Regizoarea Cătălina Buzoianu a murit la 3 august 2019, la vârsta de 81 de ani, anunţă Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Cătălina Buzoianu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, s-a născut la 13 aprilie 1938, la Brăila.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1965-1970), la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu. A participat, în paralel, la atelierele de creaţie ale profesorilor Radu Penciulescu şi David Esrig, potrivit http://brailapebune.net/.
După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde a pus în scenă spectacolele „Pescăruşul” de A.P. Cehov (1970), „Bolnavul închipuit” de Moliere (1970), „Poveste de iarnă” de William Shakespeare (1973). A fost, apoi, regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, până în 1973, unde s-a făcut remarcată cu spectacolul „Peer Gynt” de Ibsen (1972), conform www.teatrul-azi.ro.
A fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din Bucureşti (1979-1985). Dintre spectacolele regizate aici, amintim: „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” de Paul Zindel (1978), „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello (1979), „Maestrul şi Margareta” după Mihail Bulgakov (1980), „Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981), „Trovarsi” de Luigi Pirandello (1992), „Pescăruşul” de A.P. Cehov (1993), „Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999), „Spirit” de Margaret Edson (2001), „Lolita” de Vladimir Nabokov (2002), „Cum gândeşte Amy” de David Hare (2005), „Furtuna” de William Shakespeare (2009).
Apoi a fost regizor permanent la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti (1985-2006), unde a regizat, printre altele: „Interviu” de Ecaterina Oproiu (1975); „O dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu (adaptare proprie, 1986), „Uriaşii munţilor” de Luigi Pirandello (1988), „Merlin” de Tancred Dorst (1991), „Patul lui Procust” după Camil Petrescu (1995), „Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello (1995), „Copilul îngropat” de Sam Shepard (1996), „Petru” de Vlad Zografi (1998), „Mutter Courage” de Bertolt Brecht (1999), „Turandot” de Carlo Gozzi (2000), „Odiseea 2001” (după un scenariu propriu şi realizat în coproducţie cu Teatrul Tourski, Marsilia), „Tatăl” de August Stindberg (2004), „Richard al III-lea se interzice” de Matei Vişniec (2006), „Noi doi” de Ileana Răducanu (2015).
A mai regizat spectacolele „Teatru descompus” de Matei Vişniek (Theatrum Mundi, 1993), „Dibuk” de Anski (Teatrul Evreiesc de Stat, 1994), „Fuga” de Mihail Bulgakov (Teatrul de Comedie, 1995), „Chira Chiralina” şi „Mediterana”, după Panait Istrati (Teatrul Maria Filotti din Brăila, 1996, respectiv 1999; la spectacolul „Mediterana” a semnat şi scenariul), „Golem” de Leivik (Teatrul Evreiesc de Stat, 1997), „Marlene” de Pam Gems (Teatrul de Comedie, 2004), „Primul om” (Premier Homme), după romanul omonim al lui Albert Camus (Teatrul Naţional, 2005), „Visul”, după Mircea Cărtărescu (Teatrul Naţional Timişoara, 2007), „Ioana şi focul” de Matei Vişniec (Teatrul de Comedie, 2008), „Când noi, morţi, înviem” de Henrik Ibsen (Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, 2009), „Rinocerii” de Eugen Ionescu (Teatrul de Comedie, 2010), „Magicianul din Lublin” după romanul lui Isaac Bashevis Singer (Teatrul Evreiesc de Stat, 2010), „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” după textul lui Matei Vişniec (”unteatru” Bucureşti, 2011).
A realizat numeroase turnee în cadrul cărora a adus pe scenă spectacole atât în ţară, precum „Tinereţe fără bătrâneţe” de Eduard Covali (Franţa, 1977), „Interviu” de Ecaterina Oproiu (Germania, 1977), „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello şi „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu (Elveţia, 1979), „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (Belgrad, 1982), „Turandot” (Franţa, 2001), ”Odiseea 2001” (4 iunie, Marsilia-12 august, Brăila; prezentat în mai multe porturi din Marea Mediterană, pe un vapor românesc), cât şi în străinătate: ”Nu sunt Turnul Eiffel” (Polonia, 1972), ”Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare şi ”Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (Israel, 1986, respectiv, 1988), ”Vingt miniatures pour Cioran” (Centrul muzical „Marius Constant”, Paris), ”Don Quijote” după Cervantes (Institutul Internaţional de Teatru Mediteranean şi trei companii din Castilla – La Mancha), ”Trei Surori” de A.P. Cehov (Budapesta, 2003), ”Primul om” (”Le premier homme”) după ultimul roman al lui Albert Camus (Franţa, 2004), „Cântarea Cântărilor, versiunea rock” şi ”Visul” (Franţa, 2008), potrivit www.teatrul-azi.ro şi http://arhiva.fnt.ro/.
