Două ştiri care o vizează direct pe Laura Kovesi (Slujirea, apud Gabriel Liiceanu) au circulat intens în mass-media în săptămâna care s-a încheiat. Prima este despre o tot mai posibilă candidatură a actualei şefe a Parchetului European la alegerile prezidenţiale din 2024, cealaltă despre intenţia aceleiaşi ultra-mediatizate doamne de a declanşa procedurile pentru tăierea unor substanţiale sume din fondurile europene alocate României pentru că, încă, nu a dat curs recomandării Comisiei Europene de a avea avertizori de integritate. Demers cu atât mai greu de înţeles şi de acceptat atâta vreme cât sunt şi alte state membre ale Uniunii care nu au dat curs acestei recomandări şi nu s-a cerut sancţionarea lor. Din nefericire, nu este o premieră, la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, la capitolul acţiuni discriminatorii împotriva României, un funest precedent fiind instituirea acelui parşiv MCV pe care a cerut-o şi a obţinut-o Monica Macovei, indiscutabil un model călăuzitor al Laurei Kovesi.
Nu ştiu pe câţi români i-a bucurat prima ştire, dar, cu siguranţă, pe cea de-a doua numai cu bucurie nu pot spune că au primit-o! Fireşte, în ambele cazuri, discutăm, deocamdată, sub semnul probabilităţii, cu deosebirea esenţială că despre intenţia de a cere Comisiei Europene să priveze ţara noastră de o foarte mare şi foarte necesară finanţare comunitară s-a pronunţat, cu subiect şi predicat, însăşi Laura Kovesi. Situaţie în care se pune întrebarea: cum poţi cuteza să le ceri românilor să te aleagă în cea mai înaltă demnitate a statului de drept atâta vreme cât îţi foloseşti autoritatea şi prestigiul funcţiei pe care o ai în arhitectura comunitară pentru a lovi direct în Interesul Naţional al României Europene?
Întrebare pe care a şi pus-o, în stilului său tranşant şi riguros, Bogdan Chireac. Dând şi o explicaţie – din păcate, foarte adevărată – şi anume că Laura Kovesi vorbeşte pentru acei români care gândesc ca ea! Categorie de populaţie pentru care vrajba, suspiciunea, ura şi resentimentul reprezintă norme de gândire şi de comportament. Tare de caracter pe care înţelepciunea strămoşească le-a definit în zicala: să moară şi capra vecinului…
Mi se va obiecta, sunt sigur, că alegerile prezidenţiale vor avea loc peste doi ani, iar până atunci, biet roman, săracul, are vreme să înţeleagă cât rău a făcut ţării şi oamenilor săi sancţiunea pe care vrea să o impună Laura Kovesi. Foarte adevărat, dar să nu uităm că detaşamentele specializate de propagandă au în arsenal un contra-argument pe care mizează (nu fără temei!) şi anume că aceia care nu vor să legifereze delaţiunea la locul de muncă sunt susţinătorii contra-candidatului doamnei Nefertiti. Mai precis, contra-candidaţi din anumite tabere de pe baricadele politice care, evident, sunt singurii care susţin corupţia. Clişeu cu care – în alţi termini – s-a operat şi la alegerile prezidenţiale din 2004, atunci când românii au trebuit să aleagă între Adrian Năstase –„arogantul” şi „coruptul” şi Traian Băsescu – „popularul” şi „justiţiarul”. Şi, din păcate, au ales!…
Am făcut această trimitere deoarece, tot în săptămâna trecută şi tot pe canalele de informaţii, a circulat o altă ştire foarte interesantă. Cea despre o posibilă candidatură a fostului ministru de Externe, Mircea Geoană, actualmente secretar general adjunct al NATO, la viitoarele alegeri prezidenţiale. Candidatură pe care o apreciez şi o susţin. Împrejurare în care românii ar trebui să aleagă între un candidat care a făcut şi face, în mod premeditat, extrem de mult rău ţării şi un candidat care aduce reale, salutare servicii României şi românilor. Aşa că bine ar fi dacă, până atunci, electoratul nostru ar urmări mai atent prestaţiile celor doi posibili candidaţi şi ar trage concluziile corecte. O exactă grilă de evaluare fiind cea pe care o oferă analiza lui Bogdan Chireac, apărută recent pe pagina DC News.
Admit că, deocamdată, informaţiile despre cele două candidaturi sunt doar la nivel de ipoteze de lucru, dar asta nu însemnă că nu trebuie să le luăm în discuţie. Nu de alta, dar este mai bine să previi răul decât să îl vindeci.
Șerban Cionoff
