Luna mai ne aminteşte de cel puţin doi mari autori care ne-au părăsit în ultima lună a primăverii: 6 mai 1961, decesul poetului Lucian Blaga şi 16 mai 1980, moartea lui Marin Preda, la Mogoșoaia. Voi avea în prim-plan cartea Marianei Sipoş. Dosarul Marin Preda (viaţa şi moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securităţii, mărturii şi foto-documente), după cum rezultă şi din titlu, aduce în atenţia publică aspecte ale dispariţiei autorului Moromeţilor, caz ce a iscat numeroase controverse referitoare la ieşirea sa din scena vieţii.
Mă voi referi nu la ediţia întâi a cărţii, apărute la Editura Amarcord, în 1999, ci la ediţia a II-a (Editura Eikon, 2017). În cele trei capitole ale volumului, autoarea prezintă procese-verbale şi declaraţiile martorilor, comentariile din presă, din cărţi şi mărturii inedite, precum şi dovezile urmăririi lui Marin Preda de către Securitate. Mariana Sipoş a cercetat arhivele, a găsit note şi însemnări referitoare la Marin Preda, altele decât cele incluse în Cartea albă a Securităţii. De asemenea, a extras din presă tot ceea ce ar putea completa, într-un fel sau altul, dosarul morţii lui Marin Preda. Numai locul şi ziua decesului sunt clare (la Mogoşoaia, în 16 mai 1980), însă cauza şi circumstanţele morţii necesită muncă de legist, de reporter, de adevărat detectiv care să refacă filmul dispariţiei autorului Moromeţilor. ,,Nici cartea aceasta nu le va elucida în întregime. Un lucru însă – în mod cert – îl va dovedi: Marin Preda nu a murit asfixiat cu propria vomă, aşa cum suspect de repede s-a răspândit zvonul la numai câteva ore după ce scriitorul a fost găsit mort la Mogoşoaia. Certificatul medico-legal, publicat acum pentru prima oară, precum şi comentariile unui specialist de primă mărime în acest domeniu, spulberă acum definitiv această ipoteză, legendă – sau mai degrabă diversiune – căreia critici şi istorici literari îi acordau până acum tot creditul”, afirmă Mariana Sipoş. (p. 13).
Unul dintre martorii care îl cunoştea pe Marin Preda de 20 de ani, precizează că l-a întâlnit pe scriitor la Casa de creaţie Mogoşoaia. ,,De când a apărut romanul intitulat Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda obişnuia să consume alcool în cantităţi mari, văzându-1 aproape zilnic într-o stare avansată de ebrietate”. (p. 38). Nu ne trebuie abilităţi psihologice sau juridice pentru a înţelege că publicarea romanului citat i-a adus probleme cu Securitatea. Martorul spune că în seara zilei de 15.05.1980, în jurul orei 22.30, se afla în sufrageria Casei de creaţie, servind masa, cu sculptorul Aurel Bolea şi cu poetul Virgil Mazilescu. La un moment dat, portarul i-a anunţat că a sosit Marin Preda cu un taxi, însă era beat şi nu putea să achite taxiul. Lucian Raicu i-a plătit taxiul, apoi Marin Preda a fost condus în camera sa. Scriitorul a cerut ceva de mâncare, ospătara i-a dus în cameră omleta, dar în câteva minute, Preda s-a prăbuşit de pe scaun. După ce sunt citate numeroase declaraţii ale martorilor, cercetătoarea are mai multe semne de întrebare. Din 1998, dosarul a fost citit şi răscitit. Chiar şi la o primă lectură, deformată de emoţia descoperirii acestor mărturii, autoarea nu a putut să nu observe că anumite lucruri nu se potriveau. Mariana Sipoş nu are nicio explicaţie pentru faptul că femeia de serviciu de la editură declara că taximetristul îl cunoştea pe Marin Preda, spunând că l-a mai dus şi altă dată la Mogoşoaia, în schimb, şoferul relatează că nu ştia nici pe cine duce, nici unde anume este Mogoşoaia. Deşi Marin Preda a circulat în ultimul său an de viaţă aproape numai cu taxiul, cum de taximetristul din seara decesului nici nu-l cunoştea pe scriitor şi nici nu ştia unde este Mogoşoaia? O altă inadvertenţă este durata cursei: cei 10 kilometri erau parcurşi în 15 minute, dar în acea seară drumul a durat o oră sau chiar o oră şi jumătate. Mărturiile se bat cap la cap şi complică lucrurile. Nu