Confesiuni de colecție cu jurnalistul și scriitorul Serghei Coloșenco. De la Rebus la Literatură

Serghei Coloșenco este profesor, publicist, editor, rebusist de înaltă valoare. S-a născut la 14 februarie 1941 în comuna Căinari, județ Tighina, Republica Moldova, dintr-o familie de cadre didactice. A urmat școala primară la Băcani, apoi școala gimnazială și liceul la Bârlad. Este absolvent al Facultății de Filologie Secția Româno-Franceză în cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.

Debutul rebusist l-a avut în paginile revistei Rebus nr. 40 din 20 februarie 1959 iar în nr. 63 din 5 februarie 1960 îi apare primul careu intitulat „Câmpul alb, oile negre”. Semnează în domeniul enigmisticii materiale bazate pe anagrame: coperți literare, cărți de vizită. Realizează peste 8.000 de careuri și peste 1.000 de probleme de enigmistică apărute în circa 100 de ziare, reviste, almanahuri, plachete și alte publicații ocazionale: Rebus, Rebusache, Cuvinte încrucișate, Minirebus, Vremea nouă (Vaslui), Rulmentul (Bârlad), Dobrogea nouă (Constanța), Flamura roșie (Arad), Viitorul (Mehedinți), Viața Buzăului, Informația Harghitei, Tribuna Sibiului, Mai, Scânteia tineretului, Academia Cațavencu, Tineretul Moldovei (Chișinău), Viața militară, Ateneu (Bacău), Universul copiilor, Labirint ( Brașov), Almanah Flacăra, Almanahul literar, Convorbiri literare etc.

Este unul din membrii fondatori ai Cercului rebusist „Alb și negru” de la Bârlad (1970). Are expoziție personală de rebus cu prilejul Consfătuirii Naționale rebusiste organizată la Bârlad (1977), multe colaborări la Radio Iași, Radio Unison Bârlad ș.a. În domeniul publicistic se remarcă prin activitate diversificată ca genuri fiind prezent cu multe articole, anchete, știri, recenzii, poezii în publicațiile Păreri Tutovene (redactor), Pagini medicale Bârlădene, Dialog, Podgoreanu, Jurnal de Vaslui, Academia Bârlădeană (redactor șef), Ethis, Amurg sentimental (București), Sinteze literare (Ploiești) ș.a. A editat revistele Labirint – patru serii, Magazin distractiv, Alb și negru, Catalog turism (1980-1984) și Reborama. Împreună cu fratele său, cunoscutul eseist și critic literar, Mircea Coloșenco, semnează numeroase antologii printre care: Petre Țuțea, „Filozofia nuanțelor”, Editura Timpul, Iași, 1995; Pamfil Șeicaru , „Epistolar. Scrisori din exil”, Editura Elion, București, 2001; G.Tutoveanu, „Albastru. Poezii alese”, Editura Sfera, Bârlad, 2003.

Între anii 2012-2018, a organizat la Casa rebusiştilor din Oituz, judeţul Bacău, întâlniri cu iubitorii de enigme şi de cuvinte încrucişate. Au participat rebusişti din Abrud şi Câmpeni, Turnu Măgurele şi Alexandria, Mărăşeşti şi Bacău, Bucureşti şi Oneşti, Brăila şi Galaţi, Râşnov şi Braşov. Comentariile la aceste întâlniri au apărut în numerele revistei Labirint, însoţite de fotografii şi adunate în volumul Cronici rebusiste.

În prezent este redactor-șef al revistei Academia Bârlădeană, redactor-şef al revistelor rebus Labirint şi Crypto, şi coordonator al publicaţiei trimestriale Viaţa noastră, editată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad.

Înainte de a adresa domnului S. Coloșenco câteva întrebări, vrem să familiarizăm cititorul cu unele chestiuni preliminare de ordin terminologic.

Conform dicționarului explicativ al limbii române (DEX), prin cuvântul RÉBUS, plural rebusuri, se înțelege un joc al minții, în care un cuvânt sau o frază sunt reprezentate printr-o combinație de figuri, litere sau semne pe baza cărora urmează să găsiți cuvântul sau fraza dată. Ca sinonime avem enigmă, șaradă.

Totuși, DEX-ul nu defineşte corect noţiunea de Rebus, ne avertizează maestrul S. Coloșenco. Rebus este o enigmă ilustrată. Atât. Astăzi, datorită extinderii noţiunii şi a activităţii, are multiple conotaţii. Cele două reviste de care se ocupă maestrul S. Coloșenco – Labirint, ajunsă la numărul 66 și Crypto, la numărul 32, cuprind tot ce se referă la „rebus”: careuri, enigme, poezii specifice. Cei care „practică” această îndeletnicire sunt rebusişti, iar fenomenul se numeşte rebusism.

Cuvântul „rebus” provine din latina res (lucru) și înseamnă reprezentarea numelor, cuvintelor și frazelor prin imagini, figuri, compoziția literelor etc. Acest cuvânt provine din sintagma latină „Non verbis sed rebus”, ceea ce înseamnă „Fără cuvinte, dar cu ajutorul lucrurilor”.

O formă timpurie de rebus apare în hieroglifele egiptene și în ideogramele chinezești timpurii. Apoi, ilustrațiile de tip rebus au fost întrebuințate pentru a exprima numele orașelor pe monedele grecești și romane sau numele familiilor din heraldica medievală, cât și pentru simboluri în arta și arhitectura religioasă. În Orientul Îndepărtat, în special în China și Coreea, simbolurile redate în manieră rebusistă erau întrebuințate în mod obișnuit pentru a reda dorințe de bun augur.

În Europa, rebusurile erau adesea folosite pentru motto-urile de familie, sigiliile personale și, în cele din urmă, în jocuri sau ghicitori.

Aceste exerciții de inteligență apar și în presa literară românească, și amintesc aici, de exemplu, Revista Familia, în chiar primul an de apariție, 1865 când sub denumirea „Gâcitura de siacu” (prin „siac” se înțelege cal) publica un rebus, precizând „se poate dezlega după săritura calului”.
Numeroase alte reviste literare au practicat aceste jocuri ale minții, care fiecare poartă o denumire aparte.

Tanța Tănăsescu: Domnule Serghei Coloșenco, în anul 2005 ați fost declarat oficial drept „cel mai prolific autor rebusist din România”. Aceasta înseamnă peste 8.000 de careuri, peste 2.500 de probleme enigmistice, apărute în peste 100 de ziare, dar și numeroase titluri editoriale. Ca rebusist ați debutat în presa vremii încă de când erați elev, publicând un aritmogrif, la 14 septembrie 1957, în ziarul local „Steagul Roșu”.  Ce v-a atras spre acest domeniu atât de aparte? Ce satisfacții vă oferă crearea sau compunerea unor asemenea specii aparte de publicistică ?

Serghei Coloșenco: Stimată doamnă, încep să răspund la „curiozităţile” dvs. Mă consider un autodidact în enigmistică. La vremea aceea n-avea cine să mă iniţieze. Şi luam dezlegările enigmelor apărute în revista Rebus. Prima enigmă dezlegată: într-un dreptunghi cu 5 sau 6 stele (reprezenta cerul) era inclusă litera S. Ce bucurie pe capul meu când am găsit soluţia: SINCER, adică S în cer!

Eram elev în clasa a VII-a, la Şcoala nr. 4 din Bârlad, când, într-una din zile a intrat în clasa noastră ziaristul Sandu Naumescu, care a stat de vorbă cu noi. La o săptămână după, citim în Scânteia pionierului o pagină întreagă despre noi. Am descoperit atunci în ziar şi un careu de cuvinte încrucişate cu noţiuni din fizică. Cum obiectul îmi displăcea, l-am dezlegat în grup şi de atunci, încet-încet, mi s-a inoculat, să zicem, această pasiune.

