Comuna Drajna este situată în zona subcarpatică din nord-estul judeţului Prahova.
Este formată din satele: Drajna de Sus, reşedinţa amplasată central, Cătunu, Ciocrac, Drajna de Jos, Făget, Ogretin, Piatra, Piţigoi, Plai, Podurile, Poiana Mierlei.
Denumirea este de origine slavă, semnifică ”limita teritorială, hotar”.[1]
O altă explicaţie a numelui comunei se crede că vine de la denumirea pârâului Drajna care o străbate de la Nord la Sud şi care derivă din două cuvinte slavone: draj: ”rău repede, energic” şi dolojna care înseamnă ”drum, cale”.[2] Cele mai importante monumente de arhitectură civilă sunt: Moara de apa Wartrhiadi și Castelul Filipescu-Kretzulesu.
Moara de apa Wartrhiadi reprezintă prima componentă a ansamblului arhitectonic civil de la Drajna.
Este amplasată pe un iaz deviat din Teleajen pe malul drept al râului, la intrarea in comuna prahoveană Drajna. Moara este construită din piatră de râu, in sec.al XVII-lea, având un acoperiş din şindrilă în patru ape susţinut de stâlpi sculptaţi. Forma actuala a morii datează de pe la mijlocul secolul trecut când a fost reparată şi posibil mărită.
Construcţia reprezintă o instalaţie ţărănească, monumentală prin proporţii, soliditate, organizare, materiale folosite şi arhitectură.
Moara are o lungime de 12 m şi o lăţime de 8,5 m, iar roata de lemn are diametrul de 2 m. Pietrele ferecate ale morii au fost aduse de la Pietroasele. Partea superioară este din lemn. Mecanismul de măcinat este format din doua pietre de moară, una fixă si cealaltă mobilă. Reparaţia lor se făcea cu nişte ciocane speciale care întreţineau rizurile care măcinau boabele. Moara a fost administrată de Dumitru Kretzulescu-Warthiadi, proprietarul Castelului Filipescu, fiul Elenei Kretzulescu şi al generalului Panait Warthiadi. La început moara era folosită de familia Filipescu, dar mai târziu a devenit accesibilă şi locuitorilor din sat. Acest monument este unic în judeţul Prahova, ruinele unei mori asemănătoare aflându-se la Filipeştii de Târg.
Moara face parte dintr-un ansamblu arhitectonic, ridicat la Drajna de Jos de doua familii boiereşti Filipescu-Kretzulescu, care au dat tarii diplomaţi si oameni de cultura. Pe domeniu se mai aflau castelul conac de iarna, grajdul din piatra si de asemenea moara Warthiadi.
Ultimul administrator al morii a fost Dumitru Kretzulescu-Warthiadi, proprietarul castelului Filipescu, fiul Elenei Kretzulescu si al generalului Panait Warthiadi. El nu locuia la Drajna, ci la Bucureşti, astfel ca moşia era administrata de adidaşi. Fiind de profesie inginer agronom, va exploata ştiinţific cele 53 de ha pe care le avea familia la Drajna, punând bazele unei ferme pomicole renumita. Bătrânii din comuna, care l-au cunoscut pe boier, spun despre acesta ca era lipsit de înţelegere fata de nevoile comunei si nu a sprijinit şcoala sau alte instituţii locale. După Al Doilea Război Mondial, clădirile de pe domeniu au fost afectate de ,cutremure, rechiziţionate si prădate de ruşi. Castelul a fost confiscat, statul amenajând in interiorul lui, altădată elegant, sediul Gospodăriei Agricole, apoi un cămin de odihna, iar in final un sanatoriu TBC. Din fericire, acest monument de arhitectura ţărănească a fost reabilitat de catre autorităţi cu fonduri guvernamentale si de la bugetul local.
Castelul Filipescu-Kretzulescu (Conacul Filipescu).
Este situat pe un vast platou format la vărsarea râului Drajna în râul Teleajen şi domină cu înălţimea sa satul Drajna de Jos şi întreaga Vale a 
Teleajenului. Conacul rămâne mărturie vie a existenţei, timp de trei secole pe aceste meleaguri, a două familii boiereşti ce au dat ţării diplomaţi şi oameni de cultură. Adăpostind azi un sanatoriu TBC, castelul boierilor Filipeşti, renovat ulterior de Elena Kretzulescu, a cunoscut o existentă marcată deseori de distrugeri profunde şi refaceri miraculoase, fiind printre puţinele reşedinţe boiereşti din Ţara Românească care şi-au păstrat forma originală. Acest conac a fost proprietatea marelui comis Radu Mihalcea din Cândeşti şi Pătârlagele. Prin căsătoria fiicei sale Rada cu Constantin Filipescu-Căpitanul, moşia şi conacul trec în stăpânirea boierilor Filipeşti. In anul 1798 în urma înconjurării conacului de către cârjalii, tâlharii turci ai paşei din Vidin, Pasvan Oglu, acesta ajunge în ruină.[3]
Va fi refăcut, aşa cum arată astăzi, de către Alexandru Filipescu-Drăjneanu, după întoarcerea sa de la Paris, unde fusese să studieze. Conacul are doua caturi, cu turn, balcoane şi coloane decorate. Parterul are o mare sală care pe vremuri constituia armorialul-colecţia de arme si embleme nobiliare, o scară interioară monumentală şi sala de biliard, cu acces spre terasa din faţa conacului. La primul nivel existau un salonaş, un salon mare şi biblioteca, pe care se spune că uneori o consulta însuşi Nicolae Iorga. La al doilea etaj şi în turn erau camerele pentru oaspeţi. Ajuns in paragină, după moartea lui Alexandru Filipescu, conacul mare a trebuit sa fie reparat în mai multe rânduri, iar la începutul secolului nostru a trecut in proprietatea Creţuleştilor.[4]
Mihaela COSTACHE
(articolul a fost prezentat în cadrul Proiectului Cultural Național „In memoriam: Ioan Grigorescu”)
[1]Alexandru Barbu, CercetândtoponimiaVăiiTeleajenului,…FlamuraPrahovei,seria II, an XXVI, Nr. 6720, oct. 1973, p35.
[2]Ibidem, p.36
[3]Mihai Apostol, Monumente prahovene, Editura Prahova, Ploieşti, 1997, p.88
[4] Ibidem,p.90