există în dosar declaraţiile tuturor martorilor importanţi, care au stat la aceeaşi masă cu Marin Preda, nici declaraţia secretarei lui Marin Preda, ea ar putea spune cine au fost ultimii oameni care „au intrat” la autor în timpul programului său de lucru la editură. Nu se ştie nici cât de beat era când a fost adus cu taxiul la Mogoşoaia. Din moment ce unii martori susţin că „Marin Preda era în stare avansată de ebrietate încât era dus „pe braţe” în camera sa, cum de scriitorul s-a dezbrăcat singur, aşezându-şi cu grijă fiecare obiect de îmbrăcăminte? Fotografiile din dosar dovedesc aceste aspecte. După 18 ani, prof. dr. Vladimir Beliş, comentând certificatul medico-legal, găseşte unele nepotriviri, care ridică alte semne de întrebare.
O altă necunoscută este cea referitoare la dispariţia manuscriselor lui Marin Preda, securiştilor fiindu-le frică de jurnalul autorului. Deşi jurnalele intime ale scriitorului cuprind preocupări de ordin artistic, estetic, istoric şi de critică literară, ele au şi adnotări politice care atestă o muncă asiduă şi profunzimea înţelegerii fenomenelor vieţii social-politice. Tocmai aceste din urmă note au fost vânate de Securitate, aşa cum s-a întâmplat şi cu jurnalul lui Gheorghe Ursu (inginerul fiind omorât în bătăile anchetei). Din dosarul 11711 din Arhiva S.R.I. rezultă că Marin Preda a avut ,,o atitudinea necorespunzătore faţă de creaţia literară”, făcând în acelaşi timp unele ,,afirmaţii tendenţioase cu privire la regimul nostru socialist.” Autorul este acuzat că nu a aderat la proletcultism, că şi-a pierdut interesul şi ,,înţelegerea faţă de realităţile social-politice din ţara”, pe care, nu de puţine ori, le comenta în mod denaturat. Alte acuze sunt cele referitoare la refuzul de a scrie articole în presă, ridicând de fiecare dată obiecţiuni neîntemeiate că „nu este la înălţimea publicaţiei respective”, „despre problema cerută s-a mai scris”, „nu are inspiraţie” şi altele. Semnificativă în acest sens este chiar mărturia lui Marin Preda: „Dacă aş vrea să scriu, aş putea să scriu în fiecare zi, pentru ei (comuniştii) contează dacă ai bun condei pentru ziare, pentru problemele la zi, pentru lupta dintre lagăre. Eu nu pot şi nici nu vreau să scriu articole.” Preda recunoştea că sistemul totalitar este unul al cenzurii, deoarece „nu se oferă libertatea necesară creaţiei artistice”. El critică „intervenţia” organelor de partid şi de stat în literatură şi presă: „Presa să fie liberă”. Când scriitorul trebuia să laude victoriile socialismului, menţiona că generaţia de oameni de 60-70 de ani „este supusă vicisitudinilor şi mizeriei”, că societatea comunistă este caracterizată prin dispreţul faţă de om. Un alt adevăr expus de scriitorul nonconformist era cel referitor la ,,drama ţărănimii române, distruse, călcate în picioare economic şi spiritual.” Un raport al Securităţii confirmă că la Paris a luat legătura (în 1966) cu Emil Cioran cu care a avut mai multe convorbiri, iar la întoarcerea în ţară, afirma că: „un mare scriitor nu se poate dezvolta şi nu-şi poate vădi adevăratele dimensiuni câtă vreme rămâne în mediul românesc”. Regimul sovietic nu putea accepta ca Marin Preda, directorul Editurii Cartea Românească să fie preocupat de ,,amănunte politice nedorite, ale raportului dintre pactul Stalin-Hitler din august 1939 şi soarta României atunci şi în 1944”. Aceste numeroase acuzaţii aveau să-i fie fatale, ducând la tragicul deznodământ din mai 1980. „Luceafărul” din 18 mai 1980 era dedicat lui Marin Preda. Eugen Barbu scria „Nedreapta cădere”, Adrian Păunescu lăsa să se înţeleagă că beţia l-a dus spre moarte pe Marin Preda, un viciu de care obştea scriitoricească n-a ştiut să-l apere, însă Nicolae Manolescu nota „Să nu dăm vina pe alţii, pe mediul imediat, pe adevăraţii ori falşii prieteni… Cum să-1 aperi pe Marin Preda de Marin Preda, dacă el însuşi nu vrea sau nu poate să se apere?” (,,România literară” 22 mai 1980).