În paralel cu activitatea regizorală, începând cu 1975, a fost profesoară la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, timp de peste 30 de ani. A fost decan al Facultăţii de Teatru (UNATC) după 1990. După pensionare, a predat la masterat cursurile de Antropologie şi de Forme alternative de teatru.
Cătălina Buzoianu, cunoscută şi peste hotare, a pus în scenă sute de spectacole pentru aproape toate teatrele bucureştene şi a colaborat cu multe teatre din ţară şi din străinătate. A realizat scenarii pentru teatru după romane ale unor autori consacraţi şi a montat şi spectacole de operă, precum: ”Oedip” de George Enescu (Lucerna, Elveţia, 1981; apoi, în 1991, la Opera Naţională Română din Bucureşti), ”Lumea pe lună” de Haydn-Goldoni (Ateneul Român, 1986), ”Ioana pe rug” de Arthur Honneger (Ateneul Român, 1986), ”Caragiale şi noi” (Opera Naţională Română, 1996).
A scris ”Novele teatrale” (1987), ”Vaporul interior” (2001) şi ”Mnemosina, bunica lui Orfeu” (2005).
Activitatea artistică i-a fost recompensată cu numeroase premii româneşti şi internaţionale. Dintre acestea amintim: Premiul Academiei Române (1973); Premiul special al juriului pentru spectacolul ”Romeo şi Julieta” (Durham, Anglia, 1979); premii ale Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi de Muzică ATM (1979, 1980, 1985, 1986); titlul ”Amicus Poloniae”, pentru propagarea culturii poloneze (1980); Premii UNITER în 1991 şi 1995; Marele Premiu al Festivalului Naţional de Teatru (1994, 1996, 1997); Premiul Théâtre vivant – Radio France Internationale, pentru spectacolul ”Teatru descompus” (1993); Premiul ”Salvo Randone”, pentru întreaga carieră, în special pentru montarea operei lui Pirandello (Sciacca – Italia, 1995); Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Dramaturgie Românească pentru spectacolul ”Patul lui Procust” (Timişoara, 1995); Premiul Fundaţiei pentru Teatru şi Film ”Tofan” (1996); Premiul pentru dramaturgie originală la Festivalul „Caragiale” (1996); Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2001); Medalia ”Magna cum Laude” din partea Senatului Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L.Caragiale” (UNATC), în cadrul manifestării dedicate Zilei UNATC, marcată anual la 30 ianuarie, ziua naşterii scriitorului I.L. Caragiale, patronul spiritual al acestei şcoli (2002); Marele premiu al Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru spectacolul ”Richard al-III-lea se interzice”, precum şi Premiul pentru regie (2006); premiul onorific pentru implicarea sa în susţinerea mişcării teatrale independente cu prilejul primei ediţii a Festivalului naţional de teatru independent (2013).
Principesa Margareta i-a înmânat reputatei regizoare, în numele Regelui Mihai I, distincţia ”Crucea Casei Regale a României”, la 26 iunie 2012, în cadrul unui ceremonii solemne. La 30 ianuarie 2013, Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
Regizoarea Cătălina Buzoianu a fost şi director onorific al Festivalului ”Zile şi nopţi de teatru european la Brăila” şi directorul artistic al Studioului internaţional de teatru UNESCO „Andre Louis Perinetti” inaugurat, la Bucureşti, la 14 martie 2009.
Căsătorită cu actorul Papil Panduru, au avut doi copii: scenografa Velica Panduru şi regizorul Ştefan Iordănescu.
Ediţia 2018 a Festivalului Naţional de Teatru, care a avut loc la Bucureşti, a fost dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu.
