Scriitoarea Roxelana Radu, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, este redactor-șef adjunct al revistei „Caietele de la Țintești”, după trecerea la cele veșnice a scriitorului și jurnalistului Nistor Tănăsescu. Aceasta a publicat câteva cărți de autor, așa cum ne mărturisește în cuvântul înaintemergător al volumului „Înaintezbor”, apărut la editura Rafet, în anul 2023.
Trebuie să recunosc că forma acestui volum mi-a plăcut foarte mult, întrucât iese din tiparele obișnuite, fiind scris de doi autori, Roxelana Radu și Victor Cobzac. Pe Victor Cobzac îl prezintă prietena lui din România astfel: „artist plastic, poet cu numeroase volume publicate, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică din Chișinău, decorat de președintele Țării sale pentru activitatea prodigioasă desfășurată de-a lungul timpului”.
Romanul este scris în formă epistolară, ca un jurnal cu însemnări zilnice ori săptămânale, sau „după cum ne-a îngăduit furul ăsta neobosit, numit «timp»”, în care cei doi autori „își vor spune poveștile de viață, copilăria, maturitatea cu împlinirile și grijile ei, dorurile, întâmplările zilnice, amintirile, lacrima”. Deși aparent sunt niște povestiri disparate, presărate din loc în loc cu momente lirice ori tablouri care vin să sublinieze ideea de fragmente, totuși, aidoma unor cioburi, dacă le adunăm, putem să construim ceva minunat și, în mod surprinzător, fiecare cititor îi poate da orice formă dorește, neexistând ceva prestabilit. Însă, dincolo de toate acestea, simțim sensibilitatea și sinceritatea autorilor, dragostea lor față de țara noastră, față de limba pe care o vorbim, față de familiile și prietenii lor, dintre care unii nu mai sunt printre noi astăzi, dar care le-au fost atât de dragi, lăsând în urmă amintiri frumoase, din copilărie ori, parcă, dintr-o altă viață. Este vorba „despre doi oameni pe care istoria i-a rătăcit în chip nefericit, așezând o graniță nedorită între ei. Și care vor încerca mereu să acopere depărtarea nedreaptă, întinzându-și aripile peste Prut”, după cum ne dezvăluie autoarea volumului.
Aș putea spune, fără să greșesc, că tema romanului este dragostea, în toate formele ei: de la dragostea față de Dumnezeu, la dragostea față de toți cei apropiați, față de neam și țară, față de „limba lui Mihai Eminescu și a lui Grigore Vieru”. Într-un cuvânt, față de tot ceea ce înseamnă viață.
Consider că ar trebui să avem drept motto în inimile noastre această poezie regăsită în volumul de față: „AZI… / M-AM CIOCNIT / CU VEȘNICIA…/ Cât sunt biserici, / Mai există Dumnezeu / și-un colț de Rai, / De nimeni cunoscut, / în inima pădurii, / La mijloc de codru des, / Atâta existăm și noi, / Cei care vin de se închină, / Mai dau și de pomană, / fără a vrea ceva în loc, / Și-n i-ni-mă… / mai arde-un foc, / Cu iarnă-n plete, / am rămas copii”. Citind romanul „Împreunăzbor”, m-am gândit, fără să vreau, la începutul operei de tinerețe a marelui scriitor german Johann Wolfgang von Goethe, „Suferințele tânărului Werther”, care tratează, de asemenea, prietenia în starea ei pură, la fel ca în această carte, unde tema principală este amiciția fără de granițe.
Singurul regret menționat de cei doi autori este faptul că îi separă o distanță atât de mare: „Suntem despărțiți de o apă și o linie trasată imaginar, dar suntem două jumătăți de avocado, în formă de inimă, cu un singur sâmbure… Frate, când ai să treci peste barieră… bariera rușinii… nu ezita să mă cauți. Eu nu plec niciodată. Sunt aici pentru eternitate. Păzesc munții, și apele, și comorile limbii… Știi, dacă somnul mă fură, numai o clipită, să nu dai înapoi. Cheia este la locul știut. Deschide. Vei găsi aceeași mare albastră cu misterele ei. Și visele toate. Ale mele, ale tale, ale noastre. Sunt curate, spălate de valuri. încrâncenarea zeilor din adâncuri. Ele îți vor reda echilibrul. Calcă cu înverșunare nisipul și auzi-l cum scârțâie sub picioare… Îți răspunde la mers… Și geamătul scoicilor… Toate te vor elibera de dureri… de apăsarea atâtor decenii”.
Poezia dedicată doamnei Radu, cu ocazia zilei de naștere, transmite cititorului fericire și iubire sinceră, frățească, față de persoana sărbătorită: „Tu… / Ești Femeia… / care știe…, / Poate și dacă vrea… / Răstoarnă munți / Și în același timp… / Să zboare sus de tot / Ca de acolo… / Să coboare / ca săgeata”.
În concluzie, vă invit să lecturați acest roman inedit și vă promit că, odată ce l-ați început, îl veți lectura cu mult drag, la fel cum am făcut și eu. Doresc să îi felicit pe cei doi autori și să le urez cât mai multe reușite și o colaborare fructuoasă, lipsită de granițe, pe mai departe!
Alina Ane-Maria Pripon
Foto: pixabay.com