Până la sfârșitul acestui an, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova poate fi vizionată Expoziția jubiliară dedicată regelui Mihai I al României. Aceasta a fost deschisă în data de 25 octombrie, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea regelui, la Sinaia, în județul Prahova.
După cum se știe, Mihai I de Hohenzollern – Sigmaringen a fost regele României în perioadele: 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.
Expoziția oferă o sursă importantă de cunoaștere a câtorva aspecte esențiale din viața regilor României, pentru o mai bună înțelegere a personalității și a rolului lor în istoria țării noastre.
Prezentarea acestora se realizează prin intermediul textelor, fotografiilor, medaliilor, medalioanelor omagiale, comemorative, actelor, scrisorilor, plachetelor, cărților redactate de Domniile lor, obiecte care le-au aparținut și care au imprimate pe ele imagini sau însemne regale.
Astfel, cei interesați au posibilitatea de a vizualiza imagini de familie, printre care se află căsătoria principelui Ferdinand cu regina Maria, implicarea acestora în desfășurarea Primului Război Mondial, acte redactate de regii României, precum „Constituțiunea” lui Carol al II-lea, cărți semnate de regină Elisabeta, Medalia jubileu Carol I – 25 de ani de domnie, monede emise în timpul domniei lui Carol I, Carol al II-lea, Mihai I, medalion cu efigia reginei Elisabeta, obiecte de porțelan cu stema României, efigii regale, încoronarea de la Alba-Iulia, cap de baston cu efigia regelui Carol I etc.
Printre obiectele rare din expoziție se află și scrisoarea principelui Carol la moartea regelui Ferdinand, o dovadă a devotamentului regelui față de țară:
„Sunt și am fost întotdeauna un patriot înflăcărat și cinstit. Am în inimă dorința arzătoare de a fi folositor țării mele și de a nu-i provoca dezordini, însă niciodată nu voi putea să nu ascult dorința poporului meu și să nu răspund chemării sale dacă ea se îndreaptă înspre mine.”
Elena Trifan/UZPR Prahova