, și tei, și flori albastre,

Iubirea țării-am pus-o în inimile voastre,

Mă duc și las în urmă o prea frumoasă țară,

Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!

Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,

Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți,

Feciori ai lui Zamolxe, al Geei popor sfânt!

Să nu lăsați străinii să ia acest pământ!

Eu plec pe alt tărâm, să mă-nsoțesc cu zeii,

Voi, pe pământul țării, să vă purtați ca leii!

Luceafăr strălucind în pagini literare,

Asupra voi veghea, cu razele-mi astrale,

Pribeag nu voi mai fi, bătut de mii de gânduri,

Doar flori de tei de-asupra-mi, s-or cerne… rânduri, rânduri!”.

Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în anul 1902, iar acesta a fost ales membru al Academiei Române post-mortem, în anul 1948.

 

RB/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *