MIOARA VERGU-IORDACHE : ”Este nevoie să ne facem curățenie în propria ogradă”
REPORTER: – Când și unde ați făcut primii ”pași” în presă ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Acum 60 de ani, una dintre cele 12 familii cu care locuiam într-o casă naţionalizată şi-a cumpărat televizor. Uneori, îl scotea la geam şi ne adunam cu toţii să vedem emisiunile. Eram fascinată. Nu prea înţelegeam şi de aceea nu am mărturisit că aş vrea să fiu şi eu acolo, pe ecran. Apoi, în urma unui conflict domestic, eram prin clasa a VI-a, unul dintre vecini m-a rugat să scriu o reclamaţie către „Viaţa Buzăului”. Am scris şi în ziar a apărut un fragment. Suficient ca să încep să simt mirosul de …cerneală tipografică. Eram o justiţiară. În liceu, acum 50 de ani, am fost – cu ajutorul cadrelor didactice şi al colegilor – redactor şef al revistei „Năzuinţe”, revista Liceului „Mihai Eminescu” din Buzău. Am cochetat în gândul meu cu profesiile de avocat, procuror, sociolog, actor. Ştiţi doar, gazetăria are ceva din fiecare… Dar nu ştiam că există o Facultate de ziaristică. Regretatul scriitor buzoian Ion Crăciunică mi-a spus de existenţa ei, dar şi de condiţiile de admitere. Ştiam, îl citisem pe domnul Caragiale, că sunt două condiţii esenţiale pentru această profesie: „Cinste şi Gramatică”. De aceea m-am dus încrezătoare la admitere. Şi primii paşi în presă i-am făcut în prima practică de două săptămâni, care a durat din vacanţa de vară de după anul I până astăzi, la „Scânteia tineretului” şi oriunde am mai lucrat sau am colaborat, în presa scrisă sau audio-vizuală. Am făcut „paşi” în presă la „Viaţa Buzăului”, „Scânteia tineretului” /”Tineretul Liber”, „Luceafărul”, „Curierul Naţional”, „Actualitatea”, revista „955”, „Cuget Liber”, Radio România etc
REPORTER: – De ce ați ales presa tipărită sau mai nou presa online și nu v-ați orientat spre radio ori televiziune ?
MIOARA VERGU-IORDACE: – Da, am ales presa scrisă. În facultate, am avut profesori foarte buni, cărora le mulţumesc pentru tot. În programă, pe lângă materii de cultură generală, multe erau de specialitate: radio, televiziune, stenografie, foto, limbi străine, secretariat de redacţie. Pentru toate aveam studiouri, laboratoare, ateliere. Editam, în mica noastră tipografie, publicaţii. Am învăţat ce înseamnă predocumentarea şi documentarea. Am avut avantajul unei biblioteci excepţionale. Am făcut practică, prin rotaţie, toţi studenţii, la AGERPRES, la Radio, la televiziune, în presa scrisă cotidiană şi periodică. Deci, da, la absolvire, am putut alege. De ce am ales presa scrisă? Pentru că magnetofoanele Uher erau prea grele şi eu nu eram puternică, pentru că la televiziune mi s-a părut confortabil să… „mă armonizez” cu echipe alcătuite în general din bărbaţi. Nu oricine poate să facă presă audio sau audio-vizuală. Îţi trebuie şi anumite calităţi specifice, pe lângă cele generale, îţi trebuie dicţie, ritm, prezenţă de spirit, înfăţişare armonioasă, seducţie…„Cinste şi Gramatică”, ochii şi urechile mele, un carnet şi un pix mi s-au părut – şi nu cred că m-am înşelat – prietenii cei mai buni, ajutoare de nădejde. Şi azi tot aşa aş alege! Online? Încerc să mă adaptez, din necesitate. Eu încă tânjesc după mirosul cernelii imprimat în hârtia de ziar. Ca şi în cazul cărţilor. Presa scrisă impune o mai mare responsabilitate. După ce s-a tipărit ziarul, nu mai ai la îndemână tasta „delete” ca să ştergi sau să înlocuieşti o greşeală, o informaţie greşită… Cuvântul tipărit nu zboară, nu se şterge, el rămâne.
