Interviu cu jurnalistul ALECU RACOVICEANU

ALECU RACOVICEANU: ”Radioul a diminuat gazetele, televiziunile înjumătățesc radiourile și internetul le va îngropa pe toate”

REPORTER: –  De câți ani lucrați în presă, domnule Alecu Racoviceanu ?

ALECU RACOVICEANU: – Prima oară mi-am văzut numele tipărit în toamna lui 1989. Areta Șandru, Dumnezeu să o odihnească, alesese o poezie de-a mea și a publicat-o în Suplimentul Literar Artistic al Scînteii Tineretului. Și acum în casa mamei mele este șpaltul paginii. Totuși, primul text de presă l-am publicat în ianuarie 1990, în Săptămâna Studențească. E și ăsta păstrat prin casa părintească, dar nu   l-am recitit niciodată, țin minte că era o însăilare de lozinci tipice vremurilor, despre cum o să rupem noi, tinerii, comunismul pe genunchi. Am rupt pe dracu’, așa că, practic, am debutat cu o minciună.Adevăratul debut ca ”transmițător de informații” l-am avut la România Liberă și în suplimentul lor, Strict Secret.

REPORTER:- Care sunt publicațiile la care ați lucrat în decursul anilor și la ce publicație sunteți angajat acum ?

ALECU RACOVICEANU: – De la România Liberă am venit la Evenimentul Zilei, în 1993. Nu mi-am schimbat des locul de muncă, au urmat Național, Gardianul și Puterea, în 23 de ani. Între timp, am lucrat la diverse televiziuni, TVR, Antena 1 sau Realitatea TV, dar prima dragoste, presa scrisă, m-a obsedat mereu. Atât de mult încât, acum câțiva ani, când renunțasem la presă pentru sora ei mai high-tech, comunicarea, am cedat din prima când Dan Andronic mi-a propus să ajut la Evenimentul Zilei. Și acum sunt senior editor la acest ziar. Aici mi-am mai descoperit o pasiune, scriind la Evenimentul Istoric. E fascinant cum trecutul îți explică prezentul și cum îți spune viitorul, exact ca o ghicitoare în cafea.

REPORTER: – De mai mulți ani sunteți unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști de investigații din țara noastră. Cum de ați ales această activitate, deloc ușoară ? 

ALECU RACOVICEANU: – O să vă spun un secret, nu-mi plac investigațiile. Mie-mi plac poveștile și, cum cele mai bune povești se ascund ochiului, e nevoie de investigații pentru a ajunge la ele. O crimă, prăbușirea unei bănci sau atacuri teroriste, mie-mi place să spun aceste povești, să adun cât mai multe informații despre un caz și apoi să țes o poveste. Poate de aia am rămas oarecum fidel presei scrise! Un alt amănunt care-mi place la ceea ce dumneavoastră numiți ”presă de investigație” este faptul că m-a obligat să învăț psihologie judiciară, pentru că, nu-i așa, trebuie să înțelegi mințile personajelor poveștii tale, criminalistică și tehnici judiciare, ca să nu te faci de râs, chichițe bancare, tehnică legislativă. Știu că acum nu mai e la modă, dar cultura generală tipică unui reporter de investigații face totuși diferența între cel care înțelege un caz și cel care recită un comunicat din fața unei clădiri.

REPORTER: –  Cum reușiți să ”împletiți” activitatea profesională, care cere sacrificii uneori, cu activitatea dedicată familiei ?

ALECU RACOVICEANU: – Alecsia și Sofia, fetele mele, luminile mele, au fost motivul pentru care am abandonat presa la un moment dat, păstrând doar câteva apariții tv pe săptămână. Sunt un tată pasionat și ce fac acum se împletește perfect cu programul lor. Nu aș mai accepta un proiect care să mă țină mult  timp departe de ele. Nu merită!

REPORTER: –  După opinia dumneavoastră care sunt diferențele între presa tipărită și presa online ?

