Motto: Omul cu sufletul mai pur ca lebăda sfidează eternitatea
Și-nzăpezit de stele și luceferi, ne strigă și astăzi dintre viscole și ploi
Frații mei de vise și candoare nu lăsați să se ruineze cetatea
Clădită împreună cu cărămizi de rouă, cu sânge și sudoare
Cu iubire și credință în oameni când lacrima tristeții se cuibărea în noi!
Mișcați profund de strigătul lui Gheorghe Rancu, răstignit în tăcerea ce-a pus stăpânire pe existența noastră și-nfiorați de gândul că acolo, la Șopotu Vechi nu-l vom mai revedea ca altădată, județul Caraș Severin, colțul de rai prin care fascinația satului a înflorit minuni și miracole, pornim la drum – Timișoara, Oravița, Șopotu Vechi.
Minuni spirituale cu parfum de veșnicie și perenitate într-un timp de speranțe și incertitudini. Miracole umane prin care satul ca o lumină ca un ecou de cântec risipit pe pe dealuri ori munți se identifică în mod fericit cu oamenii care au consimțit a fi primii la răsăritul soarelui și inevitabil la apus.
Unul dintre aceste miracole a fost și omul Gheorghe Rancu Bodrog, profesor de istorie, publicist, autor de monografii, membru UZPR, profesor emerit al școlii, întemeietor al unui Muzeului etnografic la el acasă și al Muzeului presei din Banatul Montan la Căminul Cultural din Șopotu Vechi. Obiective de importanță deosebită în arealul geografic-istoric, cultural-artistic al Carașului și nu numai.
Cu mulți ani în urmă l-am cunoscut indirect, prin seria de bijuterii literare a domnului Constantin Falcă, „Cărășeni de neuitat”, din care nu putea lipsi cărășanul de neuitat Gheorghe Rancu Bodrog, un om încă tânăr și liber în spiritul său (i)luminat de vocația sa de bănățean absolut și de un sentiment puternic de iubire de istorie, tradiții, obiceiuri ale zonei și nu în ultimul rând iubitor de semeni, care i-au însuflețit existența și entuziasmul în tot ceea a clădit trainic și frumos în slujba comunității și a patrimoniului românesc. L-am cunoscut personal cu prilejul unor prezentări de carte la Reșița și Timișoara – un om simplu, echilibrat – am și scris cu multă deschidere prietenească despre activitatea sa.
Acum, într-o frumoasă zi de toamnă, împreună cu colegii de breaslă din Timișoara, Ioan Hațegan Ștefan Tat, Ioan Ionescu, Gheorghe Lungu, suntem la Biserica din Șopotu Vechi, unde și clopotele bat cu tristețe, ascultăm aproape înlăcrimați, alături de toți enoriașii care l-au cunoscut, respectat, prețuit și iubit, slujba de comemorare a celui ce a plecat dintre noi anul trecut. Cei apropiați au rostit cu venerație alocuțiuni referitoare la viața, activitatea și rolul său în promovarea tradițiilor și obiceiurilor din Banatul Montan. În acest sens menționăm reprezentația unei scenete „Soacra și nora”, prin care se transmite genarațiilor viitoare comoara graiului popular românesc, ca o binecuvântare a sufletului. Protagoniști, colaboratorii statornici și iubitori de omul, profesorul și istoricul Gheorghe Rancu: prof. Ana Doina Zeicu, elevii Denisa Popit, Olariu Lăzărescu Iancu Alexandru, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica” de Hațeg.
Gheorghe Rancu astăzi ne privește cum ne privea dintotdeauna, vertical, din cimitirul de marginea satului Șopotu Vechi, în care adoarme cu tâmpla rezemată de visul din care încă ne mai strigă, sfidând eternitatea: Frații mei de vise și candoare, nu lăsați să se ruineze cetatea! Și sunt convins că nu se va ruina: fiul său, dr. istoric Dacian Rancu, împreună cu familia și comunitatea, vor face totul pentru a continua și dezvolta bogăția spirituală lăsată ca moștenire nouă și celor ce vor veni.
În materializarea acestui deziderat, ca un semn de respect și omagiere a personalității omului de cultură și jurnalism Gheorghe Rancu, UZPR, care a fost prezentă cu o delegație formată din Emil Stanciu, vicepreședinte, Mădălina Corina Diaconu, secretar general, și Teodora Marin, coordonator editura UZP, a promis tot sprijinul necesar. Dovadă elecventă că suntem ÎMPREUNĂ la bine, dar mai ales în momentele de cumpănă ale vieții, că noi scriem tot împreună istoria clipei, clipa care ne definește ca oameni trecători prin această viață și credința că nimeni nu este singur în singurătatea noastră aici pe pământ și în lumea de apoi.
Ora 17,00. Soarele se retrage în amurg și el, ca și mine, mai trist ca niciodată și abătut de gânduri mă-ntorc la Timișoara, călăuzit de figura luminoasă a domnului prof. Gheorghe Rancu, care a rămas în sufletul meu ca un ecou de cântec (ne)stins și risipit între dealuri și munți, ca o proiecție pe zare a unui înger cu aripi de rouă survolând eternitatea!
„Doamne, ce capodoperă este Omul”!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNESCĂ ÎN PACE!
P.S. După slujba de pomenire-comemorare, în imediata apropiere a Bisericii, la Căminul Cultural din Șopotu Vechi s-au desfășurat lucrările Conferinței Istoricilor din Banatul de Munte. Organizatori și parteneri: Primăria comunei Dalboșeț, UZPR, Filiala UZPR Caraș Severin, Muzeul Banatului Montan Reșița. Lucrări prezentate pe secțiuni: Istorie, biserică, școală, tradiții și obiceiuri, moderator Ioan Hațegan. Istoria Presei, moderatori, Ion D. Cucu, președinte Filiala Caraș Severin și Dorina Sgaverdia, membru UZPR și fondator al Clubului Presei din Banatul de Munte. În acest context, Mădălina Corina Diaconu a oferit o Diplomă de Excelență din partea UZPR Muzeului Presei din Banat, însoțită de Medalia Jubiliară a UZPR, înmânate lui Dacian Rancu, fiul lui Gheorghe Rancu, fondatorul Muzeului.
Dincolo de aceste momente emoționante și de reflecție sentimentală menționez prilejul deosebit de mă reîntâlni cu oameni de cultură și presă cu care am socializat și am făcut schimb de publicații și cărți, atât cât timpul mi-a permis: Gabriela Șerban, Costel Simedrea, Constantin Vlaicu, Adela Popa, Livia Magina, Gheorghe Jurma, Ion Traia, Martin Moraru, Andrei NIcolae, Mihai Chiper, Dorin Bălteanu,Trifu Pegulescu, Petru Opruț, Gheorghe Blejușcă, Aurel Bancu și alții.
Dumitru Buțoi
Filiala UZPR „Mihai Eminescu” Timișoara