„Nu încerca să fii un om de succes,
ci un om de valoare” (Albert Einstein)
În primăvara acestui an, mai precis pe 21 Mai, când creștinii ortodocși sărbătoresc ziua Sfinților Constantin și Elena, am răspuns cu interes și bucurie invitației unei mai vechi și dragi cititoare, învățătoarea Liana Streleț, de a vizita Școala Gimnazială 4 Buftea (Structura Școlii Gimnaziale Nr. 3 Buftea), aflată în apropiere de Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și lacul Buftea-Buciumeni. Atât școala, cât și biserica se găsesc pe terenul donat comunității de boierul Oteteleşanu. Cu ocazia acelei vizite, am avut plăcerea să dialoghez cu doamna directoare Doinița Marin. S-a întâmplat de Ziua Școliilor 3 și 4 și, chiar dacă nu am ajuns la paradă și sărbătoarea propriu-zisă, dialogul cu doamna directoare și vizita la școală au reușit să redea imaginea lucrului temeinic făcut și ideea că, atunci când se vrea, se poate. În plus, la final, am avut surpriza să stau de vorbă cu un grup de absolvenți de liceu gata să-și ia zborul spre diverse facultăți, inclusiv Facultatea de Teologie, foști elevi ai școlii, care, periodic, vin să-și salute profesorii și învățătorii – de fiecare dată, când sunt în preajma tinerilor și aflu ceva despre preocupările și proiectele lor, mă simt conectată la nebănuite surse de prospețime și bucurie. Cel mai important moment al vizitei l-a reprezentat însă dialogul cu doamna profesoară Doinița Marin, directoarea Școlii 3 Buftea, ce m-a îndreptățit să sper că, la un moment dat, când oazele de frumos și normalitate din această țară se vor strânge laolaltă, societatea noastră debusolată și sistemul tributar năravurilor, pe care le credeam apuse, vor putea fi resetate. Iar tinerii noștri vor reuși să evolueze natural și frumos. Forța lor creatoare așteaptă un imbold benefic. Puternic și credibil. În continuare, redau dialogul cu doamna directoare Doinița Marin, desfășurat în biroul domniei-sale, nu înainte de a-i mulțumi și pe această cale pentru amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări, menite să ia temperatura acestei unități școlare moderne, dotată la standarde europene, pe care am avut șansa să o vizitez în primăvara acestui an.
– Întâi de toate, câteva cuvinte, vă rog, despre omul și profesorul Doinița Marin
– Ca profesor, activez din 1991. Primii ani de activitate ca dascăl s-au desfășurat la Școala Gimnazială 4. Iubesc cu sufletul meseria de dascăl, chiar dacă nu pentru asta m-am pregătit în viață. E o datorie de suflet să amintesc că provin dintr-o familie de oameni simpli: părinții mei au muncit mult ca ai lor copii să beneficieze de o instrucție și o educație adecvate. Nici mie și nici fraților mei – suntem trei: o soră mai mare, eu sunt mijlocia și un frate mai mic – nu ne-a lipsit nimic. Aș zice că ni s-a oferit mai mult decât aveau copiii proveniți din familii înstărite. Spuneam că nu pentru meseria de dascăl m-am pregătit în timpul liceului – Liceul Barbu A Știrbey, secția matematică-fizică, deoarece doream din tot sufletul să urmez medicina militară. Dar, cu două luni înainte de examenul de admitere, am renunțat. Azi, când mă gândesc cât au muncit părinții mei să achite orele de meditații, simt încă o strângere de inimă. În timpul liceului, am făcut parte din lotul olimpic național la fizică și am luat treapta prima, cu zece la matematică și 9,96 la fizică. Un copil bun cu care părinții s-au mândrit. Lor le mulțumesc pentru omul care sunt. Niciodată părinții mei, în special mama – tata nu mai e, dar continuă să vegheze de acolo de Sus să-și protejeze Prințesa, din Prințesă, nu mă scotea – nu mi-au reproșat că n-am mai dat la medicină.
