Doamna profesoară Sorina Mihaela Botiș, prin cartea „Mântuirea universală și personală”, apărută la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021, ne atrage atenția asupra unor teme capitale din dogma creștinismului, referitoare la pocăință, iertare, luminarea și mântuirea sufletului. Ne spune care trebuie să fie preocuparea adevărată a omului zilelor noastre – Hristos. Nimeni și nimic nu-l poate doborî pe omul care crede în Hristos „Cine crede în mine, chiar dacă va muri, viu va fi!”. Ne atrage atenția asupra condițiilor necesare pentru mântuire (mântuirea universală și personală), prin care omul poate scăpa de robia morții și să ajungă, prin Duhul Sfânt, la libertatea adevărată a vieții.
Pentru mântuirea sufletului este de trebuinţă, în primul rând, de credinţă. Sfânta Scriptură spune: „Fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Ev. 11, 6). Cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Dar în această Sfântă Scriptură se vede că omul singur nu poate da naştere, în sinea lui, unei credinţe, măcar de mărimea unui grăunte de muştar, că însăşi credinţa nu vine de la noi, ci e un dar de la Dumnezeu, credinţa, ca un dar duhovnicesc, se dă de către Duhul Sfânt.
Pentru mântuirea sufletului sunt de trebuinţă, pe lângă o credinţă adevărată, şi faptele bune, căci „credinţa fără fapte este moartă”, fiindcă din fapte este îndreptăţit omul, iar nu numai din credinţă şi „de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile: să nu ucizi, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine” (Matei 19,17). Şi aceste porunci trebuiesc împlinite toate deodată. „Că cine va păzi toată legea dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile” (Iacov 2,10).
Putința de a săvârși fapte bune, se dobândeşte prin rugăciune! Pilda o vedem la însuşi Apostolul Pavel, care de trei ori s-a rugat să biruiască ispita, plecându-şi genunchii în faţa Tatălui ceresc ca să-I întărească omul lăuntric şi, în sfârşit, poruncind fraţilor săi ca, mai întâi de toate, să se roage și să se roage neîncetat.
O importanță deosebită în procesul mântuirii personale o are rugăciunea. Adevărata rugăciune își are condițiile ei: trebuie adusă în faţa lui Dumnezeu cu mintea şi cu inima curate, cu o înflăcărată stăruinţă, cu o puternică luare aminte, cu o evlavie plină de cutremur şi cu cea mai adâncă smerenie. Dar dacă se găseşte cineva care nu a împăcat în conştiinţa lui curată, care vede că e departe de condiţiile adevăratei rugăciuni, înfăţişată mai sus, că îşi face rugăciunea mai mult de nevoie, mai mult de silă decât de bună voie, cum va fi sufletul atras dintr-o plăcere, dintr-o dragoste, spre rugăciune?
Chiar însăşi Sfânta Scriptură mărturiseşte că omul nu este în stare să stea împotrivă şi să-şi cureţe cu desăvârşire mintea de gânduri necuviincioase, că „omul este înclinat spre gânduri rele încă din tinereţile lui” şi numai Dumnezeu ne dă altă inimă şi un duh nou. Iar „ca să voiţi şi ca să săvârşeşti” (Filip 2,13), tot de la Dumnezeu este. Însuşi apostolul Pavel a spus: „duhul meu (adică glasul) e în rugăciune, dar mintea mea este neroditoare” (I Cor. 14, 14). „Căci să ne rugăm cum trebuie nu ştim” (Rom 8,26), întăreşte tot el. Din toate acestea reiese că în rugăciune noi nu putem scoate la iveală însuşirile ei, adică miezul ei!
Prea cuvioșii Calist și Ignatie ne dau sfatul ca, înainte de a purcede pe calea nevoinţelor şi a faptelor bune, să începem rugăciunea în Numele lui Iisus Hristos rostind-o des, neîncetat, căci deasa repetare curăţă însăşi rugăciunea cea necurată. Fericitul Diahod zice iarăși că dacă omul ar chema Numele lui Dumnezeu cât mai des cu putinţă, adică s-ar ruga neîncetat, n-ar cădea în greşeală.
Mintea caută să se încredinţeze: fă cutare şi cutare faptă bună, înarmează-te cu bărbăţia, întrebuinţează puterea voinţei, încredinţează-te de bunele urmări ale faptele bune, de pildă: curăţă mintea şi inima de gânduri deşarte, umple locul lor cu cugetări pline de învăţătură, fă binele şi vei fi cinstit şi liniştit, trăieşte aşa cum o cere mintea şi conştiinţa. Dar voi! În ciuda tuturor străduinţelor, toate acestea nu-şi ating ţinta fără rugăciunea deasă şi fără rugăciunea lui Dumnezeu pe care ea o atrage.
Autoarea cărții ne îndeamnă să citim și învăţăturile Sfinților Părinţi şi vom vedea ce vorbesc ei despre curăţirea sufletului, de pildă Sf. Ioan Scărarul scrie: „când ţi se întunecă sufletul de gânduri necurate biruieşte-i pe potrivnici cu Numele lui Iisus, chemându-L cât mai des. O armă mai puternică şi mai plină de izbândă nu vei găsi nici în cer, nici pe pământ”. Sf. Grigorie Sinaitul învață: „să știi că nimeni nu-și poate ține mintea în frâu prin propriile sale puteri şi, de aceea, când te năpădesc gândurile necurate, cheamă numele lui Iisus cât mai des, şi mai de multe ori, şi atunci gândurile se vor linişti de la sine”.
Urmărind îndrumările cărții mai sus amintite și cumpănind aceste îndrumări întemeiate pe viața practică a Sfinților Părinți ajungem la următoarea încheiere sinceră, și anume că mijlocul cel mai însemnat, cel mai potrivit și unic pentru dobândirea faptelor de mântuire și de desăvârșire duhovnicească este repetarea deasă, neîncetată a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă.
Cartea „Mântuirea universală și personală” a doamnei profesoare de religie Mihaela Botiș este un îndrumar duhovnicesc pe calea mântuirii personale, pe care o recomand tuturor cititorilor spre folosul spiritual.
Ștefan Popa