În şcoală, dar şi în viaţă, „rebusul” m-a ajutat, mi-a adus mari satisfacţii. Un exemplu: eram în ultima clasă de liceu. Eu la B, iar Cezar Ivănescu, la F. În ziarul Flacăra Iaşului, apar într-un număr Cezar cu o poezie, iar eu, în aceeaşi pagină, cu un careu! Dacă şi acum, după atâţia ani, îmi aduc aminte cu multă plăcere de acele momente, vă închipuiţi ce-a fost pe holul şcolii în recreaţia mare?!

Alt exemplu: la orele de curs le dădeam elevilor „extemporale”: să dezlege careurile după Programa şcolară. Am avut discipoli.

T.T.: Se știe că în domeniul compoziției rebusiste există două mari clase de careuri: tematice și careuri fantezie sau surpriză. Care dintre acestea v-au atras cel mai mult?

S.C.: M-am aplecat spre careul tematic pentru că m-au pasionat literatura, muzica, pictura, filmul ş.a. Fişam teme năstruşnice. Îmi amintesc că Ion Pătraşcu, redactor-şef al revistei Rebus îmi scrie (citez din memorie): Careul „Temple” este interesant, dar nu poate fi publicat: sunt noţiuni pe care publicul larg nu le cunoaşte. Rândurile lui au fost ca un bumerang: mi-am dat seama că dezlegătorului să-i dai ce ştie el, nu să caute – ca azi – „poet chinez, autor…”. După o tatonare în care am publicat „ce-am vrut şi unde-am vrut”, am decis că e bine să adun între 4 coperţi tot ce se numeşte: cuvinte încrucişate şi enigme şi aşa, am debutat editorial cu Viorel Vâlceanu, la Junimea ieşeană. Apoi un „Ion Creangă”, tot la Junimea, ca în 2000, un „Enigmatic Eminescu” să fie lansat la Centrul Academic Eminescu, la Chişinău, în prezenţa acad. Mihai Cimpoi. Biblioteca Rebus a fost piatra de încercare a mea, din 1999 şi, încă mai este, ajunsă în vara lui 2023 la numărul 200! În această colecţie sunt 40 de apariţii eminesciene… Sunt careuri tematice şi careuri fantezii. Îmi plac fanteziile pentru că poţi face „tot ce-ţi trece prin minte”.

T.T.: Recent ati editat o lucrare cu titlul „Ion LUCA – Eseu enigmistic”, apărută la Editura „Sfera” din Bârlad, în anul 2022. Care a fost motivația de a aborda un asemenea subiect?

S.C.: M-am aplecat asupra unor personalităţi naţionale: Vasile Alecsandri, Ion Creangă şi George Coşbuc însumează aproape o mie de pagini, Plumb, de G. Bacovia, Rondelurile lui Macedonski, Tudor Pamfile, Marin Preda, Ion Luca. Dramaturgul, a cărui piesă „Alb şi negru” a fost jucată de actorii Teatrului „Victor Ion Popa”, a avut un destin nefericit şi i-am dedicat cartea la 50 de ani de la trecerea în nefiinţă, volum pus la loc de cinste la Biblioteca „G.T. Kirileanu” din Vatra Dornei. Alte cărţi: Tudor Arghezi – Psalmi şi Cuvinte potrivite, Ion Neculce – O samă de cuvinte, Victor Ion Popa, Al. Vlahuţă, G. Topîrceanu (4 volume, Balade vesele şi triste, Parodii originale, Migdale amare şi Pagini de proză), Hiporebus etc., etc., etc.