– Ce a determinat schimbarea de opțiune?
– De fel, sunt emotivă și foarte sensibilă. Dacă e să dau timpul înapoi, să ne aducem aminte că, înainte de ‘89, când am terminat eu liceul, orașele mari erau închise pentru absolvenții de facultate. De aceea, doamna dirigintă îmi spunea: „Doinița, termini medicina și te duci într-un capăt de țară. Ce-o să faci acolo, printre noroaie, singură, fără familie, fără prieteni?” Cuvintele dirigintei au avut o anume influență asupra mea. Cel mai mult însă a contat că, în acel an, secția de Medicină Militară pentru fete, pe care doream să o urmez, s-a desființat de fapt. Așa că am ales Facultatea de Chimie Industrială, singura pe care pregătirea mă îndreptățea să o urmez – în liceu am studiat Secția de matematică-fizică. În timpul facultății, am urmat un modul psiho-pedagogic, mai mult ca să-l fac, căci nu mă gândeam că voi ajunge în învățământ, chiar dacă dintotdeauna, am iubit copiii. În 1991 apele s-au limpezit și drumul spre catedră mi-a fost sugerat de prietena mea, profesoară de limba română la Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea, Dumnezeu s-o odihnească!, Marieta Andrei care, într-o zi, m-a întrebat: „Măi, Doinița, termini facultatea, nu vrei să intri în învățământ? Ce să faci tu într-o fabrică?” Tatonări și discuții din astea… Am luat îndemnul ca pe ceva deloc întâmplător și am bătut la porțile Școlii Gimnaziale 4, unde mi s-a acceptat dosarul. Domnul director Gheorghe Deca – nici dânsul nu mai e printre noi – mulți ani director al Școlii Gimnaziale 4, s-a dus la Inspectorat, dosarul a fost acceptat și în 1991-1992-1993, am activat ca profesor la Școala 4 și Școala 3, iar în anul următor la Școala Gimnazială 2 Buftea, a cărei elevă fusesem.
– Sunteți din Buftea?
– Da, sunt bufteancă. Când în 2002, mi s-a oferit directoratul Școlii Gimnaziale 3, sinceră să fiu, nu mi-am dorit, dar am fost puțin forțată de împrejurări: dădusem examen de titularizare, prinsesem post în Balotești, în Buftea nu era post și, de aceea, a funcționat un mic șantaj, gen: „vrei detașare în Buftea, preia directoratul”. La vremea aceea, aveam în grijă Școala 3 și Grădinița 3. În 2010, școala noastră a devenit structură a Școlii Gimnaziale Nr. 1. În acel an școlar am funcționat ca profesor la catedră și am avut ocazia să mă bucur de încrederea și dragostea elevilor. Din 2011, am fost director adjunct iar, în 2016, Școala Gimnazială Nr. 3 și-a recăpătat personalitatea juridică – cu director, ștampilă, contabilitate – și ca structuri arondate ale școlii: Școala Gimnazială Nr.4, Grădinița cu PP Nr. 3 și Grădinița cu PN Nr.4. Prin urmare, azi suntem o familie mai mare, cu două școli și două grădinițe.
– Care e povestea Școli Gimnaziale 3?