ALECU RACOVICEANU: – Semnele și cuadrații, astea sunt diferențele. Altfel, dacă ești profesionist, eterul nu te împiedică să îți alegi bine temele, să te documentezi, să scrii corect sau chiar literar. După părerea mea, este o temă greșită asta cu ”ziarist de online” sau ”gazetar de presă scrisă”. Sunt câteva reguli care trebuie respectate, tehnice, așa cum impune orice mediu de comunicare, dar, în rest, nimic nu te oprește să fii profesionist. Deprofesionalizarea, evidentă, strigătoare uneori, nu vine de la schimbarea mediului de comunicare, ci de la oamenii care comunică. Mulți folosesc asta drept scuză – ”La online sunt alte reguli!” Nu e adevărat, cine spune că aici nu trebuie să verifici, să citezi sursa sau că poți spune orice?

REPORTER: – Cum explicați faptul că în timp ce multe ziare au dispărut, numărul televiziunilor de la noi a sporit ?

ALECU RACOVICEANU: – Eu, de exemplu, nu mai citesc ziare pe hârtie decât foarte rar. Bunicul meu a cochetat cu gazetăria, până i-au scos asta din cap la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Obișnuia să-mi repete o pildă americană. Cică au venit la ușa unei gospodine niște agenți ai unei firme de sondaje să o întrebe dacă radioul va omorî ziarele. Femeia i-a condus în bucătărie și le-a arătat găleata de gunoi. Toată lumea punea un ziar pe fundul găleții și casa aia nu făcea excepție. Le-a spus: ”Cât timp ziarul are și alte înntrebuințări nu va muri!” Acum au apărut pungile de gunoi! Ce argument ar mai avea gospodina? E o ordine firească a lucrurilor, radioul a diminuat gazetele, televiziunile înjumătățesc radiourile și internetul le va îngropa pe toate. Dacă lumea nu ar evolua, astăzi am sculpta încă litere pe bolovani!

REPORTER: –  Prin ce diferă presa scrisă, de astăzi, față de presa dinainte de 1989 ? 

ALECU RACOVICEANU: – Prin libertate. Știu că mulți dintre seniorii acelor ani spun altceva, dar libertatea desăvârșită este marea diferență. Sunt constrângeri și acum, financiare, cenzuri dictate de corectitudinea politică, dar ele nu se pot compara.

REPORTER: –  Se vorbește adeseori despre posibilitatea dispariției, la un moment dat, a presei tipărite și dezvoltarea presei online. Dați crezare unei asemenea predicții ?

ALECU RACOVICEANU: – Tocmai ce v-am răspuns. Ar fi păcat să nu fie așa!

REPORTER: –  Dacă ar fi să puteți lua viața de la început, ați mai alege această profesie sau nu ?

ALECU RACOVICEANU: – Nu știu. Noi am prins o perioadă unică, cea adusă de Revoluție. Aveam 20 de ani în 1989, adică un strop de experiență de viață și o valiză de planuri și năzuințe. Am avut și posibilități, pentru că foamea românilor pentru informații a finanțat copios presa din 1990. O lungă perioadă am fost răsfățații publicului, poate chiar peste cântăreți. Acum e altfel. Poate aș alege altceva. Scormonind în rahatul societății, pentru că acolo sunt poveștile de succes, am cunoscut o față a lumii fără de care cred că aș fi putut trăi.    Într-un fel îi înțeleg pe cei care vânează poveștile inspiraționale, pozitive, dar succesul de public e în celelalte. Ține de natura umană. Când vezi o grămadă de curioși adunați pe stradă, te gândești că a avut loc un accident sau o bătaie. Când o să adune mulțimi de curioși un copil care ajută o bătrânică să traverseze strada o să moară și presa de investigație.

        REPORTER: –  Ce  alt hobby aveți pe lângă jurnalism ?

ALECU RACOVICEANU: – Liniștea, rock-ul, filmele western și muzica country.

                                      Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR