După mai bine de 10 zile premierul Dăncilă are prima reacție publică față de evenimentele din 10 august. „Am văzut un asalt împotriva instituțiilor statului” spune dânsa. Din fericire, instituția Premierului era în concediu și n-a putut fi asaltată de Bot și Compania @ În timp ce la Parchetul General e coadă la plângeri mai ceva ca la Loteria Bonurilor Fiscale, jandarmii încep și ei să protesteze împotriva demonizării instituțiilor care asigură ordinea. Tot în față la Taica Lazăr @ Guvernul a dat publicității cele opt mari proiecte strategice uitate la prima strigare din cauza unor greșeli de ortografie. Unele sunt de-a dreptul fanteziste pentru actuala etapă, precum liniile ferate de mare viteză spre Sofia, Budapesta și Belgrad, iar altele vor fi inaugurate de fiii și nepoții noștri: Magistrala 7 de Metrou, de la Bragadiru la Voluntari @ Poate că mai fezabilă este doar „New Costinești”, un complex turistic dintre vechiul Costinești și 23 August, pe vreo 12 km de plajă @ Gabriela Firea a lansat proiectul revoluționar „Nici o stradă neasfaltată și fără utilități”. Nu are termene, dar sună bine @ Președintele n-a vrut să convoace ședința CSAT, constată Dăncilă, nedumerită că Iohannis privește cu atâta ușurință rectificarea bugetară care ar fi putut consolida alimentația sa „moleculară” @ Deocamdată președintele are alte priorități, între care ședința PNL la care este este așteptat cu emoție de credinciosul Orban @ „Liviu Pop a jignit inacceptabil partenerii Occidentali” – se revoltă unul din opoziție. Rămâne neclar cine e Liviu Pop, cu ce a jignit partenerii și dacă acestora le pasă @ Campania TVR pentru Cerbul de Aur include și argumentul convingător că Festivalul va fi prezentat de „fermecătoarea Alina Ionescu”. Deocamdată nu prea reiese nici că ar fi fermecătoare și nici nu i se reține vreo performanță care să o califice, în afara, poate, a unor „slăbiciuni” ale organizatorilor…
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.05.2024Articole recente
- Victoria Milescu:
„La cotidianul «Realitatea românească» am avut cei mai frumoși, cei mai rodnici ani ai scrisului” - A apărut revista „România eroică” nr. 1(70)/2024
- Săptămâna internațională a muzicii noi – ediția 33. Cinci lucrări în primă audiție absolută la Sala Radio
- Încep Zilele Piteștiului – 17-21 mai
- Lansarea cărții „Ioan Săceleanu – Memorii 1916 – 2001”
- UZPR le urează un cald „La mulți ani!” colegilor care își sărbătoresc ziua de naștere
- Concert romȃnesc caritabil
cu valenţe cultural-spirituale
în Ludwigshafen (Germania) - România. Conștientizăm
ce vine? - România participă la Târgul
de Carte de la Salonic
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro