Cu dedicație binemeritată fondatorului învățământului în limba română, ardeleanul Gheorghe Lazăr, ziua de 5 iunie a fost aleasă pentru a fi sărbătorită ca Ziua Învățătorului. Proiectul de lege privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat la 9 octombrie 2007 de parlamentul României și a devenit Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Manifestarea anuală are un caracter educațional, național, apolitic și cultural. „Ziua Învăţătorului se doreşte a fi un prilej bun de reflecţie asupra şcolii şi a slujitorilor ei, o oportunitate pentru a ne manifesta recunoştinţa faţă de dascăli, în special a „fondatorului învăţământului în limba naţională în Ţara Românească – Gheorghe Lazăr”, potrivit inițiatorilor proiectului.
Ziua Învăţătorului este sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Potrivit Legii nr. 289/2007, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Ziua Învăţătorului a fost instituită ca zi nelucrătoare pentru personalul din învăţământ prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar.
Gheorghe Lazăr s-a născut pe 5 iunie 1779 la Avrig, fiind al şaselea copil al unei familii de ţărani înstăriți, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie. Copilul a trăit în casa baronului Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat interesul pentru studiu, astfel că l-a trimis să studieze la Liceul Piarist din Cluj, ale cărui cursuri le-a urmat între 1798-1805. După moartea lui Brukental, în 1803, tânărul și-a continuat studiile datorită fondurilor trimise de acasă, dar mai ales datorită banilor pe care i-a câștigat dând lecții particulare.
Pe toată durata studiilor, elevul Gh. Lazăr va fi declarat „eminent” la toate materiile. Se înscrie apoi la facultate, la studii juridice şi filosofice. Pe perioada facultăţii, locuise la Cluj în camere sărăcăcioase, iar pentru a se întreţine se angajase ca preceptor la familia lui Gyulay Kuhn. În anul 1805, Nicolae Huţovici, preşedintele consistoriului românilor neuniţi din Transilvania, aflând despre rezultatele sale strălucite la învăţătură, îl recomanda printr-o adresă Cancelariei guberniale de la Cluj, pe tânărul student în ultimul an, pentru a-i fi acordată o bursă de 200 de florini anual, pentru a fi trimis la studii teologice la Universitatea de la Viena, în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.
În 1807 începe studiul la Viena și se întreține mai mult singur, în perioada studenţiei lucrând ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, în 1811, Gheorghe Lazăr, se reîntoarce la Sibiu, fiind hirotonisit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă.A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie, dar, din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română.La finalul anului 1815, în urma unei anchete disciplinare, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.
Ca urmare, un an mai târziu, Gheorghe Lazăr se stabileşte la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular. A fost profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica şi a lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu. În paralel a lucrat la un plan de organizare a şcolii româneşti, de la şcoala primară, până la învăţământul universitar, plan pe care îl va prezenta personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa domnitorului.
Gheorghe Lazăr se manifestă puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Lazăr a fost puternic sprijinit în ideea sa de luminaţii boieri Iordache Golescu și Iancu Văcărescu, cât şi de eforul şcoalelor, Constantin Bălăceanu.
La 24 martie 1818, după obținearea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit în anii următori, unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești. Demne de remarcat sunt numele primilor absolvenţi ai şcolii de la Sfântul Sava: Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții. Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. A scris manuale precum „Aritmetica matematicească” şi „Trigonometria cea dreaptă” care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română.
În perioada Revoluției din anul 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Colaborarea cu revoluționarii i-a atras lui Gheorghe Lazăr persecuții din partea autorităților. Neîndreptățit și îndurerat el se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde trece la Domnul, la 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.
Ca o recunoaștere a activității sale meritorii pentru învăţământul în limba română, în multe localități din România au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr. În anul 1864, elevul său, contele Scarlat H. Rosetti, mare proprietar de terenuri, a ridicat primul monument dedicat personalității lui Gheorghe Lazăr, în curtea bisericii ortodoxe din Avrig. În anul 1886, în Piața Universității din Bucureşti, a fost amplasată o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identității românești.
Tot în Avrig, în centrul localității, a fost instalat, ulterior, un bust dedicat marelui înaintaș, conceput cu mare putere de expresie de sculptorul Cornel Medrea. Și la Sibiu, în fața palatului ASTRA, se află un bust al lui Gheorghe Lazăr.
În semn de prețuire pentru fondatorul învățământului în limba națională, mai multe instituții de învățământ poartă numele lui Gheorghe Lazăr, printre care: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (fostul liceu al iezuiților), Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București (întemeiat sub acest nume în anul 1860), Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi altele.
Puţină lume ştie că Gheorghe Lazăr a fost şi primul inginer cadastral (hotarnic) român şi că a pus bazele limbii române ştiinţifice şi tehnice, în toate domeniile. Gheorghe Lazăr este transilvăneanul care nu întâmplător a fost numit „voievodul culturii româneşti”.
Marcel Mateescu
Foto: Wikipedia