De unde vine expresia ”a dormi iepurește”? Probabil că te-ai întrebat de nenumărate ori de unde vine această expresie și care este legătura somnului omului cu cel al iepurelului?
Trebuie menționat faptu că această expresie înseamna a dormi cu grijă, cu atenție și cel care doarme iepurește s-ar trezi la cel mai mic zgomot.
În general, cei care lucrează noaptea sau paznicii dorm iepurește, pentru că la cel mai mic zgomot ar trebui să se trezească.
De unde vine expresia ” a dormi iepurește ”?
În credința populară, se crede că iepurele este unul dintre cele mai fricoase animale. Mai mult de atât, s-a presupus că iepurele nu are un somn adânc și se trezește (de frică) la cel mai mic zgomot, de aici expresia ” a dormi iepurește ”.
Dar realitatea este total diferită de această credință. Cu toate acestea, limba română s-a ales cu o expresie frumoasă, care descrie somnul pe fugă.
Scriitorul Ionel Pop, un mare iubitor al naturii, spunea într-una din multele sale povestioare dedicate naturii, păsărilor și animalelor, că, de fapt, iepurii dorm cu ochii închiși (nu deschiși, cum se crede!), dar iepurele este un animal șiret.
El, și în somn fiind, aude, de departe și de îndată, pașii celui care se apropie, se trezește, stă cu ochii nemișcați și larg deschiși, privind atent ce se întâmplă.
Șiretlicul constă în faptul că el știe că blana lui are o asemenea culoare încât se pierde în culorile naturii înconjurătoare și, din această cauză, de cele mai multe ori, dușmanul trece pe lângă el fără să-l observe. Deci iepurele nu e mai fricos decât alte animale sălbatice și nici nu se încrede doar în iuțeala picioarelor!
Curiozitate
Ca simplă curiozitate, iepurele de casă poate trăi până la 10-12 ani, în timp ce iepurele sălbatic trăiește mult mai puțin (un an sau doi). Așadar el are motive serioase să fugă atunci când aude cel mai mic zgomot și să se trezească la cel mai mic zgomot. Până la urmă este viața lui în joc!