(Acest text se dedică celor care se cred ceea ce nu sunt.)
Cel puţin o dată în viaţă l-ai întâlnit şi tu. În troleibuz, pe stradă, în tot felul de instituţii sau printre prieteni. Aparent e un om bun, zâmbitor, educat şi amabil. Cum te vede, prinde a se lăuda cu toate şcolile, universităţile şi toate meritele pe care le-a obţinut vreodată. Dar când îţi deschide uşa, se uită la tine ca boul, ca şi cum, în comparaţie cu el, eşti doar un perete nezugrăvit sau un câine plouat. Îşi ridică ochi-n tavan şi după ce îţi examinează cu atenţie şi ţinuta, aşteaptă ca un boier alintat să-i dai tu primul: „Bună ziua!” ori „Bine ai venit, maestre!” Pentru că el este cineva, iar tu, doar o simplă făptură jalnică care se află întâmplător în faţa lui. Dar, mai nou, toată ţara noastră-i plină numai şi numai de „maeştri”: şi paznicii, şi vameşii, şi vânzătorii, şi măturătorii etc., că nici nu mai ştii cum să te adresezi.
Apoi, îl întâlneşti uneori la magazinul de la colţ, te atinge pe umăr şi te-ntreabă:
– Sângur eşti aişea?
– Da! îi zic, gândindu-mă la familia mea de-acasă. Şi abia, după câteva secunde îmi dau seama că omul nu se interesează de singurătatea mea, dar mă întreabă dacă sunt ultima persoană din rândul de la casierie.
Dar, nu scap de el nici în troleibuz. Îl văd cum îi împinge pe toţi, îl apucă de haină pe cel mai tânăr pasager şi după ce îl ceartă: „Ridică-te, bă, obraznicule, odată!” se aşează cu telefonul în mână şi începe să-şi verifice toate like-urile primite pe Facebook. Simţindu-se dator să le răspundă unora: „Vin de la trinirofkă (antrenament) şi merg să eu abedul (prânzul). Dar, să nu vă miraţi de vocabularul ,,maestrului” nostru. Acesta este, totuşi, un om educat, harnic şi plin de talent. Iar în timpul liber, scrie şi cărţi. De obicei, scrise de alţii, dar asta nu contează. Important este talentul.
Iar când îl rogi să-ţi ofere un autograf, acesta se grăbeşte să scrie: „Pintru tini, cartia asta abe eşîtî!” Şi cum să nu te bucuri sau cum poţi să te mai superi pe-un astfel de om că nu ţi-a dat: „bună ziua”, când te roagă fără cuvinte: „Daţi-mi voie să fiu bou!” Şi-i dai voie, pentru că nu-ţi permiţi să nu fii amabil. Dar, pe lângă toată amabilitatea, te gândeşti să-i mai faci un bine; să ieşi la rampă şi să citeşti următorul anunţ:
– Dragii mei, de azi înainte să fie scutiţi de-a da bineţe toţi „maeştrii” noştri din ţară, care au diplome cumpărate sau scrise de mână. Iar voi, ceilalţi, azi şi-ntotdeauna să vă învăţaţi să spuneţi „Bună ziua” de două ori. O dată pentru voi, şi o dată pentru ei! Bună ziua!
Doina DABIJA / UZPR
