Cronică la cartea lui Radu Vida

“Teama de sine însuși” în romanul “Iubirile vikingilor” de Radu Vida
Scriitorul și jurnalistul Radu Vida, doctor în sociologie, este din calibrării cu romanul “Iubirilevikingilor “, carte în care epicul cu mari paranteze, aduce clarificări unor evenimente și comportări din perioada de tristă amintire, făcând să se întindă pe pânza vremii o pastă consistentă, urmele unei comunități din Marele Oraș înrădăcinate, viețuind adânc într-o societate a cărei fericire e suferința.
Până în prezent autorul a publicat următoarele cărți “Harfa de ziuă” în 1997, “Albastrul nechemărilor “, 2001, “Din vraja iubirii, anii… “, 2005 “, Preumblare în Occitan ia” în 2009 “și îl regăsim cu creații în multe antologii apărute în română, engleză, spaniolă, coreeană, chineză etc, fiind prezent în diferite dicționare, fapt ce ne confirmă că Radu Vida este un scriitor de forță al psihologiilor contradictorii.
Nu întâmplător este data cest titlu romanului. El ne dezvăluie aspiraţiile personajelor spre independență și rezistența lor la un regim totalitar în tot ce făceau, dar mai ales în discuțiile la un “pahar de vorbă”, momente în care se visau luptători precum vikingii.
Cartea este structurată în trei capitole, în care acțiunile, aparent independente unele de celelalte, totuși sunt complementare unui văl de confesiune, iritată sau melodioasă, evocatoare și dureroasă, suspicioasă, acoperind toate întâmplările, tăcându-le într-o formă superioară simplei fotografieri, într-o relatare prelungă și vizionară.
În primul capitol intitulat” Ava “, având ca motto:” Vei plânge acolo unde nimenea/Îți va putea vedea, trist, chipul… “, sensul titlului, care oscilează între trei variante, precum mreajă de prins pește și înțeles ca tată, părinte, dat călugărilor bătrâni, ne developează subtil acțiunile regimului de dictatură comunistă care i-au cuprins pe oameni ca într-o plasă de prins pește, sau un fel de tătuc “protector “, dar și numele unui personaj al cărții, prieten de pahar cu tinerii veniți în Marele Oraș, cu cartierele: Iris, strada Podgoriei, Carbochim, Oașului sau Baciului, repere ce ne confirmă faptul că este vorba de Clujul anilor de după ocupația sovietică.
Viața argintarului, cel mai bun din localitate, care lucra la cooperativa meșteșugărească dând naștere la adevărate opere de artă, de la cupe, vaze, la farfurii din argint mult căutate de activiștii de partid, devenind și cadouri pentru tovarășul și tovarășa din fruntea PCR, trece prin momente grele, ajungând chiar la închisoarea de la Gherla datorită unor intrigi. Moment în care acesta începe să viseze la libertatea din Suedia, zonă din Scandinavia, unde sau stabilit vikingii, populație războinică. Nume pe care-l foloseau și personajele din roman în momentele de răzvrătire interioară față de regimul nedemocratic instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice (rusești). Radu Vida în acest capitol zugrăvește cu realism condițiile inumane din pușcăriile comuniste prin care a trecut Ava-argintarul, în care comandanții închisorilor aveau drept de viață și moarte față de deținuți, mulți nevinovați.
Al doilea capitol intitulat “Ucu “, ce se deschide cu mottoul:” Cineva din noi, umbra rece ce-o purtăm/Ne urmărește mereu, însemnându-ne/lumina și umbrele “, este confesarea unui jurnalist, textul fiind un mijloc de transformare a realității în fenomenele ei fundamentale. Aici descoperim nume de scriitori și ziariști cunoscuți din Marele Oraș, în diferite ipostaze, la studioul de radio, la birt, în livada cu pruni de pe Cetățuie, din discuțiile cărora înțelegem ororile făcute de Securitate, dar și teama de această odioasă instituție. Interesantă este discuția lui Ava, dar și mărturisirea că doar Shloim-argintarul a fost “pentru mine și tată, și mamă. “. Destăinuire făcută către Simeon în timp ce stătea la coadă să plătească dările la administratorul blocului imigranților din Suedia.
Din facerea și desfacerea aventurilor din lumea largă, din acest dor al libertății, al iubirii pentru Maria, soția lui, din acest sentiment al eternității care mână aștri nestinși și rotitori ai Europei s-a născut proza lui Radu Vida.
Al treilea capitol al cărții, intitulat “Silversson “, având ca motto: “Simți o fiară în apropiere/Și fugi să scape de ea. “cuprinde scrisorile dintre Ava și Maria, soția lui, momente de rememorare a vremurilor din România, dar și concepția suedezilor despre imigranți, cărora le spuneau la toți musulmani, indiferent de naționalitate.
Într-un paragraf sunt redate peripeţiile lui UCU, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, în zbaterea primirii unei vize pentru o excursie în Danemarca, dar și texte cu nuanță de pamflet și iz de ironie la lupta din societatea de acasă și de… clasă.
Romanul lui Radu Vida este o parabolă cu sens de învățătură, ca un labirint, unde căile se bifurcă și se închid, dar nu fără speranţă de redeschidere.” Iubirile vikingilor “este un simbol, amintindu-ne de Vargas Llosa. Fraza prozatorului are, învederat, energii, e curată, dar sună musical ca o litanie infinită, ascultată-n ansamblu. Personajele autorului sunt niște candizi, oameni cu spiritul competiției, Ave este inocent, mai aproape de omul normal. Sunt aici: lupta cu puterea, negura, absurditatea, nuanțe biblice, tăcerea astrală a umanității. Din celularitatea reconstrucției sale, autorul ne-a dat nu un roman simultaneist ci o frescă cu epilog deschis a conștiințelor care operează direct în istorie. Radu Vida este un romancier autentic, exprimat pe de-a-ntregul în angrenajul prozaistic.
Al. Florin ȚENEUZPR