◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.06.2024

Monumente de patrimoniu mondial vandalizate de turismul sălbatic

Mai mulți oameni ca oricând se angajează în călătorii internaționale ca o modalitate de a-și extinde orizonturile și de a experimenta călătorii care le schimbă viața, în unele dintre cele mai incredibile locuri din lume. În timp ce de turismul beneficiază, fără îndoială, statutul economic al multor națiuni, există adesea o latură întunecată; gunoiul, graffiti-urile, furtul și distrugerea care au avut loc în unele dintre siturile acare adăpostestc unele dintre cele mai mari minuni ale lumii, amenințând să le distrugă frumusețea antică sau natural și provocând daune ireversibile. Monumente prezente pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, aceste monumente care au supraviețuit cataclismelor naturale și mileniilor sunt într-un pericol care ar putea fi evitat…

De exemplu, picturile rupestre din peștera Lascaux, Franța, deschisă pentru prima dată publicului în 1948, și-a închis definitiv porțile pentru publicul larg în… 1963. Numărul de vizitatori ajunsese la 1.500 pe zi; căldura, umiditatea și dioxidul de carbon ale tuturor acelor oameni înghesuiți în peștera întunecată și fără aer provocau un dezechilibru în ecosistemul natural al peșterii, ducând la creșterea excesivă a mucegaiurilor și ciupercilor care amenințau să distrugă picturile preistorice. Astăzi, flora naturală a peșterii a fost stabilizată, iar pentru cei care vor să dea buzna există o replică. Dar în cazul marilor poramide egiptene, lucrurile nu pot fi rezolvate astfel. De-a lungul secolelor, ultimul artefact rămas din vechile șapte minuni ale lumii a suferit daune ireparabile. Mulțimile de vizitatori au provocat o eroziune semnificativă, iar unii dintre cei nesăbuiți au încercat să urce pe piramide, în ciuda faptului că acest lucru este interzis, făcând ca bucăți din aceste monumente antice să se prăbușească. Tot aici au avut loc și acte de vandalism și furturi, iar eforturile de restaurare a piramidelor nu au provocat decât… alte daune structurale.

La rândul său, Colosseumul din Romaeste una dintre ultimele embleme rămase ale Imperiului Roman și… un magnet pentru turiștii din întreaga lume. Din păcate, acest lucru înseamnă că a fost afectat în mai multe moduri de către vizitatorii care s-au apucat să ia „suveniruri” din mărețele ziduri, și-au scris efemerele nume pe un monument nepieroitor sau chiar au încercat să-și exerseze talentele artistice cu… graffiti.

Nici Stonehenge, misteriosul ansamblu de pietre masive din Anglia, nu a fost scutit de năvala oamenilor.  Potrivit thecollector.com, acestea au fost „bătute” de un număr enorm de turiști și unii au ciobit bucăți de piatră, ca să aibă amintire…  Din păcate, în apropierea monumentului au fost construite și câteva drumuri, care amenință să-i deterioreze structura integrală.

Iar Marele Zid Chinezesc, uluitorul monument care se vede din spațiu, și-a pierdut

nu mai puțin decât două treimi din structură, afectată de factori externi cum ar fi clima, dar și mai mult de turiștii „civilizați”. Zone mari ale zidului au fost vandalizate cu graffiti, bucăți din pereți au fost furate, iar vizitatorii lasă adesea grămezi de gunoi peste tot, așa cum se întâmplă în mai toate locurile pe care oamenii le vizitează pentru a se îmbogăți… spiritual. (redacția UZPR).

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *