◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

Nou și vechi în Macedonia de Nord

19 aprilie 2023, am plecat spre o nouă destinație turistică, Macedonia de Nord și Kosovo.

Vreme senină, peisaje revigorate de verdele proaspăt al primăverii.

Un prim popas l-am făcut la Sofia, în Bulgaria, unde am vizitat cele două monumente religioase: Catedrala „Alexandr Nevski” și Biserica „Sfânta Sofia”.

La plecare, din autocar am putut privi exteriorul celei mai vechi biserici ortodoxe din Sofia și statuia Sfintei Sofia.

După vreo 14-15 ore de mers, am ajuns, în sfârșit, la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, unde am fost cazați la Hotelul Gold, în cartierul albanez.

Imediat ce am ajuns în centrul orașului, acesta răsuna de glasul muezinului care chema la rugăciune. Era firesc, pe un perimetru foarte scurt ne-a fost dat să zărim minaretele câtorva moschei, dovadă că ne aflam într-un mediu musulman, despre care am aflat că era în plin Ramadan, „a noua lună a anului musulman, considerată sfântă, deoarece profetul Mohamed a avut revelația Coranului, între a douăzeci și șasea și a douăzeci și șaptea zi a acesteia”.

Timp de 30 de zile, musulmanii care au o stare bună de sănătate, de obicei, adulți, țin post total de la răsăritul până la asfințitul soarelui, fără apă, fără  mâncare și băutură, fără fumat, fără alte plăceri trupești. 

 Noi am ajuns la Skopje, seara, magazinele musulmane erau închise și ni s-a spus că se închid în fiecare seară, cam pentru o oră și jumătate.

Nu îmi este însă clar dacă patronii/vânzătorii merg la rugăciune sau la masă.

Poziția camerei în care am fost cazată mi-a oferit o surpriză foarte plăcută. De la fereastră aveam priveliștea unei moschei,  a minaretului ei  și a unui turn care seara și noaptea ne încântau cu lumina caldă a reflectoarelor și cu vocea cu sonoritate curgătoare și armonioasă a muezinului care chema la rugăciune.

Rugăciunea se rostește de cinci ori pe zi: înainte de răsăritul soarelui, la amiază, înainte de asfințit,  după asfințit (până se sfârșește ziua), noaptea (până la miezul nopții).

Cele cinci chemări la rugăciune corespund celor cinci stâlpi ai Coranului: mărturisirea de credință, rugăciunea, milostenia, postul, pelerinajul la Mecca, pe care un credincios musulman trebuie să îl facă măcar odată în viață.

În timpurile vechi, chemarea la rugăciune se făcea de pe o clădire sau cu ajutorul unui clopot.

După apariția minaretului, a fost și este rostită de muezin din acesta.  Astăzi, vocea lui este amplificată de difuzoare.

 Noi am auzit rugăciunea numai de 2-3 ori pe zi, dimineața, seara/noaptea, deoarece în timpul zilei călătoream.  

Într-una din dimineți am fost uimită cât de mulți bărbați, majoritatea tineri, ieșeau din biserică, la sfârșitul slujbei.

Din chemarea la rugăciune, din punct de vedere lexical, nu am înțeles nimic, din punct de vedere afectiv nu mă putea impresiona, fiindcă sunt ortodoxă, dar din punct de vedere cerebral pot să spun că  a avut o influență pozitivă asupra prea.

În ultima seară de Ramadan, lumina s-a aprins mai târziu și i-am simțit lipsa.  

Sfârșitul  perioadei de 30 de zile de rugăciune și post s-a încheiat cu un bairam, „o petrecere”. Dintr-o dată, camerele hotelului s-au umplut de turiști. S-au auzit focuri de artificii, orașul fremăta de lume, grupuri de elevi treceau  pe străzi, erau împărțite pachete cu dulciuri elevilor și trecătorilor.

Să revenim însă la aspectul orașului.

Circulația stradală este foarte lejeră ca și la noi, regulile de circulație nu sunt foarte stricte.

Vis-a-vis de noi se afla vechea piață a orașului, bazarul turcesc, cu aspect străvechi neschimbat, pavat cu pietre mari, populat de foarte multe tarabe de artizani și de taverne.

Proprietari sau simpli vânzători păreau postați acolo de secole, ca reprezentanți ai unui mod de viață străvechi ce refuză să apună.

În magazinele vizitate abundau obiectele de artizanat, ceramică utilitară și decorativă. Cea utilitară este simplă, de culoarea cafelei cu lapte, cu modele geometrice sai florale.

 Cea decorativă este smălțuită, mai ales, pe fundal și are aplicate flori, dar, în general, forme geometrice mai bogate și de diverse culori.

Am întâlnit și o abundență de țesături de diverse forme și culori, costume populare, obiecte tradiționale de încălțăminte, păpuși îmbrăcate în costume populare din diverse țări, narghilele. Un magazin prezenta obiecte de artizanat ale etnicilor albanezi din Macedonia de Nord.

Foarte numeroase sunt statuetele de războinici, coifurile. 

Atât macedonenii, cât și kosovarii au un adevărat cult pentru Scanderberg, eroul albanez, care conform „Historia” este „strateg, diplomat, om de stat renascentist, unul din cei mai străluciți strategi militari ai timpului, care, în secolul al XV-lea,  a luptat contra otomanilor pentru apărarea Albaniei, a spațiului balcano-danubian și a Peninsulei Italice”. În statui, stauete, este prezentat purtând pe coif un cap de țap.

Mie mi-a amintit de locul ocupat de Don Quijote în artizanatul spaniol și de Dracula în cel românesc.

În tavernele care freamătă de viață și de ospitalitate, ai posibilitatea de a face cunoșțință cu produse culinare tradiționale: chebab, mici, tavce gravce „fasole fiartă amestecată cu legume, dată la cuptor”, pleșcaviță „o chiftea mare, aplatizată, asemănătoare cu cea de hamburger, obținută din carne tocată de vită în amestec cu oaie”, burek, „plăcintă cu carne”. În Macedonia de Nord  poți bea rakija „o băutură obținută din alcool și fructe”, bragă „limonadă preparată din tărâțe de grâu și mălai” sau pur și simplu apă potabilă foarte gustoasă care se găsește din abundență la cișmele.

Dacă înaintezi pe aceste străzi ce și-au propus să învie epoci apuse, ajungi foarte repede în Piața Macedonia unde faci cunoștință cu partea artistică a orașului, traversată de râul Vardar.

Clădirile fie noi, fie vechi și reconstruite au un puternic aspect grecesc. Statuile despre care se spune că sunt în număr de 1000 sunt împânzite prin tot orașul. Cele mai impunătoare se află în Piața Macedonia. Unele poartă cu exactitate numele unor mari personalități, precum frații Chiril și Metodiu ș.a., altele solicită intuiția și cunoștințele privitorului pentru a afla al cui chip îl reprezintă. Piața este dominată de o statuie foarte înaltă, cât opt etaje, cu mai multe niveluri.

 Este înconjurată de lei și o arteziană, în partea inferioară a soclului sunt frunze de stejar, deasupra lor se suprapun chipuri de soldați, scene de luptă și în partea de sus este expusă statuia unui bărbat foarte puternic, cu sabia în mână, călare pe un cal.

A fost denumită Marele Războnic, dar se crede că îl reprezintă pe Alexandru Macedon. Despre alta se spune că l-ar reprezenta pe tatăl acestuia, regele Filip.

De mare inventivitate artistică este statuia maternității, alcătuită dintr-un soclu în jurul căruia sunt expuse patru statui ce îi înfățișează pe mamă și fiu în diferite ipostaze: mama însărcinată, mama alăptându-și fiul, mama mângâindu-și fiul și fiul mângâind mama ajunsă la bătrânețe.

Alături se află Galeria de Artă impresionantă prin numărul mare de coloane și de statui de culoare albă.

Un monument cu rezonanță istorică este și Arcul de Triumf situat pe malul râului Vardar. Pe partea interioară are patru plăcuțe pe care este menționat numele Maicii Tereza, fiică a acestui oraș.

Statuile sunt prezente și aici, fie expuse în partea superioară a Arcului, fie stând pe tronuri alături de acesta.

O imagine foarte frumoasă creează și cele trei poduri prevăzute cu statui, construite peste râul Vardar.

Un monument dedicat Maicii Tereza, pe ai cărui pereți exteriori sunt aplicați porumbei albi, în fața căruia se află statuia acesteia, încântă ochiul și înduioșează sufletul.   

Un număr impresionant de statui se află și în parcul din fața Arcului de Triumf, încât se poate spune, pe bună dreptate, că această capitală europeană își merită, pe deplin, denumirea de Orașul Statuilor.

Indiferent că reprezintă chipuri individuale sau colective, în mărime naturală sau busturi, privite în ansamblul lor, statuile din Skopje creează o impresie de forță, de avânt, de colaborare, de înverșunare în atingerea scopurilor.

Într-una din zile, din nefericire, înnorată, am făcut o vizită la Canionul Matka, o apă între munți stâncoși, impresionantă prin verdele ei puternic, în care s-a concentrat parcă tot smaraldul din lume, în contrast cu cenușiul munților și cu verdele crud al copacilor răsăriți din loc în loc, completat de aerul răcoros și pur, prin care barca ne-a purtat.  

La un moment dat, barca s-a oprit și am pătruns cu toții într-o peșteră din pântecele muntelui, fascinantă  prin stalactitele și stalagmitele sale de diverse culori: verde, galben, roșu, mov și prin prezența pe teritoriul său a două lacuri foarte adânci.

În prim-plan se află o stalactită de forma conului de pin, înaltă de trei metri.