– Ne aflăm în satul Flămânzeni, fost Bucoveni. Prima atestare a unei școli pe aceste meleaguri datează din 20 iulie 1752, când într-un zapis, stolnicul Constantin Râmniceanu solicita construirea unei biserici și patru chilii pentru preot și dascăl, unde copiii să învețe să scrie și să citească în greacă și slavonă, după cărți bisericești. În 1925, prin grija carismaticului prinț Barbu Alexandru Știrbey s-a zidit prima Școala Primară din cărămidă, dotată cu o sală de curs, cancelarie, având-o ca învățătoare pe Maria (Mițica) Segărceanu. Amplasată ceva mai jos, unde a fost un dispensar. Se poate spune că bazele educației în această comunitate provin din cartierul în care ne aflăm, unde a funcționat prima școală laică construită prin grija Prințului Știrbey. O paranteză: în 2007, când am ales Ziua Școlii – Inspectoratul Școlar lansase ideea ca fiecare școală să-și aleagă o dată semnificativă – ne-am legat de istoria acestui loc, impregnat cu amintirea și personalitatea Prințului. Motivul pentru care am ales data de 21 Mai ca Ziua Școlii 3: anul 2007, când unitatea noastră școlară a înflorit, clădirea fiind reconsolidată și mansardată prin aportul Inspectoratului Școlar și al Ministerului Învățământului – din 2002, de când am luat direcția Școlii până în 2007, am făcut numeroase drumuri la Inspectorat, înarmată cu un studiu de fezabilitate, deoarece școala o luase puțin la vale și datorită determinării noastre s-a aprobat reconsolidarea și mansardarea. Motivul pentru care s-a ales data de 21 Mai ca Ziua Școlii 3 de către conducerea de atunci (director Deca Antonella – fiica fostului director Deca Gheorghe) îl regăsim și în faptul că Școala 4 se află aproape de biserica, al cărei hram e al Sfinților împărați Constantin și Elena, prăznuiți pe 21 mai. Prin urmare, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov a aprobat alegerea noastră ca Ziua Școlilor 3 și 4 să fie 21 Mai – atunci fiecare școală avea personalitatea ei, iar peste ani Școala 4 a devenit structura Școlii 3. Revenind la istoricul Școlii 3, în 1958-1959, când învățământul obligatoriu s-a extins la 8 ani, școala a funcționat în localul fostei primării Bucoveni. În 1964, s-a construit un nou local destinat claselor I-VIII, aici, pe strada Independenței 52, unde e actualul sediu, dotat cu opt săli de clasă, cancelarie, laborator de informatică, bibliotecă, secretariat, contabilitate, anexă pentru materiale de curățenie, curte cu pomi fructiferi, arbuști și flori. Inițial, școala avusese un etaj și patru săli de clasă. Anii 2021-2023 au marcat procesul de reabilitare a Școlii cu fonduri europene, accesate de către echipa condusă de domnul primar Gheorghe Pistol de la Primăria orașului Buftea. Chiar dacă nu este meritul nostru, noi ne-am dorit și am solicitat. Echipa de proiect din cadrul Primăriei Buftea a scris proiectul, a accesat fonduri europene, grație cărora spațiul școlii a fost eficientizat, placat și dotat – fiecare sală de clasă are sistem de recirculare a aerului: suntem singura unitate școlară din județ cu un astfel de sistem. În 2023 s-a finalizat sala de sport. În afară de dotările amintite, în fiecare sală de clasă veți găsi videoproiector, ecran, table interactive, laptop-uri, atât pentru noi, cât și pentru Școala 4 aflată în structura noastră. Amintesc că am fost și beneficiarii unui proiect parteneriat cu Asociația Hercules, un proiect pe activități Outdoor Ecool prin care școala a primit și alte dotări, iar copiii au beneficiat de activități specifice. Actualmente avem în derulare Proiectul PNRAS – și de data asta, Primăria ne-a ajutat să scriem proiectul.
– Un proverb chinezesc spune că învățătorii îți deschid ușa, dar numai tu însuți poți trece dincolo de ea. Înțeleg că ați intrat în învățământ în 1991. Din experiența pe care o aveți, din ce știți că se întâmpla înainte de 1989 în învățământ, credeți că s-a mai păstrat ceva din valorile și reperele învățământului dinainte de 1989?
