◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.05.2024

Concurs de reportaje „Doru Dinu Glăvan” – „Micii mari jurnalişti”, ediția 1, 2023, „Reşita, dragostea mea”

Societatea pentru Cultură METARSIS, Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România- Filiala Caraş-Severin (UZPR CS), Inspectoratul Şcolar Județean Caraș-Severin, Biblioteca Județeană „Paul IORGOVICI” Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin organizează, la Reșița, Concursul de reportaje „Doru Dinu Glăvan” – „Micii mari jurnalişti”,  ediția I, 2023,  „Reşita, dragostea mea”.

Reportajele vor fi trimise până la 01.06.2023, pe adresa de mail contact@metarsis.ro sau vor fi aduse la librăria Semn de Carte, str. Libertății 13.

Gala de premiere va avea loc pe 07.06.2023.

Concursul își propune să descopere, să pună în valoare și să promoveze talente provenite din rândul elevilor reşițeni, pe trei categorii:

I.  Clasele V-VI

II. Clasele VII-VIIl

III.Clasele  IX-XII

Recomandăm ca reportajele să se axeze pe realitățile oraşului Reşița, aflat, evident, într-o etapă de redefinire economică, industrială, socială și cuturală, relevând legăturile tinerei generații cu „Cetatea de Foc” în anul 252 al istoriei noastre industriale și să surprindă actualitatea în mod autentic, plastic, cu atitudine.

Reportajele având ca titlu „Reşita, dragostea mea” pot să evoce personalități, evenimente sau aspecte din realitatea cotidiană, redând legătura emoțională a tinerilor cu „Oraşul cu Poeți”.

Textele pentru clasele: V-VI vor avea min. 16 rânduri – max. 32 rânduri, clasele VII-VIII şi IX-XII min. 32 rânduri – max. 96 rânduri. Acestea vor fi însoțite de datele de indentificare ale autorului: nume, prenume, clasa, şcoala, profesor coordonator, telefon şi adresa de e-mail şi vor fi transmise în font 12 Normal, Times New Roman, spațiere 1.5, până la data de 01.06.2023, pe adresa de mail: contact@metarsis.ro sau în scris, pe adresa Societatea pentru Cultură  METARSIS, Reşița, str. Libertății 13 – Libraria Semn de Carte, jud. Caraş-Severin.

Un juriu de specialişti va acorda următoarele premii, pe categorii de concurenți:

Premii:  I, II, III, Mențiune

Premiul  Societății pentru Cultură METARSIS

Premiul UZPR filiala Caraş-Severin

Premiul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”

Premiul familiei Cenan- Glăvan

Premiile I vor fi publicate în revista „REFLEX – artă cultură civilizație”, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, prin grija Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin.

Premiile I de la fiecare secțiune vor fi publicate în Revista UZP. Premiile II, III și mențiunea de la fiecare secțiune vor fi publicate, pe rând, pe site-ul UZPR (uzpr.ro). Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România va oferi diplome (din partea conduceri centrale), Revista UZP și cărți tuturor premianților (premiile I, II, III și mențiune).

Organizatorii vor oferi ca premii cărți și diplome participanților și profesorilor cu elevi înscriși în Concurs.

Gala de Premiere a Concursului de reportaje „Doru Dinu Glăvan”, ediția I, „Micii mari jurnalişti” – „Reşita, dragostea mea”  va avea loc miercuri,  07 iunie 2023, ora 17:00,  într-o locație pe care o vom anunța anterior.

Concursului de reportaje „Doru Dinu Glăvan” (07.06.1946-31.10.2021) este inițiat din respect pentru jurnalistul, reporterul, omul de radio Doru Dinu Glăvan, cel care a publicat încă de la 14 ani, inițiatorul şi primul director al Radio România REȘIȚA (la 8 august 1995, Doru Dinu Glavan, împreună cu tineri entuziaşti constituie Fundația Radio Caras- Severin – inițiativă susținută și de autoritațile locale, cu ajutorul vechiului prietenul din Franța, prof. Corneliu Mircea Roșu). După o muncă tenace, susținută, exact după un an, la 8 august 1996, primeşte statut oficial de post public local al Societății Române de Radiodifuziune și emite primul semnal în eter).

Doru Dinu Glăvan a fost  preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România,  Uniune pe care a propulsat-o la statutul de cea mai mare organizație de breaslă din țară și pentru care a obținut statutul de uniune de creație și utilitate publică.

Ne propunem încurajarea creației jurnalistice și publicistice ca domeniu distinct al vieții spirituale, descoperirea de tinere talente pe care să le încurajăm să devină jurnalişti oneşti, creativi, dedicați publicului larg, apărărtori ai drepturilor, libertăților şi demnității profesionale, ai libertății de exprimare.

Informații: tel. 0734 749 383 (Camelia Duca)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *