„Polonia continuă să se confrunte cu moștenirea crudă a celui de-al Doilea Război Mondial. Am pierdut atunci independența, libertatea și peste 5 milioane de oameni. Orașele noastre au devenit ruine și mai bine de o mie de sate au fost distruse. În timp ce Germania de Vest a putut să se dezvolte liber, Polonia a perdut 50 de ani din viitorul său ca rezultat al Războiului. Nu doresc să mă opresc prea mult asupra acestei chestiuni dar îmi este imposibil să o ignor. Polonia nu a primit vreodată reparații din partea Germaniei pentru crimele, distrugerile și jefuirea patrimoniului nostru cultural în timpul Războiului’’. Afirmațiile de mai sus aparțin premierului polonez Mateusz Morawiecki și constituie prima parte a unui discurs pronunțat la Heidelberg în martie ac. „O reconciliere între victimă și agresor – a adăugat Morawiecki – nu va fi posibilă decât printr-o compensație iar în acest moment crucial pentru Europa, avem nevoie de o asemenea reconciliere’’.
Discursul pemierului Poloniei – ținut în unul dintre cele mai importante orașe universitare germane – este, ca importanță și conținut, pe linia celor pronunțate de E. Macron (Sorbona-2017 și Munchen-2023) și Olaf Scholz (Praga 2022).
O incursiune la originea istorică a acestei chestiuni
La 1 septembrie 2022, se împlineau 83 de ani de la invadarea Poloniei de către Germania nazistă. La Varșovia, ministrul adjunct de Externe Arkadiusz Mularczyk a prezentat în Sejm Raportul privind pierderile suferite de Polonia din cauza agresiunii și ocupației germane în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În text – redactat după 5 ani de studii de către un colectiv de experți subordonat unei comisii parlamentare condusă de același A. Mularczyk – aceste pierderi sunt evaluate la 1.300 miliarde de euro. La 14 septembrie, Sejim-ul a aprobat o rezoluție prin care despăgubirile erau solicitate formal Berlinului. Prin vocea cancelarului Olaf Scholz, guvernul german a respins cu fermitate acordarea despăgubirilor către Polonia, echivalente cu peste o treime din PIB-ul Germaniei. Berlinul consideră că problema compensațiilor a fost închisă odată cu declarația executivului polonez din 1953 prin care renunța la despăgubiri. Aceasta este pe scurt istoria chestiunii în discuție. Adevăratele probleme sunt însă ascunse în detalii, multe dintre ele necunoscute până acum.
Liderul Partidului Dreptate și Justiție – la putere, Jaroslaw Kaczynski, a descris ansamblul demersurilor Varșoviei ca un prim pas către o ,,adevărată reconciliere polono-germană având la bază adevărul istoric’’. De fapt, proiectul a fost lansat ca o inițiativă politică a lui Kaczynski având la origine un document redactat de primăria Varșoviei la începutul anilor 2000. Primarul capitalei era fratele său Lech Kaczynski – dispărut în 2010, în controversatul accident aviatic de la Smolensk. Documentul privea daunele suferite de capitala Poloniei în timpul ultimei conflagrații. În 2004, Parlamentul polonez a aprobat o rezoluție în care se afirmă explicit că Polonia nu a primit compensații financiare pentru pierderile datorate ocupației germane.
În prefața „Raportului Mularczyk’’, J. Kaczynski afirmă că ,,statul polonez a fost prima victimă a agresiunii naziste și a suferit imense pierderi umane și materiale. Atrocitățile au fost monstruoase. Au murit milioane de persoane și a fost afectată sănătatea altor milioane. Din punct de vedere moral, este inacceptabil ca Germania să nu plătească despăgubiri după ce a plătit compensații altor state’’.
Cum am privi lucrurile, tot la Moscova ajungem…
La Conferința de pace de la Potsdam 1945, puterile învingătoare au stabilit principiile privind reparațiile de război achitate de Germania. Polonia nu a semnat nimic. Se credea că teritoriile obținute în vest, pe seama Germaniei, ar fi fost compensații de război. „Translația’’ spre vest a graniței Poloniei era de fapt o compensație teritorială pentru teritoriile poloneze anexate de URSS. Potrivit istoricilor polonezi, Varșovia a pierdut 78 de mii de kilometri pătrați în urma acestei ,,transformări geografice’’.
Cu cîteva luni înainte de Potsdam, la Yalta, delegațiile americană, rusă și britanică stabiliseră la 20 miliarde dolari reparațiile de plată pentru Germania. 10 miliarde reveneau Uniunii Sovietice. 15% din cota URSS, adică 1,5 miliarde, urmau să fie încasate de Polonia prin intermediul sovieticilor. Moscova a achitat o parte din sumă – care oricum era derizorie dacă se ține seama de dimensiunea pagubelor – sub formă de material rulant, nave, mașini-unelte din dezmembrările realizate de sovietici în zona lor de ocupație din estul Germaniei sau din producția curentă a acestei regiuni. În plus, compensațiile au cuprins 6 milioane de volume din operele lui Marx, Engels, Lenin și Stalin…traduse în poloneză. Inestimabil. S-a calculat că în perioada 1945-1953, URSS ar fi primit despăgubiri în valoare totală de 3,1-3,3 miliarde dolari din care Polonia a obținut 232 milioane, adică 7,5%.
Declarația unilaterală din 1953
În opinia autorilor Raportului, faimoasa Declarație unilaterală din 23 august 1953 a guvernului comunist pro-sovietic condus de Boleslav Bierut privind renunțarea la despăgubirile Germaniei, nu avea valoare juridică. Ar fi violat constituția Poloniei din acea vreme. Potrivit prevederilor actului fundamental al statului, ratificarea și semnarea unor tratate internaționale erau de competența Consiluilui de stat. În plus, în text se precizează că derogarea se referă doar la Republica Democrată Germană, expresie statală a fostei zonei de ocupație sovietică. Declarația nu a fost publicată în Gazeta Oficială a executivului dar se știe că B. Bierut a informat membrii guvernului cu faptul că era vorba de o solicitare a sovieticilor, deci obligatorie. La noi, aproape în același mod s-a pierdut Insula Șerpilor din Marea Neagră.
În realitate, economia RDG era secătuită iar nivelul de trai al germanilor din est era inferior celui din timpul războiului. URSS nu-și permitea mișcări polpulare în imediata apropiere a Cortinei de Fier. Războiul Rece începuse de câțiva ani.
O privire asupra conținutului ,,Raportului Mularczyk’’
„Raportul nu este un text academic ci o sinteză a cercetărilor realizate de experții noștri care provin din cele mai bune universități poloneze’’ – afirmă autorii. ,,Scopul nostru – adaugă aceștia – este obținerea de reparații pentru daunele suferite de Polonia și, în același timp, sensibilizarea opiniei publice naționale și internaționale asupra faptului că pierderile suferite nu au fost vreodată compensate. Cercetările noastre din cele trei volume ale Raportului nu epuizează subiectul ci doar îl evidențiază’’.
Potrivit coordonatorului Raportului, A. Mularczyk, „Polonia trăiește încă sub imperiul consecințelor conflagrației din punct de vedere demografic, economic, cultural, educațional. Generații de polonezi au pierdut oportunitatea de acumulare a capitalului pentru că economiile lor, operele de artă și bunurile culturale, obiectele de valoare ale înaintașilor lor au fost jefuite. Statutul Poloniei în Europa și în lume ar fi fost altul fără efectele războiului’’. În timpul ocupației au fost ucise 5,2 milioane de persoane, dar pierderile demografice totale – refugiați, strămutați, emigrați la care se adaugă creșterea ratei mortalității, mai ales în rândul copiilor, datorită condițiilor de viață impuse de ocupant – s-au ridicat la 11,4 milioane. Abia în 2000, Polonia a atins nivelul demografic pe care l-ar fi avut dacă n-ar fi fost ocupată în 1939. Pornind de la această supoziție și de la realitatea prezentată mai sus, Raportul încearcă să răspundă la o întrebare cu conținut prioritar politic: care ar fi fost situația economică, socială și culturală a Poloniei dacă agresiunea Germaniei dela 1 septembrie n-ar fi avut loc?
În Raport sunt cuantificate daunele totale – 1300 miliarde euro – ca fiind generate de pierderile demografice – 76,95%, materiale -12,82%, bunuri culturale și artistice -0,31%, pierderi bancare -1,44% , asigurări și pierderi de trezorerie – 8,44%.
Ce spun germanii…
În ianuarie 2023, guvernul german a refuzat solicitarea vecinilor din est, reiterând poziția veche de câteva zeci de ani: legal și politic, problema este închisă și nu este posibilă redeschiderea ei. Criticând cererea Varșoviei, presa germană aprecia că guvernul polonez se pregătește pentru alegerile din toamnă utilizând preliminar „vechea marotă antigermană’’. A fost adusă în discuție politica de reparații a Germaniei din 1970, când victimele nazismului au primit compensații, cu excepția muncitorilor aduși forțat în Reich și cei din statele cu care Bonn-ul nu avea relații diplomatice. Între acestea din urmă, Polonia. Câteva luni mai târziu, Germania și Polonia stabileau relații diplomatice, dar nu s-a mai revenit asupra reparațiilor. Cântărea greu și Declarația din 1953, repusă mereu pe tapet. Pentru polonezi, ar fi fost un motiv de temporizare a rezolvării problemei.
Relațiile diplomatice se stabilesc în contextul Ostpolitk, a lui Willy Brandt. Berlinul a făcut atunci un gest simbolic: a acordat 100 milioane de mărci polonezilor care fuseseră obligați să participe la experiențele pseudoștiințifice organizate de naziști, dar nu a uitat să amintească Poloniei că ocupă teritorii germane, chiar dacă așa s-a stabilit la Conferința de la Paris. Două decenii mai târziu, Helmut Kohl a mai trimis 500 milioane de mărci în visteria Poloniei ca ajutoare pentru „victimele persecuțiilor naziste’’ Asta după ce reușise să elimine chestiunea reparațiilor de pe agenda reunificării Germaniei, cu ajutorul președintelui George Bush senior. În anii ‘90, creșterea Poloniei și (re)intrarea ei în Europa depindeau în bună măsură de invesțițiile germane și schimburile comerciale cu Berlinul. Problema a fost sacrificată pe altarul „armoniei în relațiile bilaterale’’.Tonul s-a schimbat după aderarea Poloniei la UE și ulterior, după venirea dreptei fraților Kaczynski la putere.
Și apoi a fost Raportul Mularczyk.
George Miloșan
Foto: Mufid Majnun/Unsplash