– Deși s-au schimbat multe în învățământ, pot să vă spun că și la noi la școală și la ceea ce știu din împrejurimi, mai sunt cadre didactice care țin la anumite valori dinainte de 1989. Domnul Trandafir, genul de dascăl dedicat învățământului. Personal, mă mândresc că avem cadre didactice trup și suflet pentru copii. De pildă, Liana Streleț care funcționează ca învățătoare dinainte de ‘89, de când avea 18 ani. Sau Mihaela Balea, actualmente, zâna bună a clasei pregătitoare. Dar și doamna Penaru Eugenia Nadia, care s-a alăturat echipei noastre printr-un transfer de la Constanța și, nu în ultimul rând, doamna Căpcănaru Ștefania, care are clasa a treia – dânsa a fost la noi, a plecat și a revenit. Dintre profesori, o amintesc pe doamna Dogiță Luminița Getuța, o excelentă profesoară de română și surpriza plăcută a acestui an, profesoara de matematică, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, practic, un copil Morar-Popescu Monica-Ștefania, o valoare, care, dacă ar da anul acesta examenul de titularizare și ar rămâne la noi, ar fi o plusvaloare pentru școală, mai ales că avem un deficit la matematică: profesorii vin, se titularizeaază, pleacă; nu că nu le-ar plăcea la noi, dar vin din alte județe.
– Regele Ferdinand spunea că nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa. Puteți creiona spiritul, ambianța din școala pe care o conduceți?
– Din 2002, de când am preluat directoratul la Școala Gimnazială 3, am fost ca o familie. În 2010 însă, când am devenit structura Școlii 1, ne-am simțit ai nimănui, ceva s-a rupt în fiecare din noi, n-a mai fost acea uniune, legătura dintre noi s-a disipat. Țin să punctez, chiar dacă poate unii dintre colegi vor fi un pic geloși, faptul că aceeași Liana Streleț, de care am mai amintit n-a părăsit barca, când se clătina. Am avut multe de întâmpinat, stăteam cu pistolul la tâmplă: vă desființăm, nu vă desființăm. Liana Streleț însă nu a plecat, a rămas alături de mine și de alți colegi. Mă bucur că, acum, de ceva timp, încercăm să refacem acel nucleu familial care eram odată. De pildă, azi e ziua mea: un suc, un pateuț, un La mulți ani din partea colegilor, o mică atenție pentru sărbătoriți. Toți colegii – așa făceam când era ziua cuiva – ne strângeam în ziua respectivă, a doua sau a treia zi, iar colegii, care nu aveau zile de naștere în lunile de an școlar, se legau de ceva anume să serbeze ziua: ori de un Sfânt, ori de o zi importantă din viața lor și-i sărbătoream și pe ei când eram la școală. Mă bucur că reluăm modelul, iar spiritul de familie renaște ca pasărea Phoenix.
– Despre elevi și performanțe…
– Deși suntem o școală mică, de-a lungul timpului, am avut rezultate remarcabile la concursuri și olimpiade școlare, fie și prin participarea unui singur copil. Dacă e să facem o comparație cu celelalte școli din Buftea sau din Județul Ilfov, mai numeroase, noi am avut mereu cel puțin un olimpic la engleză, română – nu neapărat locul 1, fie cu mențiune, fie ca participant la faza națională. Anul acesta, la Educație Tehnologică, materia pe care o predau, ne-am clasat pe locul 2 la faza județeană. La învățământul primar, doamnele învățătoare au participat la concursuri internaționale și au ocupat locuri onorabile, unii copii au avut chiar punctaj maxim.
– Proiecte?
