◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro14.10.2024

Europenii din sudul
și estul continentului, cei mai nemulțumiți de transportul public

Nemulțumirea față de transportul public din capitalele europene se manifestă cel mai pregnant în sudul și estul continentului, arată datele raportului Comisiei Europene privind calitatea vieții în orașele europene, citate de Euronews.

Sondajul, care a colectat răspunsuri de la peste 71.000 de persoane din 83 de orașe din Europa, a constatat că, în 2023, aproximativ șapte din 10 rezidenți erau în general mulțumiți de transportul public din orașul lor, dar și că există un decalaj uriaș în nivelurile de satisfacție cu transportul public între capitalele și orașele europene.

În timp ce Viena a fost numit din nou cel mai bun oraș din lume în 2024, cu 91% satisfacție față de transportul public, Roma înregistrează doar 29%. Satisfacția față de transportul public a depășit 85% în trei capitale nordice – Helsinki, Oslo și Stockholm – urmate îndeaproape de Copenhaga, cu 81%, dar  Capitala Islandei, Reykjavik, este o excepție în această regiune, cu o rată de satisfacție mai mică de 56%.

Percepțiile asupra accesibilității variază, de asemenea, între primele cinci economii ale Europei, variind de la 62% în Londra până la 81% în Berlin.

Pe de altă parte, în Paris, doar șapte din 10 rezidenți (71%) cred că transportul public este sigur.

Potrivit Raportului privind calitatea vieții în orașele europene, 2023, nouă din ultimele 10 orașe în gradul de satisfacție în transportul public sunt situate în statele membre din Sud și în cele din Balcanii de Vest, unde nivelurile de satisfacție au fost de sub 59%.

Decalajul în interiorul aceleiași țări este semnificativ în România: în Cluj-Napoca satisfacția este de 83%, iar în Capitala București  de 54%.

Comisia Europeană încurajează schimbarea comportamentului în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport curate și inteligente. Potrivit Intelligenttransport, o coaliție de 43 de organizații europene de transport, inclusiv Asociația Internațională a Transporturilor Publice, solicită o finanțare sporită din partea UE pentru transportul public.

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *