Dinamo, al doilea cel mai titrat club al României, împlinește azi, în poate cel mai dificil moment din istorie, 72 de ani. Pe 14 mai 1948 lua naștere clubul alb-roșu, care de-a lungul anilor s-a transformat într-unul dintre cele mai importante din România.
Cu fața mai mult spre colaps, generațiile actuale de dinamoviști se pot inspira din marile rezultate obținute de Dinamo în Europa, majoritatea acestora fiind reușite în urmă cu câteva decenii.
GSP.ro reface azi 10 meciuri de legendă ale lui Dinamo în cupele continentale.
ZECE MECIURI DE REFERINȚĂ PENTRU DINAMO ÎN CUPELE EUROPENE
1. PRIMUL MECI ÎN CUPELE EUROPENE
Într-un deceniu negru pentru fotbalul din România, în care ieșirile internaționale erau rare chiar și cu echipa națională, iar partidele se jucau, în general, împotriva echipelor din blocul sovietic, Dinamo a întâlnit campioana Istanbulului – Superliga turcă s-a fondat abia în acel an. Dinamo s-a impus după dubla manșă.
Cupa Campionilor Europeni 1956/1957, turul I, retur (manșa tur 1-2)
Dinamo – Galatasaray 3-1
Au marcat pentru români: G. Voica (10, 67), Al. Ene (84)
Stadion „23 August”. Spectatori: 85.000
Dinamo: Birtașu – Gh. Băcuț, L. Băcuț, Fl. Anghel – Călinoiu, I. Nunweiller – V. Anghel, N. Dumitru, Al. Ene, G. Voica, I. Suru. Antrenor: Angelo Niculescu
2. SUCCES ÎMPOTRIVA „GALACTICILOR”
Deși nu a ajutat pentru calificare, a fost unul dintre cele două succese reușite de o echipă românească în fața celei mai galonate grupări din Europa, precedentul aparținându-le celor de la FC Argeș în ’72/’73. Realul avea deja 6 Cupe ale Campionilor în vitrină!
Cupa Campionilor Europeni 1975/1976, turul I, retur (1-4)
Dinamo – Real Madrid 1-0
A Marcat: Al. Sătmăreanu (33)
Stadion „23 August”. Spectatori: 50.000
Dinamo: C. Ștefan – Cheran, Dobrău, G. Sandu, Lucuță – Al. Sătmăreanu, D. Georgescu, Custov (Mateescu 77) – R. Nunweiller, Dumitrache (Vrânceanu 14), M. Lucescu. Antrenor: Nicolae Dumitru
3. CEA MAI MARE VICTORIE DIN ISTORIE
Dinamo a umilit la București campioana Irlandei de Nord, înregistrând un scor care este și în acest moment meciul cu cea mai mare diferență din istoria Cupei Campionilor Europeni / Champions League.
Cupa Campionilor Europeni 1973/1974, turul 1, retur (1-0)
Dinamo – Crusaders Belfast 11-0
Marcatori: D. Georgescu (7, 14, 47, 63), R. Nunweiller (19, 40, 75, 81), Dinu (52), Dumitrache (67), Beckett (88 autogol)
Stadion Dinamo. Spectatori: 12.000
Dinamo: Cavai (Duha 50) – Deleanu, Dobrău, G. Sandu, Lucuță (Custov 63) – Al. Sătmăreanu, Dinu, Al. Moldovan – Dumitrache, D. Georgescu, R. Nunweiller. Antrenor: Ion Nunweiller
„O istorie hazlie. Primul meci s-a jucat la Belfast. Eu nu am fost în echipă. La întoarcere, câțiva colegi au spus că a fost un meci foarte greu, 1-0, nord-irlandezii sunt foarte puternici. Li s-a dat o primă, bine că nu se difuzau meciurile! Când am jucat în retur, am țipat la ei să le fie rușine după vreo 20 de minute. Ăia habar n-aveau de fotbal. Erau amatori-amatori, niște bărboși d-ăștia, aveai senzația că sunt ceva între chitariști cu ospătari. Amatori puri!”
Cornel Dinu, căpitan Dinamo 1973/74
4. AU UCIS CATENACCIO
„Câinii” au fost conduși de Interul legendarului Helenio Herrera, dar au întors repede scorul, câștigând partida la limită. Din păcate, calificarea a fost pierdută în ultimul minut, după golul marcat de Giacinto Facchetti. Inter era în primul sezon după două în care câștigase consecutiv Cupa Campionilor Europeni, cu nume uriașe precum Mazzola, Picchi, Jair sau Burgnich.
Cupa Campionilor Europeni 1965/1966, turul I, retur (0-2)
Dinamo – Inter Milano 2-1
Marcatori pentru români: Frățilă (26), Haidu (51)
Stadion „23 August”. Spectatori: 18.912
Dinamo: Datcu – C. Popa, I. Nunweiller, L. Nunweiller, D. Ivan – Gergely, C. Ștefan – Pârcălab, Frățilă, G. Ene, Haidu. Antrenor: Angelo Niculescu
„Inter era o echipă de mare clasă, condusă de Herrera, Pichi libero. Inventaseră apărarea cu libero, noi jucam în linie. Nu aveai cum să îi elimini, a fost o onoare să jucăm cu ei și totuși nu ne-au eliminat rușinos. Era greu să intri în posesie, ne chinuiam să le luăm mingea!”
Ion Pârcălab, atacant Dinamo 1965/66
5. ȘI APOI L-AU ELIMINAT!
Eliminată de Inter în 1966, Dinamo nu a mai iertat colosul italian și și-a luat revanșa în sezonul 1981/1982. Când roș-albii antrenați de Valentin Stănescu au mers mai departe în Cupa UEFA, trecând de Milano cu scorul general de 4-3. Interul nu era forța anilor ’60, însă rămăsese o echipă de top în Italia.
Cupa UEFA 1981/1982, turul II, retur (1-1)
Dinamo – Inter Milano 3-2
Marcatori pentru români: D. Georgescu (30), Augustin (100), Orac (107)
Stadion Dinamo. Spectatori: 20.000
Dinamo: D. Moraru – I. Marin, Bumbescu, Dinu, N. Stănescu (D. Zamfir 107) – Augustin, Custov, Dragnea – Țălnar (Stredie 105), D. Georgescu, Orac. Antrenor: Valentin Stănescu
„Pentru mine a fost meciul de debut contra unei echipe puternice. Inter era o forță în Europa și golul meu a decis calificarea. Am ratat si un penalty la 3-2 si ultimele minute nu știam cum să mai țin de minge. Inter avea jucători ca Bergomi, Altobelli, jucători de echipa națională. Atmosfera a fost fantastică. În prelungiri ne conduceau cu 2-1 și a egalat Augustin. Cu stadionul arhiplin, am dat golul trei și puteam decide totul din penalty. Dudu era executant, dar avea umărul dislocat, iar Mulțescu n-a bătut fiindcă a fost faultat. Așa că am executat eu și am ratat! Doamne, mă gândeam că mai dau ăștia un gol și o să fim eliminați din cauza mea. Pe «Meazza» am jucat atât de bine încât ne-au aplaudat italienii și i-au fluierat pe ai lor. A fost incredibil”
Costel Orac, marcator în Dinamo – Inter 3-2
6. AU ELIMINAT DEȚINĂTOAREA TROFEULUI!
Hamburg era campioana en titre a Europei, pregătită de marele Ernst Happel. Dinamo a reușit o victorie uriașă, 3-0, rămasă, probabil, în top 3 victorii ale lui Dinamo din istorie.
