Mai mulți artişti din noua generaţie au pictat, voluntar, staţii de metrou din Bucureşti. Galeria este alcătuită deopotrivă din lucrări permanente şi lucrări temporare.
Gândit şi creat special pentru metroul bucureştean, „Oraşul M” este un proiect dedicat artelor vizuale, născut din dorinţa de a valorifica spaţiile urbane subterane, prin facilitarea dialogului între artişti şi publicul călător aflat în tranzit.
La staţia de metrou Piaţa Romană, muralele realizate sunt creaţii ale Atoma, Alexa Lincu, Ionela Drăghici, Andrei Felea, Raluca Macovei, Maria-Livia Onete, Dumitriţa Răzlog, Mimi Pleşoianu, Alex Antonescu, Cosmina-Ionela Sandu.
Noaptea, când trenurile s-au retras la depou, artiştii au transformat staţiile în galerie de artă urbană. Temele sunt inspirate din prezent, arată Asociaţia VAR Cultural.
Lucrările sunt murale, realizate în tehnica paste up, instalaţie de obiect, lucrări grafice sau AR (realitate augmentată.
„Oraşul M” oferă o nouă perspectivă a itinerariului obişnuit.
Piaţa Romană este, după Izvor, a doua staţie de metrou ce se alătură proiectului „Oraşul M”, după lansarea din staţia Timpuri Noi, ce a marcat aniversarea de 42 de ani a Metrorex printr-o serie de fotografii de arhivă din perioada în care au început construcţiile galeriilor subterane.