Gabriela Ruse, salt important în clasamentul WTA, după ce s-a calificat spectaculos în prima finală din carieră
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA de la Hamburg, dotat cu premii totale în valoare de 189.708 euro, învingând-o în trei seturi, 2-6, 6-1, 6-4, pe ucraineanca Diana Iastremska, principala favorită, sâmbătă, în penultimul act al competiţiei. Românca a cedat primul set, după ce adversara sa a reuşit trei break-uri, dar apoi a revenit şi le-a câştigat pe următoarele două, obţinând astfel calificarea în ultimul act. Cel mai mare cec din carieră Ruse (23 ani, 198 WTA), venită din calificări, s-a impus după două…