Într-un spațiu, parcă anume gândit pentru astfel de expoziții, la Galeriile de Artă „REPERAJ”, din Cetatea Oradea, poate fi văzută și admirată Expoziția de pictură „Post Pandemic”, aparținând prolificului artist orădean Horea Sălăgean. Un artist talentat, implicat în viața cetății, având un portofoliu pictural impresionant și un palmaresul remarcabil: Premiul I obținut în Ungaria, locul I pentru o expoziție personală, oferit de UAP Oradea, șase expoziții personale în: Polonia, Ungaria, Cluj, Timișoara, Satu Mare, Oradea, peste 100 de participări la expoziții de grup.
În această noua expoziție personală, intitulată sugestiv „Post Pandemic”, 16 compoziții cromatice complexe, centrate pe fizionomia umană, într-o îngemănare ideatică declanșată de condiția pasageră a pandemiei devin, pentru privitorul avizat, un strigăt de alarmă neliniștitor. Fantasme fără contururi identitare ce te duc cu gândul, la „Capriciile” (monștrii) marelui pictor spaniol Francisco Goya, chiar dacă, în cazul tânărului artist Horea Sălăgean, ele frizează mai mult tragicul decât grotescul. Surprinzător sau nu, deși, cronologic, e o distanță de scole și de un alt fundament social, similitudini pot fi găsite. Goya realizează acele gravuri după o cumplită boală, în urma căreia a rămas surd. Ceea ce i-a înlesnit însă o percepție mai acută a ridicolului, a mascaradei lumii în care trăia. Artistul orădean are și el o sensibilitate ultragiată ce transpare și din alte cicluri picturale, a rămas cu sechele în urma infectării cu Covid și manifestă creativ o atitudine intransigentă față de o societate prost gestionată, ce împinge individul spre marginalizare. O gravură a lui Goya, din suita „Capricii” are notat dedesubt panseul, devenit celebru, „Somnul rațiunii naște monștri”. Tânărul artist, aflat în faza de maturitate creatoare, are același discurs plastic, aceeași atitudine față de dramatismul existențial, față de cauzele declanșării acestuia și vine cu mărturii vizuale ce împiedică timpul să dispară fără urme, în neant. Nu e vorba doar de frustrările ori afecțiunile psihice acumulate în pandemie cât, mai ales de fundalul social-politic post pandemic, declanșator de crize de tot felul. De la cea economică, la cea existențială. Războaie, crize financiare, neîncredere în viitor, lipsa siguranței zilei de mâine, însingurarea etc. Argumente de natură să inducă în omul de rând teamă, panică, alarmă interioară care-l determină să recurgă la paleative de genul dependențelor: alcool, droguri, letagie, lehamite. Sunt portretizate fantasme din care transpar durerea ori neputința, pândite de ochiul vigilent al extincției („Mireasa Negră”,) reprezentând, fără echivoc, Moartea. Metamorfoza chipului uman e dusă la extremă iar acesta poate deveni un hibrid: om-câine, om-bec sau alt obiect, o alcătuire plasmatică nedefinită („Viziune”), un contur cu mască, ce mai mult deformează decât protejează („Mască”). „Autoportet”-ul aristului: un chip îmbătrânit, prematur și retras în sine, în timp ce o mână se alungește dincolo de limitele firescului, pare a confirma că nimeni nu e scutit, că pericolul neantizării e real și amenințător.
Ciclul vieții este un miracol, când urmează cursul firesc al evoluției, stimulat și protejat de un regim politic și social empatic și responsabil. În expoziția lui Horea Sălăgean, legile evolutive sunt perturbate cu bună știință. Artistul pornește în demersul său de la povești reale de viață, de la cunoscuți deveniți victime. În „EA II”, bunăoară, un ochi rămas întreg și deschis și-a pierdut rostul și menirea funcției sale și pare centrat spre a ilustra efectul înstrăinării totale de sine și de condiția de om, disfuncționalul, patologicul, alienarea în raport cu proliferarea Răului.
Tușe puternice de culori estompate („Personaj cu pasăre”) ori stridente („Ars”) au rostul de a sugera zbuciumul ori speranța anemică a ieșirii din impas, pe cont propriu. O expoziție expresionistă, cu lucrări realizate în acrilic și ulei pe pânză, ce te marchează de cum intri în contact vizual cu ele. Un avertisment ingrijorător față de condiția omului contemporan, pus în fața unei întrebări esențiale: Qvo vadis umanitatea?
Maria Vesa Aursulesei