T.T.: Știm că pentru a realiza un careu dedicat unui scriitor român, trebuie să parcurgeți întreaga sa biografie, să cunoașteți la perfecție opera scriitorului respectiv. Cât timp vă ia, de exemplu, să finalizați un careu dedicat, să zicem, unui scriitor de talia lui Marin Preda, despre care știm că ați și publicat recent o carte cu titlul „Centenar Marin Preda”?

S.C.: Cât timp îmi ia ca să alcătuiesc o plachetă sau un volum? Depinde de autor. Dacă e poet, puţin, dacă e prozator mai mult timp, pentru că trebuie să-l „citesc”.

T.T.: Aș vrea să enumăr doar o parte dintre cărțile domniei voastre: „Cartea rebusistă” (2009), „Costache Conachi” (2008), „Dimitrie Cantemir” (2003), „Vasile Cârlova” (2011), „I.L. Caragiale” (2002), „Ion Creangă” (2002), „George Coşbuc” (2003), „Mihai Codreanu” (2015), „Otilia Cazimir” (2003), „Mateiu I. Caragiale” (2011), „Eusebiu Camilar” (2011), „George Călinescu” (2005). O altă lucrare recentă poartă numele „Călin Nebunul”. Vă rugăm să ne împărtășiți ce anume v-a îndemnat să puneți pe hârtie aceste biografii atât de prețioase pentru contemporanii noștri?

S.C.: Îmi amintesc cum fratele meu mi-a adus să scriu la ERICA scrisorile lui Pamfil Şeicaru (un fel de bârlădean) adresate, din exil, unei nepoate, medic. Ţineam cu evlavie scrisoarea ca un lucru preţios. Cum poţi să uiţi?

După ce apare G. Topîrceanu, am în proiect o integrală Bacovia, un Caragiale (e aproape gata), Amintirile lui Ion Creangă, în 4 volume, şi, bineînţeles, Mihai Eminescu…

T.T.: Una dintre cele mai prestigioase reviste din provincie, al cărei redactor-șef ați fost, se numește „Academia Bârlădeană”. Cât de dificil este să adunați în paginile acestei reviste nume prestigioase de colaboratori?

S.C.: Să trecem la celălalt aspect al activităţii mele: publicistica literară. Societatea „Academia Bârlădeană” a luat fiinţă la 1 mai 1915, din iniţiativa poetului G. Tutoveanu, folcloristului Tudor Pamfile şi a preotului Toma Chiricuţă. După 1990 societatea a editat revista cu acelaşi nume, ajunsă până acum la numărul 92. De ea mă ocup… de la numărul 1! La fel cu Viaţa noastră, ajunsă la numărul 60! Doar de revista Paşi spre infinit… de la nr. 2! Revista de rebus Crypto, supliment al Vieţii noastre, a avut un destin aparte: fiecare număr era dedicat unei litere din alfabet: 1-21; de la nr. 22 – literele „rebele”: k, q, w, x, y. Acum a reintrat în normal.

T.T.: Știm, maestre Serghei Coloșenco, faptul că îl iubiți, ca noi toți, pe Mihai Eminescu. Chiar ați mărturisit într-o recentă carte, intitulată „Sonete eminesciene în Rebus”, apărută la Editura „Sfera” din Bârlad, că „Tot ce a scris Mihai Eminescu constituie o sursă de inspirație permanentă, inepuizabilă și  pentru un rebusist”. Știm de asemenea că ați scris și publicat și poezie. Vă rugăm să ne spuneți dacă în opera lui Eminescu sunt cumva și taine enigmistice, enigme.

S.C.: Ultima mea carte, Eminescu 39…, este dedicată Poetului Nepereche, ieşită de sub tipar pe 8 noiembrie. E volumul 13. Pe 15 ianuarie 2024 va apărea volumul 14. Între aceste date sper să mă bucure G. Topîrceanu vol. 2 şi 3. Paginile de proză vor vedea lumina tiparului anul viitor, ca şi opera lui I.L. Caragiale (versuri, proză şi teatru).

T.T.: Ați scris un „Ghid al enigmistului”, lucrare în care oferiți explicații pentru numeroasele specii enigmistice: Acrostihul, Adunarea cifrată (calculul aritmetic enigmistic, sau criptoritmia), Anagrama, Androginul, Antoverbul, Aritmogriful, Aritmogrila, Biverbul, Bizareria, Calamburul, Cartea de vizită, Coperta literară, Criptografia, Criptograma, Cronogramul, Frazifonul, Golful de cuvinte, Hipocrenul, Încurcătura de limbă (scioglilinqua), Ligamentul, Logogriful, Meta Crama, Monoverbul, Rebo, Rebus, Reconstituirea, Săritura calului, Scartul, Singrama, Sinoverbul, Sarada+Zeppa, Triverbul, etc. În care dintre acestea vă regăsiți? Sau, mai bine zis, care vă sunt cele mai la suflet?

S.C.: Am făcut un Ghid enigmistic, aparte de cel al lui Gheorghe Sanda. Am explicat pe larg fiecare noţiune şi am dat exemple cu enigmele colaboratorilor de la revistele bârlădene.

Dintre cărţile „de suflet” pot să vă spun că se detaşează Prietenii mei, dedicată celor doi câini, Nix şi Taşa, de la „Casa rebusiştilor” din Oituz + motanul Miţu, şi cele dedicate lui Mihai Eminescu. Poetul a trăit 39 de ani şi jumătate. Eu am preluat doar 39 de autori şi am ajuns la volumul 13. A apărut pe 8 noiembrie 2023, de Sfântul Arhanghel Mihai. Celelalte date de apariţie sunt: 15 ianuarie, 15 iunie şi 14 februarie, ziua mea de naştere, când îmi fac cadou o… carte! Se ştie că Vasile Cârlova este autorul a cinci poezii aflate în patrimoniul literaturii române. Am reuşit o plachetă cu care mă mândresc. La fel şi Poeţii Văcăreşti, Costache Conachi, specialist în acrostihuri, fabulistul Grigore Alexandrescu, Al. I. Odobescu, cuplul B.P. Hasdeu + Iulia. Pe Otilia Cazimir şi pe Eusebiu Camilar i-am audiat ca student ieșean, cum să nu-i imortalizez?

T.T.: Sunteți unul dintre cei mai buni compunători de careuri din țară. Cunoașteți printre scriitori sau ziariști și împătimiți ai acestui gen publicistic? Care v-au abordat pentru a publica din creațiile lor?

S.C.: Am fost şi sunt în relații amiabile cu mulţi scriitori ieşeni. Îmi amintesc că la Muzeul Literaturii Române din Iaşi prezentam cărţile tipărite la Editura Sfera din Bârlad, când apare poetul Horia Zilieru, înalt, cu părul alb ca neaua. Îi zic: – Maestre, părul alb îmi apare ca o grilă, fără puncte negre. Vă voi face o plachetă! Şi aşa a fost!

Să ştiţi că nu toţi oamenii de litere agreează cuvintele încrucişate, nici epigramele, aforismele etc. Dar nici rebusiştii nu citesc tot ce se publică…

T.T.: Aș vrea să ne transmiteți cititorilor noștri o problemă de enigmistică, pentru a fi dezlegată!

S.C.: O confesiune: când stau de vorbă cu cineva, sertăraşele cu enigme şi cu careuri din creier funcţionează cu mare presiune…

T.T.: La finalul acestui interviu, pentru care vă mulțumesc cu recunoștință, dorindu-vă în continuare ani mulți și bogați în creații, vă invit să adresați un mesaj colegilor noștri din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

S.C.: Doresc tuturor care ştiu şi pot citi o carte de rebus cu creionul şi radiera doar SĂNĂTATE. Tare m-aş bucura dacă în Revista UZP s-ar găsi o pagină şi pentru cuvintele încrucişate!

Interviu realizat de Tanța Tănăsescu /UZPR