Despre toate tristețile lumii
În ochii sfinților au ajuns să nu mai încapă lacrimi. Și lacrimile lor se revarsă-n ochii noștri.Doar că noi nu știm cu lacrimile cui plângem,nici de ce pământul se-neacă cu ele… Plângem împreună cu sfinții și ei, împreună cu îngerii noștri.Care,observându-ne tristețea adâncă,ne-ar împrumuta din inima lor,doar-doar să ne vindecăm de această tăcere… Această tăcere care s-a lăsat peste lume ca după un război sau ca după o moarte.O tăcere surdă care știe să sfâșie orice interior. Și nu mai auzi nimic… decât un foșnet de aripi,dar și acelea…