Este Peștera Vrelo despre care se crede că ar fi cea mai adâncă din lume. În ea trăiesc foarte mulți lilieci și foarte multe specii de fluturi.  

Pe malul apei poți admira  o bisericuță bizantină.

O surpriză extraordinară ne-a oferit-o orașul Ohrid, perla, marea, Nessebarul, Ierusalimul Macedoniei, parte a patrimoniului mondial UNESCO împreună cu lacul cu același nume, pe al cărui mal se află.

Este situat pe o colină, la aproximativ 110 km de orașul Skopje. Ne-a întâmpinat cu chipul lui terasat, cu case acoperite cu țiglă roșie, scăldat într-o neașteptată lumină blândă și strălucitoare a soarelui de aprilie.

Orașul alcătuiește un tot fascinant împreună cu lacul Ohrid, cel mai vechi lac glaciar din lume, situat la o altitudine de 693 metri, cu o adâncime de 288 metri. În apele lui trăiesc peste 200 de specii de plante și viețuitoare acvative, dintre care 17 sunt de pești, printre care se află și renumitul păstrăv a căruit carne este roșie iarna și albă vara.

Pe una din părțile sale lacul este străjuit de munți pe ale căror vârfuri încă se mai păstrau urme de zăpadă, pe partea cealaltă este străjuit de stânci și de orașul propriu-zis.

Atmosfera era senină, strălucitoare, apa era foarte liniștită, un văl diafan, orbit de lumina soarelui plutea parcă deasupra ei, dându-i o notă de mister.

Pe malul lacului, într-un părculeț poți admira statuia  Sfântului Clement, ucenicul Părinților  Chiril și Metodiu, patronul orașului, al traducătorilor,  al educației. Tot aici se află statuile  Părinților Chiril și Metodiu, creatorii alfabetului chirilic.

 Ne-am deplasat pe așa numită stradă a meșteșugarilor, care îmbină aspectul tradițional cu unul modern.

Strada de aproximativ doi metri lățime este pavată cu pietre, ca în timpurile vechi, gardurile din piatră, vilele moderne, cu gust estetic amintesc de cele din Nessebar, cu parterul construit din piatră și etajul din zid sau lemn.

Am întâlnit în drumul nostru foarte multe magazine în care artizanii își expun produsele.

Ce predomină? Tarabele, vitrinele cu foarte multe perle, renumitele perle de Ohrid al căror secret încă nu a fost dezvăluit. Ceea ce se știe este că povestea vieții lor a început în anul 1920, când un imigrant rus a dezvăluit secretul fabricării lor familiei Filev și că principalii lor creatori sunt familiile Talev și Filev.

Se spune că sunt o combinație de cochilii și o emulsie extrasă din solzii unui pește.

Pe partea stângă a străzii se află câteva biserici pe care le-am vizitat îm grabă.

Pe partea dreaptă, Muzeul Hârtiei, cu mica sa expoziție de icoane și planșe realizate în atelier și unde ni s-a făcut o interesantă demonstrație de pregătit și imprimat hârtia.

Aceasta  se obține din lemn de esență tare care se dă pe răzătoare, se ține 2-3 zile într-o cuvă cu apă, după care se lasă la uscat câteva ore. Umează imprimarea într-o tiparniță din lemn.

Tot pe partea dreaptă  ne-am putut arunca o privire asupra Teatrului Antic, construit în perioada elenistică, folosit în vremea romanilor, funcțional și astăzi pentru diverse activități culturale.

Ai impresia ca trăiești într-un basm frumos, care continuă cu o mică pădure de conifere, a cărei traversare te ajută să te mai răcorești un pic, după ce aproape că ai alergat  pe străzile Ohridului.

Și acum vine marea revelație, pe o stâncă de pe malul lacului, aici, unde se pare că se termină lumea, ai priveliștea unei foarte frumoase bisericuțe ce se înalță plăcută și atrăgătoare  prin  arhitectură și cromatică.

Este Biserica „Sfântul Jovan  Kaneo”, datând din secolul al XIII-lea, un amestec de elemente bizantine și armene, cu un interior modest în care se află un altar din lemn și câteva icoane și fresce. 

Poți coborî pe lângă ea și ajunge la plajă sau poți să faci o plimbare cu barca pentru a te bucura de o altă perspectivă a lacului, de jocurile lui de culori care  unduiesc în  larg sau se întrezăresc sub transparența apei de pe margini.

În timpul  călătoriei noastre, impresionant a fost și cerul Macedoniei cu seninul lui albastru presărat de nori albi ce, mai ales, în asfințit se coborau și se contopeau cu albul zăpezii de pe crestele înalte.

Macedonia de Nord rămâne o carte deschisă, complexă și atrăgătoare, ale cărei taine incită la o cunoaștere directă prin noi și diversificate călătorii.

 

Elena TRIFAN/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *