Vremea face glume proaste cu așteptările, dar nu e vina nimănui că avem așteptări, în suflete răceala s-a instalat ca la ea acasă și produce ravagii pe unde a găsit melancolii treze, ar fi trebuit poate ca melancoliile să mai lenevească în așternuturile lor de mătase nicicum să bântuie pe coclauri deodată cu zorii, se petrece peste toate o înnegureală încât nici n-ai zice că a venit primăvara, calendarul minte pe față, lumina puțină a clipei îl susține inconștientă, din griul posomorârii privirea unui soare ascuns parcă în propria neputință de a-și arăta măreția doar se ghicește, alternanțe de ploi și vânt și tristeți au speriat iluzia oricărei înseninări, ce primăvară să mai vină, frate, zice un zgribulit către un altul, păcăliți de bună seamă și ei de calendar, gecile subțiri care par gemene sunt ca să le păstreze mâinile la întuneric nicidecum pentru a le ține de cald, poate s-a furișat definitiv în buzunarul altui timp cu întregul ei alai de speranțe primăvara asta, frate, ar fi răspuns celălalt zgribulit, și aproape sigur ar fi făcut-o, dialogul încălzește uneori atmosfera, dar tabloul e înviorat de stăpâna unui coc tomnatic, cei doi o privesc cum apare dinspre neștiut respirând aerul din jurul unui fost covrig, e fost pentru că ultima bucățică tocmai a trecut din punga protectoare în gura femeii, se respiră alene dar se mestecă cu nesaț, i-o fi fost foame sau puterea obișnuinței își face mendrele, asta nu putem ști și nici nu putem bănui adevăratul motiv, ne amintim cum cineva mânca un măr și Geo Bogza a consemnat scena ca să veșnicească efemerul, câțiva copaci vopsiți în verde de graba unor liane, care s-or fi trezit la viață prematur, încearcă să salveze pretențiile anotimpului amăgitor, o mierlă își sloboade dintr-o dată trilul săgetând monotonia, prinde din alte ramuri capătul altui tril, un concert neașteptat învinge nehotărârea văzduhului, fulgul secundei pare a se topi în semnele unei bucurii difuze, ai zice că un zâmbet al zilei stă la îndoială, i-ar trebui un brânci de-al hazardului ca să se împlinească, de după copacii pe care tocmai i-am văzut se arată un nou act de curaj, iată, acum, chiar acum, o ploaie de lumini dă peste cap totul, un cais care până ieri părea iremediabil plictisit și el, acum, chiar acum, a explodat în lumină…
Firiță Carp / UZPR