În capitolul Lumea fără Marin Preda sunt inserate comentarii inedite din care aflăm opinia cumnatei lui Marin Preda din Siliştea Gumeşti. Ea crede în zvonurile care au circulat despre otrăvirea lui. ,,Marin nu a murit de moarte bună. O spun în cunoştinţă de cauză. Am discutat cu toţi cei care au fost în preajma lui, am întrebat femeile de serviciu, portarul. Am să-ţi dau un singur detaliu: la un moment dat cineva i-a oferit o pastilă şi imediat Marin a căzut cu capul pe masă, i s-a făcut rău. Ei bine, nimeni din cei prezenţi nu s-a gândit să dea un telefon la salvare, să cheme un medic. Să nu mai vorbesc despre paharul acela cu vodcă pe care Marin l-a băut pe nerăsuflate crezând că e apă minerală.” Aceste mărturii sunt întărite de cele ale Cleoptarei Stănescu, secretara de la Cartea Românească, precizând că ea nu a fost intervievată. Deşi unii martori au spus că Preda era beat, ea precizează că niciodată nu a fost beat la editură. Secretara însă confirmă temerea lui Marin Preda că i se putea ,,întâmpla ceva”, de aceea a lăsat vorbă ca valiza cu manuscrise să-i fie dată lui Eugen Simion, apoi lui Alexandru Preda. Cartea se încheie cu mărturiile lui Alexandru Preda care preciza ,,fratele meu nu a fost un stâlp al comunismului”, însă ,,cred că multe lucruri nu sunt în regulă, dar nu ai de unde să le apuci” (p. 227). Ancheta nu a fost făcută de către profesionişti, ci de către securişti, de aceea moartea lui Marin Preda este învăluită în mister.
Volumul Marianei Sipoş, Dosarul Marin Preda, cuprinzând procese-verbale, mărturii şi foto-documente, sunt dovezi necesare istoricilor literari şi nu numai, care readuc în atenţie cazul lui Marin Preda, din care ne dăm seama că scriitorul nu a fost ,,cel mai iubit dintre pământeni,” ci unul dintre cei mai filaţi autori care au deranjat sistemul tocmai prin verticalitatea scrierilor sale. Chiar dacă Mariana Sipoş nu concluzionează, ci doar culege informaţii ca un adevărat detectiv, toate documentele, puse cap la cap, ni-l aduc în prim-plan pe un autor excepţional care a plătit tribut cu propria viaţă pentru că nu a făcut pactul cu diavolul. Dosarul lui Marin Preda este dovada unor răsturnări tulburătoare, probe ale dorinţei cercetătoarei de a elucida adevărul despre epoca minciunii şi a cenzurii, iar creatorii care nu se supuneau directivelor suportau consecinţele acestui aprig tăvălug al istoriei.
Anastasia Dumitru
Foto: Wikipedia