– Am finalizat un proiect Educație Incluzivă, proiect pe Outdoor, finalizat în decembrie 2023. Mai avem în derulare un proiect PNRAS – prin care copiii cu rezultate slabe la învățătură din medii dezavantajate beneficiază de ore remediale și anumite subvenții, pentru cei care își îmbunătățesc rezultatele la învățătură. Dotarea unității noastre școlare a venit mult în ajutorul nostru. Și, deși colegii au spus că abia așteaptă să se termine proiectele, pentru că a fost mult de muncă, cea mai eficientă cale de a realiza ceva rămâne tot cea a proiectelor realizate cu fonduri europene. E însă multă bătaie de cap și bani nu prea… Cine spune că, accesând fonduri europene, te umpli de bani, habar nu are ce vorbește. De pildă, profesorii, care prestează la orele remediale, câștigă 90 de lei pe lună. Vi se pare o sumă uriașă? Director și manager de proiect, contabil și ordonator de credit, colega care se ocupă de achiziții – orice luăm trebuie trecut prin SEAP, trebuie făcut dosar – nu sunt plătiți.
– Dacă ar fi să faceți un bilanț între dificultăți, provocări și victorii care ar fi concluzia?
– Să știți că sunt iubită de Dumnezeu, atât în viața personală (eu și soțul meu am avut mari cumpene), cât și pe plan profesional. Drumul n-a fost lin. Dar nu am încetat să mă duc să spun că vreau cutare lucru. Nu de puține ori, am fost dată afară. N-am abandonat, mai m-am dus o dată. Genul de om care, cum spunea domnul primar Niculae Rovinaru, Dumnezeu să-l odihnească!: „Măi, doamnă director, ești dată afară pe ușă, dar sari pe geam și sufoci omul să obții ce dorești”. Pentru reabilitarea unității școlare din 2007, am făcut numeroase drumuri la Primărie și la Inspectorat. Colegii mi-au fost alături. Când au început lucrările de reabilitare, am avut un șoc. Eram la Inspectorat și m-au sunat colegele: „Doamnă, ce facem, dăm jos ce este în pod?” „De ce să dați?” „Pentru că muncitorii vor să umble la acoperiș”. Când am parcat mașina în fața școlii, m-am speriat îngrozitor. Acoperișul nu mai era, geamurile nu, uși-le, nu. Mi-am zis: Doamne, în ce m-am băgat? Ajută-mă! O fi gata până pe 15 septembrie? Pe 15 iunie, la serbarea de sfârșit de an școlar, echipa de muncitori a venit cu picamărul. I-am rugat: „Lăsați-ne să terminăm serbarea și vă apucați după”. Tot ce vedeți: etaj, bine nu chiar tot, că, ulterior, s-au mai făcut și alte amenajări prin fonduri europene, s-a realizat în trei luni de zile. Toamna, când mai erau câteva zile până începea școala, întreg personalul didactic și nedidactic, alături de părinți am fost în școală de dimineață până seara să ajutăm firma la curățenie și aranjat mobilierul. Pe 15 septembrie, 2007, când au venit elevii la școală, totul era țiplă.
– Dacă în veacul XIX, Simion Mehedinți spunea: școala însemnează ordine și chibzuință de fiecare clipă, ce reprezintă ea în veacul XXI?
– Noi avem un motto, o zicere a lui Einstein, aleasă la inaugurarea școlii. Face parte din misiunea noastră și viziunea unității noastre școlare: „Nu încerca să fii un om de succes, ci un om de valoare”. Azi ai succes, mâine nu mai ai. Valoarea însă contează: e perenă. Important e ce transmitem copiilor și părinților. De-a lungul timpului, se întâmplă fie să ne iubim, fie să ne supărăm, la fel ca într-o familie. Azi, poate părintele e nemulțumit, mâine poate va înțelege mesajul nostru, doar să nu fie prea târziu. Dacă știm să-i vorbim copilului, să ni-l apropiem, să-i inspirăm încredere, să nu facem rabat de la adevăr, până la urmă, lumina răzbește, oricât de mari ar fi neajunsurile și himerele lumii în care trăim. Dacă i-ați fi văzut azi pe elevii noștri și pe părinții lor în timpul spectacolului, la paradă, câtă bucurie și emoție și cât de reușită a fost Ziua Școlilor 3 și 4. Noi, cadrele didactice, am venit în întâmpinarea dorinței elevilor de a face o paradă – anul trecut și acum doi ani, elevii noștri au urmărit pe rețelele de socializare colectivele mai numeroase de la Școala Gimnazială Nr. 1 Buftea, care și-au sărbătorit ziua printr-o paradă impresionantă. Ei ne-au rugat să facem la fel. Le-am promis. A fost minunat. O atmosferă de sărbătoare, plină de emoție și bucurie la care a participat și domnul primar Gheorghe Pistol. Un succes deplin.
