În fiecare an pe 14 iulie, Franța sărbătorește Ziua Națională. Prin această zi se celebrează 2 evenimente ce au marcat istoria modernă a acestui stat, și anume Sărbătoarea Federației și începutul Revoluției Franceze prin căderea Bastiliei. În onoarea Republicii Franceze, această zi este sărbătorită și în alte țări din Europa. Această sărbătoare a fost instaurată în Franța în anul 1880.
La 14 iulie 1789, revoluționarii parizieni au luat cu asalt unul dintre cele mai mari simboluri ale absolutismului monarhic, Bastilia. În anul următor la aceeași dată, la sărbătoarea reconcilierii și unității francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credință legii și Națiunii. Astfel, celebra frază „Libertate, Egalitate, Fraternitate” a devenit deviza Republicii Franceze, iar din aceasta s-au inspirat multe democrații occidentale mai apoi.
Franţa este principalul contribuitor şi promotor al acţiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reuneşte state şi guverne de pe cinci continente. Franţa face parte şi din grupul celor mai industrializate naţiuni, G8, fiind a cincea economie mondială, conform statisticilor Băncii Mondiale din 2014.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro01.05.202514 iulie, Ziua Franței
Articole similare
CELE MAI RECENTE ȘTIRI
- 01 / 05 : Ziua Mondială a Libertății Presei
-
01
/
05
:
Presa liberă – instituția fără de care democrația nu poate exista
– Ion Tița-Călin, membru UZPR -
01
/
05
:
Libertatea presei şi inteligenţa artificial
– Marina Bădulescu, președinte filiala UZPR AGERPRES -
01
/
05
:
Nu putem concepe o societate fără libertate de exprimare
– Alexandru Tamba, președinte filiala UZPR Sălaj -
01
/
05
:
Presă și Libertate, o formulă transcendentă
– de Marian Nencescu, președinte Filiala Culturală a UZPR
Articole recente
- Ziua Mondială a Libertății Presei
- Presa liberă – instituția fără de care democrația nu poate exista
– Ion Tița-Călin, membru UZPR - Libertatea presei şi inteligenţa artificial
– Marina Bădulescu, președinte filiala UZPR AGERPRES - Nu putem concepe o societate fără libertate de exprimare
– Alexandru Tamba, președinte filiala UZPR Sălaj - Presă și Libertate, o formulă transcendentă
– de Marian Nencescu, președinte Filiala Culturală a UZPR - O șansă de a aprecia profesioniștii din media
– Lavinia Betea, membru în Consilul Director al UZPR - Ziariștii au dreptul și datoria să se bată pentru a se putea exprima liberi
– Petrică Butuc, președinte UZPR Filiala Vrancea
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro