Agenţia rusească de presă TASS a fost suspendată din Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA), în aşteptarea unei decizii cu privire la excluderea acesteia, informează site-ul EANA. „În circumstanţele noii reglementări privind mass-media aplicate de guvernul rus (Roskomnadzor), care restrânge puternic libertatea presei, Consiliul de administraţie al EANA consideră că TASS încalcă scopul EANA, aşa cum este prevăzut acesta în Statutul Alianţei, nefiind în măsură să furnizeze ştiri imparţiale, ceea ce află în centrul declaraţiei de misiune a EANA. Ţinând cont de acest fapt, precum şi de cererea unor membri de a exclude TASS din EANA, Consiliul, în calitate de organ executiv al Alianţei, a decis în unanimitate să suspende imediat TASS din EANA, până când o Adunare Generală va decide, în conformitate cu Statutul, dacă TASS ar trebui să fie exclusă din Alianţa noastră”, indică Alianţa.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024