Propunerea ca UNESCO să includă caligrafia arabă pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a fost condusă de Arabia Saudită, care a declarat anii 2020 şi 2021 „Anul caligrafiei arabe”. „Salutăm înscrierea caligrafiei arabe, care este rezultatul faptului că Regatul susţine acest aspect preţuit al culturii arabe autentice”, a declarat prinţul Badr bin Abdullah bin Farhan, ministrul Culturii din Arabia Saudită.
Declaraţia UNESCO descrie caligrafia arabă drept „practica artistică de a scrie de mână scrierea arabă într-o manieră fluidă, pentru a transmite armonie, graţie şi frumuseţe”.
Inventată iniţial pentru a îmbunătăţii lizibilitatea grafiei arabe, forma de scriere a devenit mai complicată pe măsură ce artiştii au descoperit că modelând literele în moduri diferite ar putea crea motive unice. Forma a continuat să evolueze pe măsură ce artiştii au folosit diferite medii pentru a crea caligrafia, inclusiv miere, funingine neagră, şofran.
Comisia UNESCO s-a reunit recent pentru a analiza circa 60 de candidaturi.
Dansul rumba și nora, spectacol tradiţional din sudul Thailandei, au fost incluse în lista patrimoniului mondial al UNESCO.