IOAN VASIU: Te numeri printre cei mai cunoscuți jurnaliști din județul Hunedoara. Îți propun să începi acest scurt interviu amintindu-ți când și unde ai debutat în presă.
NICOLLE EBNER: S-a „întâmplat” în anul 1995. Se pregătea lansarea în eter a primului post privat de radio din municipiul Hunedoara, Radio Sica Hunedoara, sub tutela Radio Deva. Era nevoie de „voci radiofonice”, dar și de realizatori de știri și emisiuni. Directorul postului, Aurel Stana, un bun prieten, acum stabilit de mai mulți ani în Spania, a considerat că eram omul potrivit. Mă recomanda, spunea el, vocea și intonația lucrată în mulți ani de teatru de amatori (primul meu regizor de teatru și brigadă artistică, înainte de Revoluția din 1989, a fost Nea’ Țucu Busuioc – tatăl lui Florin Busuioc), dar și experiența de viață. Aveam pe atunci 35 de ani. Așa se face că, dintr-o întâmplare sau o aliniere favorabilă a planetelor – pentru că nimic nu este întâmplător pe lume – am fost prima voce care s-a auzit la primul post de radio privat din Hunedoara post decembristă.
I.V.: De la care jurnaliști importanți ai învățat această meserie?
N.E.: În 1996, Alexandru Câmpean – directorul RADIO Deva, a considerat că locul meu este la „postul mamă”, din reședința de județ. Am fost un autodidact, sub îndrumarea lui și a lui Petrică Muntean, pe atunci redactor șef al postului. Pe lângă știri și emisiunile matinale (de la ora 6:00, la 10:00) am contribuit la selecția viitorilor reporteri pentru postul local PRO TV Deva, deschis tot de Alexandru Câmpean. Una dintre puținele candidate admise a fost Valerica Lasconi, venită tocmai de la Hațeg să-și încerce norocul. Ca să vezi cum este viața… Până în toamna anului 1999, când am ajuns și eu la PRO TV Deva, cum spuneam, am fost un autodidact. La PRO TV pot spune că m-am perfecționat. Bucureștiul era foarte exigent și nu accepta orice fel de știre din teritoriu. Apoi a fost regretatul Mircea Lepădatu care, după radio și televiziune m-a încurajat să abordez și presa scrisă, pe vremea când era în mare vogă „HUNEDOREANUL”. Am revenit sub aripa lui ocrotitoare la „Mesagerul Hunedorean”. Lui i se datorează și volumul meu „MISIONARII”, în care am publicat cele mai interesante articole (interviuri) apărute în edițiile de sfârșit de săptămână ale ziarului. Aveam la dispoziție o pagină întreagă color pentru rubrica „La șuetă cu Nicolle”, varianta scrisă a emisiuni mele de la postul local tv, ONE TV Deva. Ca o paranteză, la una dintre șuetele tv, am povestit timp de două ore cu Adrian Năstase, pe atunci candidat la cea mai înaltă funcție din stat. Abia după 10 ani de experiență am urmat cursurile de jurnalism, online, la sucursala din România a Academiei Britanice de Afaceri și Comunicare. N-a fost o joacă. Patru ani de materie de facultate, comprimați în trei luni de cursuri zilnice, cu laboratoare la fiecare săptămână și examen final de două ore cu 100 de întrebări. Nu am reușit să iau 10, doar 9, nota finală. Credeam că le știu pe toate, dar nu a fost chiar așa.
I.V.: Dacă ai putea da roata vieții înapoi , ai mai alege această profesie?
N.E.: DA! O spun cu toată sinceritatea. Satisfacția reușitelor, viața trepidantă, oportunitatea de a avea tangență cu oameni din toate categoriile sociale – de la cei neputincioși până la miniștri și președinți de țară, de la infractori până la persoane altruiste care fac acte de caritate în anonimat, toate astfel de tangențe au reprezentat pentru mine o experiență de care încă nu m-am plictisit sau săturat. Dovadă este și faptul că, deși sunt pensionară, continui activitatea la HUNEDOARA 1 TV, acum mai mult ca voluntar, jurnalismul devenind din profesie un hobby. Dacă în 1995 eram vocea de la radio, acum sunt vocea de la tv.
I.V.: Amintește te rog câteva locuri de muncă pe unde ai trecut în decursul anilor.