– Față în față cu provocările actuale, un mesaj pentru elevi, părinți, societate.
– Trăim într-o lume în care accesul la informație, atât al tinerilor, cât și al părinților, i-a luat pe toți cam pe nepregătite. Copiii, și nu numai, n-au întotdeauna capacitatea de a analiza și digera informațiile din mediul on-line. Pe de altă parte, sunt părinți care, la fel ca părinții noștri care au făcut sacrificii pentru noi, poate n-au un telefon mobil, simplu sau cu butoane, însă copiii lor au cea mai modernă variantă de telefon. Nu de puține ori, copilul vine la școală și adoarme cu capul pe bancă, pentru că a stat noaptea până la ora 1-2, butonând telefonul sau tableta. Din păcate, nesupravegheați, copiii accesează site-uri nocive, periculoase. Azi, tentațiile sunt uriașe. Nota bene: subiectul drogurilor: – înainte vreme, nu se vindeau la colț de stradă, acum, se găsesc la fiece colț de stradă, iar multe se procură de pe internet. Îmi amintesc că am avut un elev eminent: a ajuns la liceu, a fost eminent până în clasa a XI-a, când a făcut cunoștință cu drogul. Acum, acel tânăr e pierdut pentru societate, pentru că, bănuiesc, părinții nu au dat importanță avertizărilor cadrelor didactice, diriginți și profesori. Un cadru didactic observă orice anomalie, fiecare derapaj de comportament. Din păcate, mai sunt și băuturile energizante (gen Red Bull) și multe alte feluri ce se pot cumpăra de la orice magazin. Elevii noștri mai consumă, chiar dacă, la școală, nu le permitem să bea decât apă. Le cumpără în afara școlii. Când observăm că un copil are un comportament diferit de cel obișnuit, că se întâmplă ceva cu el, chemăm părintele la școală. Uneori, însă, părinții sunt reticenți, porniți chiar împotriva noastră. Fiecare părinte ar trebui să știe că niciun cadru didactic nu are ceva personal cu copilul lui. Din păcate, mai sunt situații când părintele e convins că profesorul are ceva cu copilul lui. Greșit. Pentru fiecare cadru didactic, copiii sunt la fel. Personal, nu înțeleg cum un părinte avertizat de comportamentul greșit al copilului lui, e capabil să spună: „Copilul meu nu e de vină, profesorul are ceva cu el”. Pentru siguranța unui părinte, ar trebui să știe că nu are. Dacă ar fi mai receptiv, dornic să comunice mai bine cu școala, ar fi infinit mai bine. Mulțumesc lui Dumnezeu, noi, deocamdată, nu ne confruntăm cu problema amintită, dar e mare păcat, o dramă națională de fapt. Copiii dotați, cu acces la informații și tehnologia pe care noi n-am avut-o, ar trebui îndrumați să învețe să o folosească fix pentru dezvoltarea personală, intelectuală, pentru asigurarea unui trai decent. În concluzie: ideal și benefic ar fi să ne găsim de aceeași parte a baricadei: cadre didactice, elevi, părinți, instituții, societatea în ansamblul ei. Nicidecum să ridicăm neputincioși din umeri, să nu sancționăm civilizat și democratic autoritățile îndrituite să stopeze flagelul drogurilor printre tineri, instituții care se mulțumesc să ne informeze că fenomenul consumului de droguri a scăpat de sub control. Oare cine l-a scăpat?!
Interviu de Catia Maxim