REPORTER: – Ca jurnalist cu vechime și experiență, cum apreciați presa românească de astăzi, în comparație cu cea dinainte de 1989 ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – În general, nu-mi place! Sunt ziarişti foarte buni, dar presa în întregul ei … Am căzut prea mult în „tabloidizare”. „Pe vremea mea” citeai ziarul, ascultai la radio sau te uitai la televizor pentru :a afla informaţii. Cum erau ele, ideologizate. Toţi aveam o grilă de decodificare. Astăzi, aceleaşi personaje, aceleaşi fapte, acelaşi timp şi acelaşi loc dau ştiri diferite, în funcţie de … În funcţie de ce? Ce facem cu deontologia? Ce facem cu libertatea presei într-o societate democratică?! Ce ne facem cu exprimarea în limba română? În scris sau la televizor? Veţi zice, poate, că noi informăm, nu educăm! Eu zic că educăm informând, sau informăm educând. Accentul îl pune fiecare cum simte, dar este vorba de informare şi educare. O comparaţie? Am lucrat şi la „Viaţa Buzăului” şi la „Scânteia tineretului” înainte de 1989. Am avut – să-i ţină Dumnezeu! – colegi extraordinari, ziarişti renumiţi, analişti, scriitori, „făcători” de publicaţii şi după 1989. Nu ştiu dacă ei cred la fel, dar eu cred că noi, mai ales la „Scânteia tineretului” am avut noroc de conduceri foarte „destupate” . M-am uitat acum vreo doi ani pe nişte numere vechi din ziar. Cu foarte puţine excepţii, dacă le dăm „şapoul politic” la o parte, articolele sunt publicabile şi azi. Şapoul era „tributul” nostru, scutul sub care apăreau articole corecte. Documentarea era foarte serioasă, pe teren. Nu la un clic distanţă!
REPORTER: – Sunteți director al revistei Opinia Națională. Vă rog să ne prezentați, pe scurt, această publicție.
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Săptămânalul „Opinia Naţională”, editat de Fundaţia „România de Mâine” – SC Mass-Media SRL, a apărut în anul 1992, la 1 decembrie. Apare de atunci, neîncetat. Se distribuie gratuit în campusurile Universităţii Spiru Haret şi în liceele din Bucureşti şi împrejurimi. Prezentăm informaţii din mediul universitar şi preuniversitar, dar şi informaţii diverse din domeniul cultural, social, juridic. Ne străduim să fim obiectivi şi corecţi cu limba română.
REPORTER: – Ca dovadă a notorietății și aprecierii de care vă bucurați în rțndurile colegilor de breaslă, ați fost aleasă în Juriul de Onoare, Disciplină și Arbitraj, din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Ce răspundere vă revine în această calitate ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Juriul de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al U.Z.P.R. este organismul independent, competent să cerceteze şi, dacă este cazul, să sancţioneze abaterile membrilor U.Z.P.R. de la îndatoririle prevăzute în Statutul Uniunii, respectiv de la normele deontologice unanim admise ale profesiei de jurnalist. Are, de asemenea, funcţia de mediere a eventualelor conflicte care pot apărea între persoane care compun organismele prevăzute în statut, dacă neînţelegerile, depăşind dreptul la diversitatea opiniilor.
REPORTER: – Ce viitor credeți că are presa tipărită, în condițiile adevăratei ”explozii” a presei online ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Nu explozia presei online este la baza declinului presei scrise. După mine, „cauza” financiară, absenţa sau, să zicem, numărul redus al unor patroni de presă care să înţeleagă valoarea presei scrise, salariile mici acordate ziariştilor, valoarea scăzută (mă scuzaţi!) a şcolilor de presă… Presa scrisă este „ajutată” să moară atât din exterior cât şi din interior. Din păcate.
REPORTER: – Mai poate fi socotită presa a patra putere în stat ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Da, chiar o „ghioagă”. La ora aceasta cred că este chiar singura putere în stat. De presă se mai teme lumea, că-i face de râs pe unii, că de justiţie, poliţie, executiv… nu e cazul. De aceea răspunderea presei este uriaşă. De aceea trebuie să avem mare grijă! Este uşor să dărâmi, mai greu este să construieşti! Trebuie să rezistăm tentaţiei unei ştiri „excepţionale”, „nemaiîntâlnite”, „extraordinare” . Trebuie să ne documentăm, să nu ne lăsăm tentaţi cu „dosare servite”, să nu facem jocul politicului, să fim independenţi, obiectivi, corecţi.
Organizaţiile ziariştilor au un rol foarte important. Cu condiţia ca ziariştii să fie uniţi, să servească interesului breslei, să intervină în favoarea acestei profesii extraordinar de frumoase, dar şi foarte grea. UZPR îşi asumă acum acest rol dificil. Ziariştii nu sunt uşor de „armonizat”, sunt personalităţi puternice, sunt oameni informaţi, care se implică doar dacă înţeleg exact despre ce este vorba. Acum cred că este un moment în care să înţelegem, să fim „unitari” în promovarea prestigiului şi interesului profesiei de ziarist.