N.E.: După cum aminteam la începutul interviului, am început la Radio Sica Hunedoara, apoi Radio Deva, Hunedoreanul, Mesagerul Hunedorean, Pro TV Deva, săptămânalul Lumina, am „născut” împreună cu Mircea Goian, Ștefan Ciocan și Marcel Bot săptămânalul pe atunci „Replica”, la fel și Gazeta de Hunedoara –împreună cu Marcel Bot și Remus Suciu. Am dat curs oportunității lansate de Tavi Hoandră și Rareș Bogdan – pe atunci jurnaliști la Cluj. A fost pentru prima dată când, știută fiind condiția jurnaliștilor din provincie, am văzut colegi de breaslă care se deplasează cu Mercedes. Nu pot trece cu vederea HUNEDOARA TV, post care mi-a oferit șansa de a realiza cele mai frumoase reportaje din viața mea. O suită de 35 de emisiuni „CARAVANA HUNEDOARA TV”, o adevărată monografie în imagini a unor mirifice zone din județ, cu poveștile, legendele și oamenii locurilor. Apoi, HUNEDOARA 1 TV, „născut” și el, alături de inimoasa și fantastica mea prietenă, Corinna Butnariu. Am plecat la drum cu o plasă de un leu, după cum ne ironiza unul dintre colegii de breaslă, și de câțiva ani, Corinna este pe podium în Top-ul Firmelor Hunedorene, și ca cifră de afaceri. A fost singurul jurnalist pe care l-am susținut, dintre mulți alții, și care nu m-a dezamăgit. Sper că nici eu pe ea.
I.V.: Crezi că presa online care a luat amploare în ultimii ani ar putea duce la dispariția presei tipărite ?
N.E.: – Da, dar nu este singurul motiv. Odată cu evoluția tehnologiei, a societății, dispar o serie de caracteristici obișnuite nouă, câtorva generații. Dispar generațiile care se delectau citind presa la o cafea, dispare și o bună cantitate de presă scrisă. Viața se scurge într-un ritm prea alert, spun unii, și nu mai ai răbdare să citești pagini întregi de anchete sau știri de trei minute. Apoi intervine factorul economic și de mediu. Tot mai puțini copaci tăiați, tot mai puțină hârtie de tipar, din ce în ce mai scumpă. Costurile vor fi tot mai greu de suportat, într-un mediu economic din ce în ce mai instabil, la nivel mondial, nu doar la noi. Și nu în ultimul rând, comoditatea. Evoluția ne face din ce în ce mai comozi.
I.V.: După părerea ta, se mai poate considera presa astăzi ca fiind a patra putere în statul democrat?
N.E.: Mi-e greu să răspund. Dacă te iei după statistici sau sondaje, presa nu figurează nicăieri pe lista instituțiilor în care românii au cea mai mare încredere. Ori, ca să fii o putere, trebuie să vezi câți cred în tine. La modul declarativ, poți spune că este a patra putere în stat. Poate intenționat nu se măsoară un astfel de parametru, ca să nu se afle că, de fapt, presa este prima putere în stat. O dovedește reacția rapidă a celor care trebuie să dea răspunsuri – e drept, nu toți – după ce sunt criticați în presă. Pe de altă parte, să nu trecem cu vederea faptul că în fiecare instituție media există o politică editorială…
I.V. : Ce alte pasiuni mai ai?
N.E.: Nu prea multe. Aș vrea să-mi recapăt starea, trăirile pe care le-am avut în tinerețe când scriam poezii și eram membru al Cenaclului Literar „Lucian Blaga” din Hunedoara, coordonat de poetul Eugen Evu. Mi-a apreciat poeziile, dar a fost primul care mi-a descoperit talentul pentru proză. Mi-e dor să scriu poezii, dar sunt fericită că fiica mea cea mică, Claudia, a moștenit trăsătura genetică și actualmente este multilaureată pe plan național și internațional la capitolul poezie și literatură pentru copii. Fiica mea cea mare este designer vestimentar, dragostea pentru creație născându-se tot din „cauza” mea, de pe vremea când lucram la secția de creație a fabricii de tricotaje din Hunedoara. Îmi mai place să pictez, dar am impresia că, în ciuda faptului că sunt bună prietenă cu timpul, trece cam repede și nu apuc să mă bucur de toate micile bucurii pe care le oferă viața, în fiecare zi. Și pentru căștiu să mi le fac… sunt multe.
Interviu de Ioan Vasiu/ UZPR
