Zilele trecute, cineva mi s-a destăinuit că intenţionează să scrie un articol, fiind supărat că moldovenii noştri se roagă mai mult sfinţilor ruşi: Serafim din Sarov, Ioan din Kronstadt, sfânta Matrona, Xenia, şi nu celor de origine română: Sfântul Nicolae, Efrim Sirul, Nectarie şi Ioan Gură de Aur. La afirmaţia mea că toţi cei menţionaţi mai sus sunt, de fapt, de naţionalitate – greci, omul m-a contrazis. „N-are cum, pentru că, ori de câte ori mă rog, simt ajutorul lor!” „E şi firesc acest lucru, fiindcă, odată ajunşi acolo-n cer, sfinţii cunosc toate limbile pământului”, i-am zis.
Neîncrezător, acesta a scos din buzunar un calendar creştin ortodox şi a început să-l răsfoiască. L-am rugat atunci să-mi spună dacă în dreptul fiecărui preacuvios scrie şi naţionalitatea lui. Dar el parcă nu mă auzea, încercând să mă convingă că unii sfinţi sunt totuşi ai noştri şi alţii ai lor. Ai cui, n-am înţeles, dar imediat mi-am imaginat cum acolo sus Dumnezeu li se adresează:
– Sfinte grec Nectare, Sfinte rus Serafim din Sarov or Sfinte român Ştefan cel Mare, ia veniţi să stăm de vorbă!
Amintindu-i, totodată, interlocutorului meu că sfinţii noştri români sunt: Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Irodion de la Lainic, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfinții Brâncoveni şi mulţi alţii, care şi ei la rândul lor nu ascultă doar rugăciunile românilor, dar ale tuturor oamenilor. Fiindcă preaînalţii părinţi nu fac politică şi nici nu se uită în buletinul nostru. Omul însă o ţinea pe a lui:
– Noi avem sfinţii noştri şi numai lor ar trebui să ne rugăm! Şi-apoi, ce vreţi să spuneţi? Să nu mai scriu articolul?
– Nu. E foarte bine scris acolo-n mintea dumneavoastră. Dacă o să-l puneţi pe hârtie, îşi va pierde valoarea!
– …
Şi aici m-am simţit obligată să-i povestesc o întâmplare cu tatăl meu, care, fiind odată într-o şcoală, i-a întrebat pe elevi dacă ştiu ce naţionalitate au. La care unul dintre ei a zis:
„Dle poet, noi de naţionalitate suntem cu toţii copii!” Ei, aşa e şi cu sfinţii. Aceştia de naţionalitate sunt pur și simplu – sfinţi. Iar, să nu ne rugăm unuia dintre ei cu gândul că acesta nu ne înţelege limba e o rătăcire. Una care nu face decât să ne pună sufletul în primejdie şi să ne umple de microbi. Iar ca să nu ne uscăm pe dinăuntru, n-ar fi rău să începem a gândi creştineşte.
Doina Dabija