Cupa Campionilor Europeni 1983/1984, turul II, tur (2-3)
Dinamo – Hamburg 3-0
Marcatori: Augustin (28), Mulțescu (60), Orac (81)
Stadion Dinamo. Spectatori: 70.000
Dinamo: Moraru – Rednic, Andone, Al. Nicolae, I. Marin – Mulțescu, Augustin, Custov, Țălnar (Movilă 67) – M. Dragnea, Orac. Antrenor: Nicolae Dumitru Nicușor
„Am bătut campioana en titre a Europei, iar eu am dat două goluri în acea „dublă”. Hamburgul era pe atunci ceea ce este Bayern Munchen acum. Golul pe care l-am marcat în minutul 60, de la mai mult de 37 de metri, a fost un fel de „folha seca”. Pe la jumătatea distanței, mingea a cârmit pe colț și portarul a rămas pe poziția inițială. În fotbalul de azi, am mai văzut la Gareth Bale și Toni Kroos execuții ca aceea. A rămas în istorie în special pentru fani. Personal, îmi place mai mult golul pe care l-am marcat în retur pentru că atunci am driblat și fundașul, și portarul”Gigi Mulțescu
7. PRIMA ECHIPĂ ÎN SEMIFINALELE CCE
Dinamo Minsk era campioana Uniunii Sovietice, o competiție care aduna trupe uriașe ale anilor ’80, precum Dinamo Kiev, învinsă de Steaua în Supercupa Europei, sau trupele moscovite. Dinamo a reușit să fie prima trupă din România ajunsă în semifinalele CCE, unde a pierdut în fața lui Liverpool.
Cupa Campionilor Europeni 1983/1984, sferturi de finală, retur (1-1)
Dinamo – Dinamo Minsk 1-0
Stadion „23 August”. Spectatori: 70.000
Marcator: Augustin (9)
Dinamo: D. Moraru – Rednic, Al. Nicolae, I. Marin, N. Stănescu – M. Dragnea, Mulțescu (Custov 46), Movilă, Țălnar (V. Turcu 87) – Augustin, Orac. Antrenor: Nicolae Dumitru Nicușor
8. ULTIMA OARĂ ÎN VÂRF
Într-o perioadă bună pentru fotbalul sârb, care câștiga, la începutul anilor ’90, CCE prin Steaua Roșie, Dinamo a trecut de Partizan pentru a se califica în semifinalele Cupei Cupelor. Ultima mare reușită pentru dinamoviști în Europa. Echipa s-a destrămat după 1990, cu majoritatea eroilor ajunși în campionate străine.
Cupa Cupelor 1989/1990, sferturi, retur (2-1)
Partizan Belgrad – Dinamo 0-2
Marcatori: I. Lupescu (53), Răducioiu (70)
Stadion „Buducnost”, Spectatori: 15.000
Dinamo: Stelea – Mihăescu (Meszaros 82), Rednic, Andone, M. Klein – Timofte, I. Lupescu, Mateuț, D. Lupu – Vaișcovici (C. Zamfir 76), Răducioiu. Antrenor: Mircea Lucescu
9. UMILINȚĂ PENTRU ISTORIE
Cu victoria împotriva lui Everton, Dinamo și-a asigurat, în premieră, prezența în grupele unei competiții continentale. Everton încheiase ultimul sezon în top 4 în Anglia și avea jucători precum Tim Cahill, Phil Neville și Nuno Valente.
Cupa UEFA 2005/2006, turul I, tur (0-1)
Dinamo – Everton 5-1
Marcatori pentru români: Niculescu (27), Zicu (51), Fl. Petre (74), Bratu (76, 90+2)
Stadion Dinamo. Spectatori: 14.000
Dinamo: Gaev – L. Goian, Tamaș, Moți, Pulhac – Fl. Petre (Galamaz 83), Mărgăritescu, Pleșan (V. Munteanu 72), Grigorie – Zicu, Niculescu (Bratu 60). Antrenor: Ioan Andone
10. MINUNEA DE LA LIBEREC
Cel mai cunoscut succes al lui Dinamo în istoria recentă a cupelor europene. Îmbrăcați într-un galben-negru intrat în inimile fanilor din Ștefan cel Mare, „câinii” întorceau un 0-3 la „masa verde” din tur și învingeau la penalty-uri. Liberec nu era un nume nici pe departe mare, însă maniera în care Niculae, Matache și compania au întors scorul a produs haos în țară, cu echipa așteptată la aeroport la sosire.
Europa League 2009/2010, play-off, retur (0-3)
Slovan Liberec – Dinamo 0-3
Marcatori: A. Cristea (2), M. Niculae (57, 82)
Stadion „U Nisy”. Spectatori: 6.000
Dinamo: Matache – Molinero, Moți, Dr. Grigore, Diabate – Zicu, D. Kone, Boștină, Ad. Cristea (Torje 64) – A. Cristea (Niculescu 75), Dănciulescu (M. Niculae 46). Antrenor: Dario Bonetti