◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro13.07.2024

Subiectiv – De la tăieturi din ziare la adevăr

Jurnalele pe care obișnuiam să le primesc acasă datorită abonamentelor nu mai există și e păcat, că datorită tăieturilor din ziare puteam toarce ghemotoace de idei care puse la olaltă umpleau paginile articolelor mele din Observatorul. Dar cum ziarele tipărite au devenit o raritate (scumpă pentru unii), noutățile care apar instantaneu pe internet nu se mai pot decupa, și nu-i nimeni care să-mi amintească ce subiecte erau mai interesante și trebuie comentate. Memorie mai am, nu zic nu, dar fără un fapt scris negru pe alb cine-și mai amintește precis și în detaliu despre ce a fost vorba puțin timp în urmă. Asta e situația de astăzi.

Dar privind în urmă, văd că s-au adunat un maldăr serios de articole care mi-au fost tipărite în diverse publicații și în mod special în Observatorul, revista care de peste un sfert de secol îndeplinește misiunea informării cititorilor români din Canada și de pretutindeni, despre problemele emigrației românești, noutăți și mai ales despre limba și cultura noastră. Pentru aceasta, datorez domnului Puiu Dumitru Popescu și a soției sale Anca, cele mai sincere mulțumiri și adâncă recunoștință pentru munca lor de redactare a uneia dintre cele mai căutate reviste ale diasporei Române care a găzduit articolele mele și, a adunat în jurul dânșilor colaboratori care în scrierile lor au înălțat prestigiul acestei publicații la valoare din prezent.

Citind multe dintre aceste articole din maldărul celor aproape două decenii de activitate, am fost surprins să descopăr cât de multe fapte și întâmplări date uitării au prins viață și odată cu ea, pe lângă faptul istoric de document reportat, am avut plăcerea să constat că nimic din cele scrise de mine nu a fost dezmințit de evenimentele care au urmat. Privind mai atent întregul material, am ajuns la concluzia ca au oglindind diversele perioade de îndoială, căutare și speranță care au făcut să ne încruntăm sprâncenele ani în urmă, ar fi păcat să se piardă uitate într-un sertar sau date la gunoi. Poate cineva, mai devreme sau mai târziu va găsii lucruri interesante în aceste articole și în lipsa altor documente, unele idei vor deschide calea spre o mai adâncă cercetare. Gândind că o carte este cel mai important mijloc de păstrare a unor scrieri, socotesc că și aceste articole merită să fie tipărite într-un volum. Astfel a luat ființă o nouă carte intitulată „Disecarea timpului prezent”, în curs de tipărire.

Am scris, se pare, multe lucruri frumoase pentru care am fost felicitat de prieteni și cunoscuți, unii chiar au și scris câteva articole încurajatoare privind creația mea. Dar după recitirea articolelor din volumul amintit, am impresia că ele dezvăluie ca nici o altă lucrare cine sunt, ce simt, ideile, aspirațiile și reacția cu care răspund la fiecare dintre evenimentele trăite. Este aportul cetățenesc al scriitorului ancorat în viața zilnică și de aceea cred că am făcut un lucru important.

Așa cum vedem că și astăzi omenirea se află într-un moment de imprevizibilă cotitură care potențial ar putea declanșa cel mai cumplit război avut vreodată pe fața pământului. Poate că e prea târziu ca să ne punem cenușă în cap pentru că nu am dat atenție la timpul cuvenit să analizăm ce se întâmplă în societate și în școli. Am pierdut hățurile din mână, cum s-ar spune, și, acum ne aflăm în fața unei lumi divizate între două concepții opozite: ceea a părinților și cea a copiilor.

Am fost și noi tineri cândva, dar am fost orientați spre idealuri care chiar dacă nu au putut fi atinse, ne-au călăuzit pe drumuri luminate de simțul datoriei și al nobleței. Am dus pe umerii noștri sarcini mai grele decât credeam că am fost capabili s-o facem, am clădit o lume frumoasă și îndestulătoare și am zis că ne-am făcut datoria. Nu ne-am făcut-o! Ocupați cu ce aveam de îndeplinit, am uitat de copiii noștri.

Astăzi acești copii care se bucură de privilegiile lumii create de părinții lor sunt lipsiți de idealuri și din această cauză s-au blazat.

Măcar în acest al 11-lea ceas, când de pe băncile grădinițelor se încearcă coruperea copiilor, trebuie să dăm atenție celor care vor cu orice preț să distrugă ce încă nu s-a dărâmat.

 

David Kimel

Toronto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *