Cu ocazia Zilei Universale a Iei, Biblioteca Națională a României (București, Bv. Unirii nr. 22) a organizat la data de 23 iunie 2023, în Atrium, un inedit simpozion de prezentare a unei nestemate a culturii materiale românești: IA.
Așa cum se știe, personalitatea unei națiuni este recunoscută în conformitate cu coeficientul de creaţie culturală originală, cu contribuţia sa la patrimoniul universal, dar mai ales după gradul de recunoaştere de care se bucură valorile sale.
Spre satisfacția noastră, a tuturor, data de 23 iunie a fost recunoscută drept Zi Internațională a Iei, aceasta constituind prilejul unor variate evenimente de prezentare a acestei valori ale patrimoniului nostru național.
Sub genericul „Cum citim o ie?”, în fața unui public avid de cunoaștere, un număr de cinci personalități implicate în studiul, colecționarea și promovarea iei pe scene românești sau internaționale, au prezentat aspecte interesante referitoare la ia românească, pentru a înțelege și mai bine care este locul și rolul iei în patrimoniul nostru cultural.
Evenimentul, moderat de Simona Noapteș, bibliotecar la Serviciul Dezvoltare Instituțională al Bibliotecii Naționale a României, a avut ca invitați la dezbatere pe: Mădălina Cojocariu, colecționar; Gabriela Nicolescu, antropolog, Biblioteca Națională a României; Andreea Tănăsescu, La blouse roumaine; Mara, artist și interpret al trupei Subcarpați; Adriana Iordache, cusătoreasă. Dezbaterea a atins mai multe aspecte – de la simbolic la utilitar, de la valoarea ca marcă identitară la instrumentul de marketing cultural, de la autenticitate la producția de masă și la kitsch, dar și la lumea glamour a modei internaționale.
Iile au fost expuse pe secțiuni, iar noi, cei prezenți, am admirat: cămașa maturității (negrul și albastrul ultramarin erau considerate culorile bătrâneții și mesagerii durerii în fața morții); cămașa cu fodori (fodorul este element al cămășii femeiești din Transilvania, acea terminație a mânecii în formă de volan încrețit, cu sau fără dantelă pe margine); cămașa de borangic (borangicul este firul depănat de pe gogoșile viermilor de mătase, apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea la sate, cu precădere în Muntenia, Dobrogea, Oltenia și sudul Moldovei); cămașa cu tricolor (după înfăptuirea Unirii din 1918, tricolorul a ieșit din locurile ascunse ale cusăturilor cămășii, fiind inclus în compoziția cromatică); cămașa de Muscel (cu broderii elegante și de mare rafinament, cu calități emblematic-identitare și artistice, mai ales cele din Argeș, Muscel, Vlașca, Romanați); cămașa din S-E Transilvaniei (costumul din Mărginimea Sibiului, sobru, elegant și rafinat, a fost promovat de membrii asociațiilor ca vestimentație specific românească, fiind purtat la majoritatea evenimentelor culturale care erau organizate).
Ne-am uitat cu încântare și la cămașa cu straja (semn special, cu rol de protecție divină, apotropaic și împotriva deochiului, cusut pe lângă modelele de pe spate, mâneci sau piept, ori integrat în aceste modele, comunicând cu ansamblul stilistic; acesta poate fi un semn cusut vizibil sau ascuns în broderie ca un mic punct sau mic model de altă culoare, sau un semn total diferit de restul modelului cusut, doar cea care a cusut cămașa cunoscând semnificația precisă); cămașa cu altiță (altița este porțiunea ornamentală prin cusătură sau alesătură în partea de sus a mânecilor cămășii femeiești de sărbătoare; cămașa românească cu altiță este inclusă pe Lista reprezentativă a patrimoniului Cultural Imaterial al umanității, sub patronaj UNESCO, la 1 decembrie 2022, sub denumirea „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”); cămașa de sărbătoare (la acestea se întâlnesc adesea și materiale precum fir metalic de aur sau de argint, paiete metalice; cămășile de sărbătoare se păstrau în lăzi de zestre); cămașa de nuntă (era brodată cu materiale prețioase precum fir metalic de aur sau argint, paiete metalice, cu particularități care o diferențiau de restul cămășilor); cămașa tinereții (remarcăm prezența culorii roșu într-o infinitate de nuanțe – ca sângele, ca cireașa, ca para focului – acesta era simbolul fetelor și nevestelor tinere, ea era îmbrăcată la horă, nunți sau petreceri tradiționale).
Expoziția „Cum citim o ie?” prezintă piese din colecția personală a Mădălinei Cojocariu, reunind ii din mai multe zone și din perioade istorice diferite.
Acest veșmânt de sărbătoare și ceremonial, adaptat la condiții de mediu și climă, dar și la vârsta și statutul purtătorului, este un mijloc de afirmare a românului în comunitate și de recunoaștere a identității sale culturale, cu capacitate de a comunica variate și bogate tipuri de mesaje despre purtătorul respectivelor haine, cusut de obicei de mâini de femeie. Ne amintim că portul popular românesc a apărut din preistorie, la origine fiind un produs specific satului. Pe metopele de la Adamclisi femeile aveau ii încrețite, cu mâneci scurte. Vechimea acestui articol emblematic evidențiază ca ia este mereu la modă.
Tanța Tănăsescu /UZPR