Ca amintire. Începusem foarte bine, vă spun în calitate de fost preşedinte al Societăţii Ziariştilor din România, la începutul anilor 90. În vremea aceea am fost trataţi ca o putere reală în stat. Dar şi noi ne luam în serios. Dacă vă amintiţi, erau tiraje de peste un milion de exemplare, lumea citea multă presă… Presa scrisă era la putere! Apoi, din motive obiective – apariţia concurenţei, multe staţii de radio şi televiziune, multiplicarea numărului de ziarişti –interesul a început să scadă. Atunci, mulţi ziarişti şi-au primit legitimaţiile de la FIJ, de care au beneficiat în lume, s-au înscris în Organizaţia Europeană a Jurnaliştilor, SZR a fost invitată, şi ea a invitat la rândul ei şi celelalte organizaţii existente în ţară, să constituie şi să facă parte din Confederaţia Balcanică a Jurnaliştilor.
Sigur, presa poate fi putere în stat. Şi dacă am mai renunţa la orgolii individuale, în favoarea orgoliului profesiei.
REPORTER: – Aveți încredere că tinerii jurnaliști de astăzi vor reuși să ducă mai departe prestigiul presei românești ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Da, sigur că da! Spuneam şi mai devreme că sunt ziarişti excepţionali. Da, sunt! Dar, în faţă, din păcate, nu ies aceştia. Îmi e ruşine când văd „procurori” în loc de ziarişti la emisiuni tv, lăcrimez – ştiu, sunt patetică! – când aud şi nu înţeleg propoziţii care ar trebui să fie în limba română, când se stâlcesc nume proprii, când virgula tronează între subiect şi predicat, când cel care întreabă vorbeşte mai mult decât cel întrebat, când este evident cum se trage spuza pe diverse turte… Este nevoie să ne facem curăţenie în propria ogradă. Tinerii ziarişti trebuie să facă această…debarasare de cei care nu pot sau nu vor să facă presă. Cu toate aceste, eu sunt optimistă.
REPORTER: – Ce sfaturi le dați jurnaliștilor aflați la început de drum ?
MIOARA VERGU-IORDACHE: – Nu ştiu ce sfaturi să le dau, altele decât aş da oricărui tânăr. Nici nu cred că au nevoie de sfaturile mele. Dar, să iubească ceea ce fac, să „tragă” de ei pentru a fi la zi cu toate informaţiile, să se predocumenteze şi documenteze cu toată seriozitatea, să citească, să întrebe şi să asculte răspunsurile, să nu se creadă buricul pământului, să nu creadă tot ce li se spune, să aibă demnitate şi coloană vertebrală, să se individualizeze în echipă, să dorească să fie cel mai bun, să-şi facă surse de încredere, pe care, însă, să le verifice şi din alte surse… Ştiu, e foarte greu! „Gloria” se câştigă greu şi se pierde repede. Nu trebuie să facem nimic pentru a fi pe placul cuiva. Cu orice risc, trebuie promovat adevărul şi asumată apartenenţa pe care o are fiecare, pentru ca toţi consumatorii de presă să înţeleagă rostul, scopul, înţelesul unui act de presă.
REPORTER: – După câte știu, sunteți și autoarea unor cărți tipărite în decursul anilor. Vorbiți-ne puțin, vă rog, despre această latură a activității dumneavoastră.
MIOARA VERGU-IORDACHE: -Nu, nu sunt autoare. Sunt doar „moaşă” pentru nişte volume care-mi sunt foarte dragi, ele şi autorii lor. Iubesc cartea, şi ca obiect, îmi place să o mângâi, să o admir, să o miros, îmi place să aflu între coperte textele frumoase pe care le aud, le văd. Le-am propus autorilor să le adunăm – mai ales interviuri cu personalităţi de aici şi de pretutindeni, realizate de Matei Georgescu (7 volume), Valeriu Râpeanu (1 volum), a arh. Adrian Mahu etc şi aşa s-au născut cărţile pe care le-am „moşit”. Nu am nici un merit. Sunt recunoscătoare acestor oameni că mi-au dat voie să fiu părtaşă la bucuria lor. Sunt un om bogat, am mulţi prieteni izvoditori de perle literare.
Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR
