„Cadran (jurnal mureșean)”, cu al său număr 7, rămâne pe baricadele informative ale culturii mureșene, aducând în echilibru derapajele dezinteresului față de un eveniment sau altul, față de o personalitate sau alta a vieții cultural locale.
Revista îl omagiază pe Nicolae Iorga, la 150 de ani de la naștere, aniversare peste care s-a trecut destul de ușor în media românească, cum s-a trecut și peste bicentenarul nașterii lui Vasile Alecsandri.
Sunt evocate și două personalități legate de istoria și cultura mureșeană, cercetătorul vasile Lechințat, dispărut în plină putere creatoare, și Liviu Suciu, distins professor șiu monograf al locurilor târnăvenene.
Din actualitatea culturală mureșeană sunt prezentate evenimente relevante pentru minte, inimă și suflet: „Ziua imnului”, „Sânzienele”, „Cununa grâului”.
Evenimentul lunii, Gala Premiilor UZPR pe 2020, este ilustrat prin Comunicatul Departamentului de specialitate din UZPR, prin editorialul lui Nicolae Băciuț, „Semnificația unor Premii”, ca și prin amplul interviu cu acesta realizat de Liliana Moldovan, „De la Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) 2021, la viitorul presei scrise din țara noastră”.
Este marcată și apariția numărului 150 al revistei de cultură „Vatra veche”, opera aceluiași realizator, ca și al „Cadranului”.
Dincolo de semnificația personală a acestor realizări, e reliefată prezența presei culturale mureșene în eforturile de a salva cultura și presa ei din labirinturile în care acestea sunt atrase de către cei care au lipsit la lecțiile de cultură generală.
Viața editorială mureșeană este ilustrată prin comentariile critice la volume semnate de Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, Radu Silviu Olăreanu, Viorica Șutu, Gheorghe Dărăban, Ana Maria Frank și prin evenimentele literare de la Toplița, Sighișoara, Mediaș, cu participarea a numeroși scriitori din toată țara.
Cu creații literare sunt prezenți Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, Emilia Amariei, Carolina Baldea, Mircea Dorin Istrate, Viorica Șutu, Ana Munteanu Drăghici, Silvana Andrada Tcacenco, Vasile Luca, Andreea Liliana Suciu ș.a., iar Nicolae Suciu își continuă serialul „Jurnalul unui cititor care mai și scrie”, o incitantă radiografiere a clipei.
Despre viața spirituală scriu Gheorghe Nicolae Șincan, Florin Bengean, Vasile Luca, despre valori etnografice Rusalina Petruț.
„Un muzeu pe verticală” din Sighișoara e prezentat de Vasile Luca, iar Cristina-Rodica Mazâlu încearcă să ne descopere ce se întâmplă „Când Târnava-i supărată”.
Revista găzduiește și un interesant interviu cu artista plastică Irina Iosip, realizat de Cosmina Marcela Oltean. E prezentat și artistul în metaloplastie Ion Ziblilean, de către Nicolae Băciuț.
Din Australia, revine acasă prin graiul natal Ben Todică, un purtător de flacără românească pentru cei care au rămas credincioși limbii în care s-au născut.
Numărul este bogat ilustrat cu imagini de la evenimente culturale mureșene și cu reproduceri ale unor artiști plastici mureșeni.
Ca de fiecare dată, greul revistei îl duc o bună parte din membrii filialei Mureș-Toplița a UZPR: Nicolae Băciuț, Gheorghe Nicolae Șincan, Răzvan Ducan, Gabriella Costescu, Ioan Iacob, Vasile Luca. Dar i-am avut aproape și pe Ioan Marcoș, Al. Florin Țene, Eugen Mera, Iulia Dănică, colaboratori statornici ai revistei.
NICOLAE BĂCIUȚ