◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

Majoritatea rezidenților din orașele europene, supuși poluării care le afectează sănătatea

Cei mai mulți dintre cetățenii europani care trăiesc în oraşele de pe „bătrânul continent” se confruntă cu niveluri de poluare atmosferică dăunătoare sănătăţii, în pofida îmbunătăţirii calităţii aerului înregistrate în ultimele două decenii şi a scăderii poluării induse de măsurile de izolare de anul trecut, pe fondul pandemiei de COVID-19, anunţă Agenţia Europeană de Mediu, într-un raport.

Poluarea atmosferică reprezintă cel mai mare factor de risc pentru sănătate din motive de mediu în Europa, poluarea cu particule fine cauzând 307.000 de decese premature în Uniunea Europeană în 2019 – cu circa 33% mai puţine decese decât în 2005.

Circa 97% din populaţia urbană a Uniunii Europene a fost expusă unor niveluri de particule fine în suspensie peste cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 2019, în timp ce 94% s-au confruntat cu niveluri care încalcă limitele impuse de OMS în ceea ce priveşte poluarea cu dioxid de azot, se precizează în raportul agenției.

Expunerea la poluarea atmosferică este asociată cu cancerul pulmonar, boli cardiovasculare şi astm.

În cele 27 de state membre ale UE şi în alte state europene, inclusiv Turcia şi Kosovo, 95% din staţiile de monitorizare a calităţii aerului au înregistrat concentraţii de particule fine în suspensie peste recomandările OMS în 2019, procentul acestora scăzând la 92% în 2020.

Pentru dioxidul de azot, 79% au înregistrat concentraţii peste recomandările OMS în 2019, scăzând la 71% anul trecut.

Cele mai ridicate niveluri de poluare cu dioxid de azot, produs mai ales de transportul rutier, au fost înregistrate în Germania şi Luxemburg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *